Problemele profesionale m-au dus ieri in arhiva unui tribunal. Desi biroul unde aveam treaba era inchis, am reusit(nu stiu cum dar aproapte totdeauna o fac) sa rezolv totul in alt birou. O doamna foarte draguta imi primea actele cand in birou a intrat o alta functionara. Eleganta. Coafata. Mirosind a parfum bun si buna dispozitie. Am recunoscut-o imediat pe o functionara veche, desi nu-mi aminteam numele ei. Si mi-a placut! Am salutat-o zambind desi... era clar ca nu ma recunoaste! Si am zabovit,privind-o zambitoare, ceea ce a facut-o brusc atenta la mine si sceptica. Deh! Tribunal!Si desi ar fi trebuit sa tac si sa plec, ceva m-a facut sa-i spun:
-Nu ma mai cunoasteti!
Da, nu ma mai cunostea. Abia in momentul in care a realizat cine sunt, dupa ce mi-am declarat numele, ochii i s-au imblanzit a iubire, intelegere si regret.
Sigur, doamna regreta ca viata a trecut peste mine ca un tavalug. Ca chipul meu nu mai are decat putin, putin din ceea ce avea ...
-Chiar nu v-am recunoscut... Deloc-deloc...
Si eu ma privesc uneori in oglinzi... atunci cand ma spal pe dinti sau imi descurc parul si nu pe mine ma vad! O vad pe mama mea! Poate de aceia mie mi-e drag chipul meu! Si cred ca doar mie!
E minunat cand purtam in noi parintii si strabunii , cei care sunt plecati sa cutreiere Cerul.
Si ma gandesc acum, la ceas de dimineata de sambata, amintindu-mi mormantul Sfintei Xenia cea din Sank Petersburk, oare a simtit ea transformarea ei din domnita eleganta si in porfira in cersatoarea care purta vestonul rupt al sotului ei? Cred ca nicidecum! Cred ca sufletul ei despatimit a vazut Iadul in acesta viata , degustand insa Raiul ca patrie spre care mergem.
Si o rog sa ma ajute si pe mine sa duc... sa nu ma tulbur de nimic din aceste ispite si doar sa-mi doresc sa vad in mine chipul sfant al mamei mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu