Ma rog lui Dumnezeu ca cele ce voi scrie sa nu fie spre intristare nimanui.Si nici spre gresita intelegere.
E vorba doar despre mine, nu despre altii!
Am fost al patrulea copil nascut intr-o familie formata la spargerea unei lumi. Daca la conducerea tarii nu veneau comunistii, familia ar fi fost o familie cu stare sociala buna...tatal salariat...aveau pamant... aveau venituri din care puteau trai confortabil, erau oricum intre oamenii de vaza ai comunitatii. Dar au venit la putere comunistii si tot binele familiei a disparut ca fiind spulberat de vantul aspru al Olteniei.
Al patrulea copil! Al doilea murise prunc,abia botezat, mai aveau doua fetite frumoase si sanatoase,suficiente griji privind hrana si educatia lor. Cui ii mai trebuia o fata?
Pentru un tata pare mai usor!Intr-o normalitate a vietii de familie, mama se ocupa de mult mai multe lucruri decat tatal. Nu el pune pe masa farfuriile care trebuiesc umplute. Nu el spala hainutele. Nu el stie ce carti si caiete trebuiesc la scoala ...
Poate de aceia, el, tatal meu a fost singurul care m-a primit cu bucurie?
Sau pentru ca era in sufletul lui mai multa iubire de daruit?
El si sora mai mare, ea legana leaganul in care m-au pus si tot cu ea am dormit de la cateva luni, desi si ea nu avea decat 7 ani. Pentru cea mijlocie am devenit un motiv de plans neintrerupt ani de zile!
Nu stiu de ce...poate lipsa iubiri m-a facut sa fiu un pui urat!
Mica, ingrozitor de slaba, cu genunchi colturosi vesnic plini de bube de la catarat si cazut din copaci!Port inca pe genunchii mei urmele ranilor mele.
Un pui urat si zgribulit langa puii frumosi ai familiei.
Ele surorile au crescut frumos...inalte , frumos legate la trup , semete la chip, cu par buclat ...Si parintii si le imparteau fericiti:
-Cea mare e a mea! zicea tata. Marinica!
-Si cea mijlocie e a mea-zicea mama. Georgica!
Si era atat bucurie in vocile lor si atat mandrie sfanta ca au astfel de fete, incat si eu, puiul urat, ma bucuram!
Abia mai tarziu m-am gandit ca eu, in aceasta impartire, nu-s nicaieri si ca ar fi fost bine, sa fie trei parinti!
Si am crescut asa, pui urat, zgribulit, cu picioare si suflet julit,adunand langa mine toata ciudateniile: copiii cu handicap ai orasului, alti pui...alte zgribulituri... alte amaraciuni.
Ar trebui poate sa spun ca intr-o zi noi ne-am transformat in lebede sau in nu stiu ce pasari flamingo!
Poate ca da, dar nu intreg!Nu!
Am devenit intr-o zi o tanara frumoasa! Nu stiu cand! Purtam pantofi rosii si parul lung pana la mijloc!
Am urcat treapta cu treapta pana la un moment dat si apoi am sarit peste etaje intregi si am urcat... si inca mai puteam sa urc...
Am avut. Am posedat destule!Am avut si partea mea de suferinta, si cea mai mare a fost ca a trebuit sa arunc singurele lucruri care valorau cu adevarat si asta pentru ca momentul acela al urcusului cerea sa ai mainile goale. Si desi sufeream, am aruncat pentru ca imi spuneam ca este timp si in acel timp care urma, voi repara acele lucruri, voi recompensa pe cei nedreptatiti, asa cum si eu fusesem nedreptatita.
Am crezut ca Lombrozo are dreptate :suntem incendiatori pentru ca sunt fii de incendiatori!
Purtam in noi matricea pacatului, nu pentru ca Dumnezeu ne-o da, ci pentru ca noi facand pacatul, il dam celorlalti ca indemn spre repetare...
Si am curajul sa privesc adanc in mine, acum, in zile de mare singuratate si, am curajul sa spun ca desi intr-o zi am devenit o tanara frumoasa, cu pantofi rosii si perle veritabile la gat, in interior am ramas acelasi pui zgribulit al copilariei.
Si asta pentru ca... am crescut fara iubire!
Pentru ca si mai tarziu iubirea primita nu a fost suficienta cat sa vindece toata ranile si sa netezeasca penele.A fost, dar s-a terminat! Dumnezeu stie de ce a randuit o astfel de viata!
Dumnezeu a adus singuratatea si intelepciunea de a sti ca poti sa nu fii incendiator chiar daca parintii tai au fost! E alegerea ta sa fii altfel! Poti darui frumos,mai ales cand stii cum este sa nu ai. Am inteles ca poti iubi chiar daca tu nu ai fost iubit!Ca nu trebuie sa fii satul, ca sa-l hranesti pe altul. Ca trebuie ca tocmai haina ta frumoasa sa o dai altuia care indura frigul. Ca trebuie sa daruiesti, chiar daca ti-se spune ca dai din viclenie ca altul sa-ti fie dator, nu are importanta ce vorbe primesti si cat de mult te dor, tu trebuie sa ramai in picioare, acelasi om, cu aceiasi atitudine, pentru ca lupta ta nu trebuie sa fie cu acela, ci cu tine, cu patima ta, cu frigul si golul din tine si daca vrei sa infrangi golul, aceasta e calea, cea pe care acum 2000 de ani Dumnezeu insusi, scuipat si lovit, mergea ducand crucea ...nu te pot iubi toti, de ce ar face-o? De cele mai multe ori, nici macar cei apropiati nu o fac!
Anii au trecut peste mine...pantofii rosii sunt o amintire, perlele sunt mutate din cutia mea de bijuterii si eu am redevenit acelasi pui zgribulit ....zgribulit...zgribulit...
Atata doar ca nu ma mai dor cuvintele...ma imbrac in singuratate ca intr-un pantece de mama, penele mele se netezesc sub o mantie neagra cu galon auriu... e frig, e iarna...intr-un grajd se aduna pui frumosi si lumea se bucura... trecutul e o amintire care-mi incalzeste inima .
Acesta sunt: un pui zgribulit ...dar acuma stiu, acum inteleg... singurul care ma iubeste asa cum sunt zgribulita, e Cel care ma chema mereu sub aripile mari, incapatoare, pline de iubire...(Evanghelia dupa Matei cap 23/37).
Ar trebui poate sa spun ca intr-o zi noi ne-am transformat in lebede sau in nu stiu ce pasari flamingo!
Poate ca da, dar nu intreg!Nu!
Am devenit intr-o zi o tanara frumoasa! Nu stiu cand! Purtam pantofi rosii si parul lung pana la mijloc!
Am urcat treapta cu treapta pana la un moment dat si apoi am sarit peste etaje intregi si am urcat... si inca mai puteam sa urc...
Am avut. Am posedat destule!Am avut si partea mea de suferinta, si cea mai mare a fost ca a trebuit sa arunc singurele lucruri care valorau cu adevarat si asta pentru ca momentul acela al urcusului cerea sa ai mainile goale. Si desi sufeream, am aruncat pentru ca imi spuneam ca este timp si in acel timp care urma, voi repara acele lucruri, voi recompensa pe cei nedreptatiti, asa cum si eu fusesem nedreptatita.
Am crezut ca Lombrozo are dreptate :suntem incendiatori pentru ca sunt fii de incendiatori!
Purtam in noi matricea pacatului, nu pentru ca Dumnezeu ne-o da, ci pentru ca noi facand pacatul, il dam celorlalti ca indemn spre repetare...
Si am curajul sa privesc adanc in mine, acum, in zile de mare singuratate si, am curajul sa spun ca desi intr-o zi am devenit o tanara frumoasa, cu pantofi rosii si perle veritabile la gat, in interior am ramas acelasi pui zgribulit al copilariei.
Si asta pentru ca... am crescut fara iubire!
Pentru ca si mai tarziu iubirea primita nu a fost suficienta cat sa vindece toata ranile si sa netezeasca penele.A fost, dar s-a terminat! Dumnezeu stie de ce a randuit o astfel de viata!
Dumnezeu a adus singuratatea si intelepciunea de a sti ca poti sa nu fii incendiator chiar daca parintii tai au fost! E alegerea ta sa fii altfel! Poti darui frumos,mai ales cand stii cum este sa nu ai. Am inteles ca poti iubi chiar daca tu nu ai fost iubit!Ca nu trebuie sa fii satul, ca sa-l hranesti pe altul. Ca trebuie ca tocmai haina ta frumoasa sa o dai altuia care indura frigul. Ca trebuie sa daruiesti, chiar daca ti-se spune ca dai din viclenie ca altul sa-ti fie dator, nu are importanta ce vorbe primesti si cat de mult te dor, tu trebuie sa ramai in picioare, acelasi om, cu aceiasi atitudine, pentru ca lupta ta nu trebuie sa fie cu acela, ci cu tine, cu patima ta, cu frigul si golul din tine si daca vrei sa infrangi golul, aceasta e calea, cea pe care acum 2000 de ani Dumnezeu insusi, scuipat si lovit, mergea ducand crucea ...nu te pot iubi toti, de ce ar face-o? De cele mai multe ori, nici macar cei apropiati nu o fac!
Anii au trecut peste mine...pantofii rosii sunt o amintire, perlele sunt mutate din cutia mea de bijuterii si eu am redevenit acelasi pui zgribulit ....zgribulit...zgribulit...
Atata doar ca nu ma mai dor cuvintele...ma imbrac in singuratate ca intr-un pantece de mama, penele mele se netezesc sub o mantie neagra cu galon auriu... e frig, e iarna...intr-un grajd se aduna pui frumosi si lumea se bucura... trecutul e o amintire care-mi incalzeste inima .
Acesta sunt: un pui zgribulit ...dar acuma stiu, acum inteleg... singurul care ma iubeste asa cum sunt zgribulita, e Cel care ma chema mereu sub aripile mari, incapatoare, pline de iubire...(Evanghelia dupa Matei cap 23/37).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu