vineri, 16 iunie 2017

Zile de vara, zile de convalescenta

In perioada de inceput de scris pe blog, aveam o mare bucurie in a ma aseza la birou si a scrie!
 Cred ca de aceia primele postari, primii ani au fost cei mai plini de pagini, de sinceritate, de asezat inima in palmele tuturor.
 Nici nu erati asa multi, aproape va stiam pe toti ...erau copiii mei, cativa prieteni de-ai lor si cativa de pe facebook unde postam, parintele duhovnic si apoi, poate din nefericire pentru mine, s-au adaugat alti fii duhovnicesti si ...incetul cu incetul ...blogul a devenit ca un camp de lupta.Multi il rasfoiau cautand in el propriile trairi si rezolvarea dorurilor personale, dor de Dumnezeu si Maica Domnului, dor de sfinti si locuri dragi, dor de familie, de mirosul cafelei baute cu dragoste si povesti, dor de iubire si respect.
Dar multi rasfoiau paginile si-si rasuceau cutitele in inimi rascolind invidii.
Iar altii si mai grav, citeau cautand greselile mele, ca si cand eu le ascundeam, desi le faceam publice cu durere si cu o sinceritate care acum ma ingrozeste .
Si am aflat si... am pierdut bucuria scrisului !
Si nu am mai dorit sa scriu.
Si nici acum nu pot s-o fac cu usurinta...
Zile de vara...zile in care nimic nu mai este asa cum credeam ca va fi.Sunt un om organizat...si cred ca Dumnezeu a ras de mine si a rascolit viata mea asezand-o asa cum a vrut El. Dar rad  si eu usurel, asa in taina sufletului meu si-I spun:
-Bine, bine, fie cum vrei Tu!
Si nu numai din sentimentul ca voia lui Dumnezeu e voia cea buna, desi stiu asta, dar stiu ca uneori acest lucru se descopera tarziu,dupa multe suferinte care nu pot fi depasite, ci din sentiment ca,asa cum pare acum, buna sau rea pe acest pamant, voia lui Dumnezeu trebuie acceptata ca intr-o legatura de dragoste...pentru ca Il iubesti pe Celalalt.
Citesc uneori...reinvat sa merg,  ma odihnesc mai mult...privesc mai mult spre mine, dupa ce destul de mult timp am privit spre alte zari.
Si numai caut rostul...Il stie Dumnezeu!
Din pustiu un om drag, parintele pustnic, tace!L-am suparat candva...
Si din pustia Dobrogei vin valuri de taceri...mereu il supar pe parinte...
Catava timp, familia, prietenii au fost alaturi, apoi fiecare si-a reluat viata firesc.
Lumea toata pare a se fi retras.
Doar, cel despre care voi spune doar ca il strig" Parinte",tot dintr-o pustie,  inaintea unei vecernii  intr-o  discutie  lunga, cea mai lunga discutie din viata sfintiei sale, mi-a spus...
-Nu mai citesc demult,pentru ca nu mai pot citi, dar imi zic singur"Ai citit atat de mult in atatia ani !Aplica acum tot ce ai citit.Acum sa te vad.Si lasa-te domol, lin , cum spune sfantul Porfirie, in voia lui Dumnezeu."   
Si rasul Parintelui e pentru mine ca un pumn de apa rece aruncat peste obraz...
"Aplica acum ce ai citit!Si lasa-te domol, lin, in voia lui Dumnezeu"

marți, 13 iunie 2017

Tacerea Dragostei

Traiesc un timp al tacerii .
E greu cand nu poti sa  ingenunchezi in fata Maicii Domnului si a sfintilor.
Ma asez in fata icoanelor mele...tot mai tacuta, tot mai inchisa in gandurile mele, tot mai grabita sa ajung acolo, inchisa precum Noe in corabia lui si strabat cu mintea un univers gol ..."Şi a închis Domnul Dumnezeu corabia peste Noe” (Geneză 7, 16)asa cum azi inchide viata mea intre pereti ridicati pana aproape de cer.
Primeşte-mă  Doamne,curateste-ma si mantuieste-ma,  pentru ca a Ta sunt!
Trecut-a  timpul  si obosit-am in lupte lumesti...Vreau sa nu Te mai impart cu nimeni, in tacerea mea sa fim doi... eu si Tu... dincolo de capatul lumii create de Tine perfect, minunat, pentru ca, dincolo de capatul acestei lumi, Te vreau, satula de iubiri risipite, de prietenii viclene, de legaturi de sange prea subtiat in valtoarea vietii.
Dincolo de lume, Te vreau Doamne,aceasta lume care m-a sfasiat pana si atunci cand eram cazuta la pamant ...
Dar daca nu ar fi fost asa, Te-as fi strigat?
Si in tacerea dragostei mele, Tu ma privesti rastignit, inca rastignit ...inca insangerat, ca sa inteleg ca ranile mele sunt doar flori de gheata pe geamul murdar al vietii mele...Si taci, inca taci, Doamne!
Dar in tacerea Ta incep sa dezlusesc Cuvantul...


sâmbătă, 3 iunie 2017

Popas- Reflectii asupra vietii/ Partea a patra a

 Ruxandra m-a insotit pe langa pat pana cand am disparut in reanimare. Asa frumoasa era, incercand sa para senina, desi stiam ca e moarta de frica.
Reanimarea sau terapia intensiva.
Dumnezeu asezat langa mine facea ca totul sa fie mai usor...
Camelia o chema pe asistenta din reanimare.S-a ocupat de mine ca si cand era mama mea sau eu mama ei.Cu capul asezat intr-o parte, pe umarul drept, o priveam cum isi aranja medicamentele...slabuta si mititica... In rest nu vedeam nimic! Aveam sa constat mai tarziu ca eram pusi la gramada... barbati, femei...toti conectati la perfuzii!Din cand in cand lua fisele medicale si ne striga. Asa ca amuzament, ca si cand era posibil ca cineva sa fuga!Asa am aflat ca si Dana era intr-un pat langa mine,iar alaturi de ea, un baiat de 20 de ani, operat pentru micsorarea stomacului...iar mai departe ...o femeie, Elena si  un barbat pe care il chema, Danut...
Ar fi trebuit sa raman acolo cel mult o ora! Fata aceasta m-a tinut trei ore!In acel loc era cel mai bine sa fiu, din punct de vedere al ingrijirii medicale.
Incepusem sa simt ca ma dezmortesc si odata cu asta incepuse durerea... durerea de intestine... de mijloc, de solduri... durerea imi arata ca ele, toate erau acolo, unde Dumnezeu le pusese in clipa zamislirii mele,dar viata inseamna durere!Si ma durea cumplit revenirea la viata!
Asistenta venea si imi mai punea  un calmant, la fiecare geamat ... mi-au schimbat patul...au pus sub mine o laveta ... O femei inalta , frumoasa,Flori, infirmiera, o ajuta... si am strigat-o sa vina langa mine.
-Du-te afara, pe hol, undeva o sa vezi o fata frumoasa, bruneta, o cheama Ruxandra si e fata mea. Adu-o aici sa-i spun sa mearga la farmacie sa-mi cumpere  pampersi...
-Nu va trebuie!
-Si daca imi vor trebui?Chemati-o imediat!
Si Flori a plecat privindu-ma ca pe un nebun, aparent dupa Ruxandra, dar s-a intors in cateva secunde tinand in mana ceva...groaznic, un pempers imens...dar atat de bucuroasa am fost ca acel lucru groaznic putea sa fie al meu, incat, a valorat mai mult decat un parfum Chanel! 
Nu l-am folosit! Ruxandra avea sa-mi cumpere mai apoi  un pachet mare, pe care l-am lasat asistentelor in spital pentru "nebune' ca mine. Dar trebuia, Dumnezeu randuise sa degust din tot ce poate insemna degradarea trupeasca... sa inteleg, sa am mila, sa am ingaduinta pentru cei bolnavi...
Dupa cateva ore, Bogdan, brancardierul s-a intors dupa mine.
-De ce mi-o iei? Las-o inca aici! incerca asistenta sa ma tina acolo, desi nu ma cunostea, nu-i dadusem nimic, decat inima mea si recunostinta mea tacuta si tainica,  pentru cum isi face datoria ei de asistenta medicala.
-Trebuie s-o iau, sta de mai bine de trei ore aici si nu avem loc sa aducem pe altii!
-Macar duceti-o asa cu patul acesta, sa nu o zguduiti prea mult!
Si cand am iesit cu patul, am vazut ca   Terapie Intensiva insemna multe incaperi in care multi oameni sufereau ...
Si am ajuns pe hol, Ruxandra m-a intampinat bucuroasa... am urcat cu liftul direct la etajul 3 si apoi in salon...

E ciudat cum poate deveni casa ta, un loc pe care pana ieri nu-l stiai! Casa mea...un pat de spital cu cearsaf alb si patura tepoasa!Dar cat de bine mi-a fost cand am ajuns acolo... asezata ca un cocon in mijlocul patului...cu fata mea la picioarele mele... cu asistenta supraveghind perfuzorul...
Au urmat  douazeci de ore in care nu m-am miscat... alaturi,Dana,dupa cateva ore, insotita de o prietena a coborat, a mers la toaleta, s-a schimbat in pijama...eu insa, desi suportasem aceiasi operatie, am ramas imobilizata in pat.
Toate celelalte paciente stateau imobilizate in pat si  Rodica, vazand-o pe Dana ca a coborat, a inceput ca in prima zi:


-Inchideti , va rog usa,e curent!Multumesc. Deschideti, va rog, geamul. Multumesc.

Si Dana,saraca, desi operata de cateva ore , tragand piciorul se ducea si inchidea usa, si dupa 10 minute, asistenta uita si o lasa deschisa si Rodica o lua de la capat...

-Inchideti , va rog usa, e curent! Multumesc. Deschideti, va rog, geamul. Multumesc.
Uneori, bolnavii dezvolta un egoism cumplit: orice numai sa le fie bine!Durerea poate fi un invatator aspru, dar si un motiv de crestere a rautatii, a egoismului"Nimeni nu sufera cat mine!"...Si am asistat la momente in care, din ora in ora, se  apasa soneria si era chemata infirmiera pentru lucruri care puteau fi evitate.
Seara... Ruxandra a plecat dupa ce a mancat un pic din mancarea adusa de ea, pe un colt de pat, tinand in mana vasul din hartie... obosita , sleita de puteri, dar cu ochi luminosi ca sunt bine...
In locul ei a venit Andrei cu Andreea si Filip. Copilul a intrat zambitor si bucuros ca o sa o vada pe bunica, m-a privit fix, cum eram in patul alb, invelita pana la gat... a privit in jur... a vazut suferinta fizica a tuturor, a exclamat:
-Au! Au!
si a dat sa fuga afara, cu boticul pus a plans.
 Delicatetea si duiosia lui in fata durerii omenesti m-a cutremurat. De unde stie un copil sanatos, avand doar un an si zece luni ce inseamna durerea?Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.
Am crezut... pot spune chiar ca am stiut, ca operatia va fi reusita chirurgical. Nu am stiut insa ce lectie vrea Dumnezeu sa-mi dea. Nici acum nu stiu.
Stiu ca am suferit mult trupeste si inca sufar, momentul vindecarii este departe si cred ca niciodata nu voi mai fi, nu voi mai pasi ca inainte...poate voi merge schiopatat sau cu piciorul teapan, dar suferinta m-a luminat la chip si la suflet...traiesc fara sfanta liturghie, nu am vazut icoana Maicii Domnului din biserica de 13 zile... mi-e dor... dar invat sa o chem altfel... sa vorbesc altfel... sa ma rog altfel... 
Stiu doar ca am stat zile intregi in durere langa oameni foarte apropiati care nu m-au crezut si nu m-au ajutat cu nimic.A fost mai simplu sa creada ca exagerez( de ce as fi facut-o?) si ca o merit, ca plec prea des in lume.
Stiu ca cei doi copii de sange si cei intrati in familie prin casatoriile lor si Filip au fost cei care m-au ajutat cel mai mult.Si sora mea cea mare.
Am vazut ca  suferinta  sufleteasca poate fi si mai dureroasa decat cea trupeasca si ca pe cea trupeasca o poti duce mai usor cu oameni alaturi.
Am vazut cat poate face rugaciunea oamenilor, a preotilor, a episcopilor, a mirenilor pentru tine, pentru ca multi s-au rugat si Dumnezeu a ascultat rugaciunea lor pentru mine...Am trait Odovania Invierii in spital si Inaltarea Domnului , avand alaturi cartile de rugaciune si Biblia dar fara sa pot citi un rand...am luat anafura si aghiasma si am avut o pace in inima mea care venea din rugaciunea 
altora.


 Dumnezeu mi-a spulberat mitul ca doctorilor trebuie sa le dai bani ca sa-si faca treaba. Mie mi-a adus alaturi un doctor credincios,nevoitor in implinirea  cuvintelor  evanghelice“Iată, Eu sunt cel ce slujeşte” care a evitat orice moment in care eu as fi putut face clasicul gest de pus in buzunar...Si am fost bucuroasa nu pentru mine, ci pentru el, pentru ca imi doresc ca si altii, ca si mine, sa poata sa-si faca meseria cu onoare,pentru bucuria de a profesa, nu pentru banii celor bolnavi.


Am vazut oameni suferind trupeste, dar fiind senini, buni, jertfelnici pentru cei de alaturi...

Si am vazut si cum poti fi bolnav si cu egoism sa-i chinui pe cei de langa tine si astfel  lor, sa le fie mai rau decat iti este tie! 

 Dumnezeu mi-a predat o lectie  dubla de smerenie .
O lectie a celui  neputincios, la bunul plac al unui om sub conditia ta ca varsta, educatie etc, acesta sa te ajute cum vrea... uneori amabil si  binevoitor,alteori nervos si nemultumit, dar tu sa-l privesti cu drag ca intra in camera, chiar daca pare tafnos... sa  astepti venirea lui...sa-l privesti iubitor stergand pe jos, spaland veceul, ducand plosca la pat... la bolnav... la baie... spaland-o ... si totul sa ti -se para minunat...act de iubire!Indiferent de atitudine, sa-l intelegi!Si mai ales sa te vezi la masura la care esti, adica, cea a neputintei si atunci sa intelegi  de ce a spus Domnul"Fara mine nu puteti face nimic "(Ioan cap 15 ,5).
 Si lectia de smerenie a celui care ingrijeste  pe cel neputincios.
Pentru ca e greu! E greu sa ai un singur bolnav acasa, unul al tau, al familiei, dar 20 de insi neputinciosi, dependenti de tine... sa trebuiasca sa-l ridici in brate desi el are 70 de kilograme si tu ai doar 50 si ti-se rupe coloana cand il ridici, dar o faci ca nu are cine, e doar treaba ta... sa-l stergi... sa-l speli...  sa-i pui plosca si sa ai rabdare cu el..
si sa o deserti cu seninatate si sa o speli pregatindu-o pentru ca o va cere iar in 30 de minute,

sa-l ridici la marginea patului ... sa-i aduci mancarea ...
Au trecut atatea zile de atunci! Nu stiu cine este de garda... ce tura este... ce asistenta... ce infirmiera... ce bolnavi stau oare acolo, cine este in patul meu cu numarul 7?
Dar indiferent cine ar fi, lucrurile se desfasoara la fel si ... nu pot decat sa privesc cu drag  in amintirea inimii mele, locul acela in care am trait cuvintele sfantului Luca al Crimeei" am iubit patimirea pentru ca minunat curateste sufletul"





vineri, 2 iunie 2017

Popas/ partea a treia

 24 mai 2017 Odovania Praznicului Invierii. Sfantul Necunoscut de la Neamt.
La ora 5 eram deja in baie si faceam dusul dinainte de operatie...Mi-o amintesc pe nasa spunand:
-Se zice ca sa mori pe perna ta...Uite mi-am adus perna in spital. Vreau sa mor aici!
Nu vreau sa mor undeva anume. Vreau doar sa ma mantuiesc. 

Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.


Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.

Dar nu pot pleca nicaieri, tocmai pentru ca sunt un om slab,decat lundu-mi icoanele, cartile de rugaciune, metaniile...
In salon, dimineata a mai venit o persoana, Dana ,o femeie frumoasa care urma sa fie operata, tot la genunchi de o alta echipa de doctori, dupa mine.Am rugat-o sa stea in patul de langa mine, simtind-o ca fiind o persoana foarte calda, buna...
Dimineata inainte de operatie a fost o dimneata obisnuita! Mi-am facut aceleasi rugaciuni,ca in toate diminetile. O asistenta mi-a spus ca a auzit ca voi intra prima in sala in care opera doctorul meu, acesta erau dupa garda, asa ca nu putea zabovi mult, a venit, a vorbit un pic cu mine... anestezista a venit si ea repede, ziua desi era lunga, aveau o multime de facut, asa ca , intr-o clipita parca, in timp ce  Ruxandra imi dadea mesaje ca este pe drum spre mine si Camelia  din Cluj imi scria ca ma iubeste si o sa fie bine, iar eu  citeam Faptele apostolilor " Saule, Saule de ce ma prigonesti?", asistenta m-a luat de mana si m-a dus...
Cred ca m-a dus cu liftul pana la etajul 1 sau 2...purtam cel mai nou si frumos si scump halat, papuci noi, camasa noua... si m-am trezit intr-o clipa ca toate imi sunt luate si puse intr-o punga ca acelea pentru galeata de gunoi, doar ca era galbena, pe ea cu markarul cineva scrise cu litere de tipar Dumitru... si eu purtand pe mine un halat verde din material gros si aspru si in picioare cipici din plastic, am intrat in sala de operatie.Din considerente pe care nu le inteleg,nu au permis nici macar lantisorul cu crucea Mantuitorului.Atata doar, pe ascuns, dimineata luasem o frimitura de anafura si cativa stropi de aghiasma. 
Acestia suntem : NIMIC intr-o lume in care suntem doar  calatori si TOTUL pentru lumea din care pacatele lui Adam si ale Eve ne-au alungat.
Cu fraza aceasta as putea sa termin!
Asa a fost si la Grig in noaptea in care a murit. Avea in buzunar o multime de bani, un bluzon de firma pe el... si a murit purtand o pijama ponosita din dotarea spitalului.
Sunt momente in care Dumnezeu poate nu pleaca de langa tine, dar sentimentul este de parasire totala, de singuratate .
Asta am trait. Asezata pe patul-masa pe care urma sa ma opereze am avut sentimentul parasirii.
O asistenta imi cauta vena la o mana si era nemultumita de "finetea" venelor mele, alta aseza in stativ perfuziile care aveau sa se goleasca in piciorul meu...halatul verde din spital era doar ca cearsaf aspru peste mine... si odata prinsa vena si umpluta cu medicamente, m-au ridicat in sezut, cerandu-mi sa ma relaxez in timp ce imi cautau in coloana un punct...
Si atunci am plans!Tacut! Fara vorbe si fara tremur. Dar am plans.Am trait profund sentimentul singuratatii, al parasirii.Nimic si nimeni nu era cu mine. Nici ingerul meu. Nici Dumnezeu. 
 Parasirea mea de ingerul meu si de  Dumnezeu era atat de dureroasa incat depasea momentul cand acul sfredelea coloana mea...
-Relaxati-va... lasati mainile in jos...relaxati-va...imi spunea asistenta pe pieptul careia scria "Andreea"
Si eu cu ochii in lacrimi,sfedelita in coloana, am simti picatura din durerea Celui Nevinovat, doar picatura...atunci cand a fost pironit...si rugaciunea mea slaba a pornit tot spre El..."Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!"
Spre cine puteam striga?
Nu eu am ales rahianestezia, acesta e procedura si sigur asa trebuie. Dar ... am simtit cum jumatate din mine moare... din coloana, din mijloc, din solduri,din intestine, din genunchi,durerea  se ducea undeva, dar moarte era pentru trupul meu, o moarte din care nadajduiam ca va fi invierea  trupeasca, dupa inlaturarea raului .
Ar fi trebuit sa dureze jumatate de ora, dar a durat o ora si jumatate. Doctorul mi-a aratat pe monitor  tot ce era stricat in genunchiul meu, explicandu-mi ce urmeaza sa faca, ce poate repara si cum...
-Sa stiti ca fata, Ruxandra, este afara si reazema peretii!mi-a spus, aparent  fara nicio legatura
Ca sa stiu ca nu-s singura!
Si in jumatatea de trup viu, inima mea s-a incalzit asa de mult incat ar fi putut poate sa invie  pana si piciorul mort...desi imi parea rau de durerea ei, ma bucuram ca e acolo, ca e un copil bun, iubitor, sensibil...
-Domnul Doctor, sunteti, v-am spus, doctorul meu preferat, o sa va trimit toti prietenii si toate babele de la biserica!
-Stati linistita-a ras doctorul. Oricum imi trimite parintele Ciprian, toate babele din Bucuresti!
Si cuvantul acesta mi-a placut ... apoi mi-a povestit ca are doua fetite care au 1 an si 11 luni... nu intelegeam cum ... si doctorul stia ca mintea mea si ea e afectata si mi-a spus singur ca sunt gemene si nascute de Sfintii Apostoli Petru si Pavel...
Nu 29 iunie! Ziua sfintilor apostoli!
Si asta m-a cucerit defintiv si am inteles ca Dumnezeu imi adusese nu orice doctor care sa ma tamaduiasca ci ...un doctor de-al Lui... credincios,implinitor al evangheliei!
Am inteles ca Dumnezeu nu ma parasise niciun moment, nici ingerul meu nu fugise, ci statuse acolo asezand lucrurile cap la cap ca ele sa lucreze tamaduirea, atat cat e necesar, atat cat trebuie!
 Si am vazut cum totul s-a sfarsit in sala, doctorul insusi l-a ajutat pe brancardier sa ma aseze pe alt pat...cu grija sa nu ma misc...punga galbena cu lucruri a poposit undeva unde erau picioarele pe care nu le simteam...Bogdan, brancardierul impingea patul...am iesit din acele incaperi, pe hol erau oameni si am vazut o fata frumoasa zambindu-mi:
-Eiii! Esti bine? Esti bine! a raspuns singura...
era fata mea!

Popas/ partea a II a

23 mai-
Am parcurs o zi incarcata... de la un pat la altul...femeile stateau tacute in paturile lor suferind, dar fiecare avand nevoie de ceva...doar Rodica din varful patului ma striga mereu.
O operase la un mont ... venise vesela din operatie si cu ochii pe ceas sa vada cand poate mananca...fix la patru ore incepuse:
-Dati-mi va rog din frigider humusul, multumesc... si cascavalul, multumesc...si o rosie, multumesc...covrigii! Unde sunt covrigii?Apa minerala ca de la plata mi se face rau...Puneti, va rog, multumesc, humusul in frigider! Si cascavalul! Multumesc! Si rosiile!Multumesc.Covrigii, nu! Ii vreau alaturi!
Si la doua ore  o lua de la capat:
-Dati-mi va rog din frigider humusul, multumesc... si cascavalul, multumesc...si o rosie, multumesc...covrigii! Unde sunt covrigii?Apa minerala ca de la plata mi se face rau...Puneti, va rog, multumesc, humusul in frigider! Si cascavalul! Multumesc! Si rosiile!Multumesc.Covrigii, nu! Ii vreau alaturi!
Mancase...bause... topaise pana la baie si apoi cu sangele iesind prin badaj incepuse sa strige:
-Asistentele!Camelia! Brandusa! Doctorul!Multumesc! Ce se vede prin bandajul meu?
Rodica stia pe toata lumea in spital, era deja la a treia sau a patra operatie in acel spital.
Apoi ii fusese rau... prea multa mancare ...
Dar am ramas mai mult langa ea, iubind-o pentru zbuciumul ei si suferinta ei...
Dupa ora 16 au aparut vizitatorii. La fiecare au venit copiii... la Maria doua fete mari...femei in toata firea, grase, solide... dar fiice! Una ii aducea apa...una ii masa picioarele...patul se umpuse de pungi cu mancare... Maria avea operatie de protezare a genunchiului, de doua saptamani statea lungita in pat, fara sa se poata misca... nu stiu ce complicatii aparusera.
 Niculina era o babuta de 84 de ani, din judetul Calarasi, operata la sold... acum operatia era bine, dar babuta facuse escare si nu puteau sa o externeze.
In timpul zilei, asezata pe o parte, imi spusese;
-M-am dezgolit la popou!
-Bunico! E frumos? Femeie batrana sa te dezgolesti la popou?- rasesem de ea.
-Ce sa fac?Nu-i frumos, dar sa ma vindec, sa se usuce buba!
-Stiu, bunico, am glumit doar!
La Niculina venise fiica, o tanara frumoasa si foarte atenta:
-Mamico! Iti este bine? Te-ai dat jos pe marginea patului?
Si batrana clatina din cap ca nu, desi... se daduse!
-Mamica! Ai mancat ceva?
Si iar dadea din cap suava ca nu... desi mancase aproape tot si ceruse si un cremvusti din frigider.
Cu totii ne exageram suferinta pentru ca nu putem suferi...
Carmen nu s e intorsese din operatie...si desi nu vorbisem decat putin cu ea inainte sa plece, ma simteam ingrijorata...
Si la mine a venit Ruxandra cu mancare . Dimineata tot ea si Lucian ma adusesera. Statuse cu mine pana aproape de ora 13...desi telefonul ii suna mereu si auzeam cu mesajele venau unul dupa altul.
Si oricat incercam sa-i distrag atentia o simteam ingrijorata, speriata ...
-A venit doctorul? Ce a mai zis?A venit anestezista?
Noaptea am stat mai mult pe hol, pe un fotoliu din piele, am citit si am ascultat fara sa vreau discutia telefonica a unei femei ...
-Am mancat! Ce sa mananc? Pe dracu l-am mancat! Ca daca nu mi-a adus si mie niste fructe... ce sa mananc? Astept sa ma sune la ora 9.30 ca el la 9 suna o cucoana intai, asa face in fiecare seara si eu ma fac ca nu stiu! Sa vedem, ma suna, pe dracu...Ce dracu sa fac?
As fi fugit din spital, dar oriunde as fi fugit, m-ar fi urmat naduful femeii care pe "d "il stia mai mult decat pe Dumnezeu... 
Tarziu, tarziu am mers la culcare...Pe noptirea mea era icoana Maicii Domnului din Odesa si a sfantului Inochentie... deasupra mea scria patul nr 7 si era icoana Maicii Domnului Prodromita...Niciun moment nu m-am simtit singura.
Am stins lumina
-Lasati-o pe cea de la baie aprinsa si usa deschisa-ma "socrea"Rodica din varful patului.Dar eram asa bucuroasa ca o pot ajuta! Deja ii era rau...o durea capul de la atata zbucium si acum trecuse la cealata extrema: chema mereu infirmiera ...
Salonul mirosea...Chanel!
Mi-am facut rugaciunile de seara acolo, langa ele, in salonul mirosind urat, dar  langa ele am vazut ca este Hristos! Desi din gura Rodicai, ca si a femeii de pe hol, iesea mereu cuvantul cu  "d", eu am simtit ca Hristos este acolo unde este suferinta. Ca niciun moment nu se departa de langa ele... si ingerii albi aplecati peste ele si familiile lor pline de jertfa!

joi, 1 iunie 2017

Popas/partea I


 Deci o clipa a facut diferenta intre momentul in care eram sanatoasa, intr-un izvor cu apa tamaduitoare si momentul durerii cumplite in genunchi.
Aveam sa aflau dupa investigatii ca sunt cateva lucruri total stricate in genunchiul meu si fara intervenie chirurgicala nu pot sa mai merg.
Oricum durerea era atat de mare, incat doar daca Dumnezeu m-ar fi intarit ca pe mucenici, as fi putut sa traiesc. Altfel...
Dar marea ispita avea sa fie, ca prea putini din cei cu care traiesc intr-o mai mare sau mica comuniune, m-au crezut.Mergeam stramb, purtand pe chip  in mod evident ceva din durerea pe care o traiam, mai radeam, mai glumeam putin, dar ma ridicam greu, ma deplasam si mai greu, spuneam ca ma doare,dar oamenii nu m-au crezut! Doar copiii mei au purtat cu mine durerea si grija. Incotro?
In zile acelea ar fi trebuit sa plec in Rusia, de la Putna unde se pregatea canonizarea sfintilor Iacov, Paisie, Sila si Natan, parintele A ma chema, Ioana si ea aranja plecarea la Putna si apoi praznuirea sf Ioan Rusul in Grecia si credea ca voi pleca cu ea ...Madalina si ea pleca la Putna si zicea"Hai cu mine, de ce nu mergi?"
Numai eu ghemuita in durerea mea ma rugam ca Dumnezeu sa ma ajute sa inteleg incotro s-o iau. Toate drumurile spre ceea ce este viata mea de noua ani pareau a fi inchise.
Un alt  grup din preajma mea au plecat pe tacute la Putna. Si atunci am plans simtindu-ma exclusa!
Poate parea ciudat:atata lume ma chema, cum sa ma simt exclusa?Si totusi, asa ma simteam. Anatolie ma incuraja ca vom merge in Rusia in alt moment...Ioana trecuse la 60 de km de casa mea spre Putna, era acolo unde ar fi trebuit sa fiu si eu.Dar eu eram in durere si in bezna. Incotro, Doamne!
Fusese canonizarea, era marti seara, sfantul Iacov se intorsese la Putna si eu plangeam ghemuita pe canapea.
Si a sunat telefonul.
-Parinte A! 
-De ce plangi? Daca eu te-am purtat zilele acestea in inima mea la sfintii, de ce plangi? Ai fost aici!
 A urmat rmn-ul si rezultatul cert. Atata doar ca mi se propunea un alt rmn  ca sa mai cotizez si la o firma partenera doctorului si o operatie intr-o clinica privata cu un cost mare.Si desi imi parea rau de atatia bani, mai mult ma durea ca eram vazuta doar ca un posesor de card.
Vineri am mers la un alt doctor.
-Cum s-a intamplat? De cand va doare piciorul?- m-a intrebat doctorul tanar care parea atat de   sanatos incat cu greu ar fi putut sti cat ma durea.Dar era sincer interesat de tot ce se intamplase.
-Am alunecat.
-Unde ati alunecat?
Doctorul parea a sti mai multe despre mine...Ruxandra desi tacuta in spatele meu si alba la fata, in mod cert ii vorbise doctorului despre mine si desele mele plecari.
-Unde ati alunecat?
-Intr-un izvor cu  apa tamaduitoare! Nu radeti, domnul doctor! Daca nu era tamaduitoare, ar fi fost mai rau. Ma puteam lovi si sa mor! 
 Doctorul nu a mai vrut niciun rmn, cel pe care il aveam era concludent...i-am comunicat programul meu pentru luna iulie  si august ... 
-Pot pleca in Rusia?
-Puteti, dar o sa va opereze la Moscova si o sa va dea anestezia cu votca!
-Pot ramane pana in toamna asa?
-Este exclus! Veti pierde definitiv genunchiul!
Si atunci i-am spus ca am deja papucii in bagaj si pot ramane in spital. Brusc stiam ca acesta e doctorul.M-am intors insa la mine acasa...greu ...tot mai greu... tot mai dureros...
Sambata si duminica am asezat in ordine toate lucrurile la birou. Luni seara am plecat la Bucuresti. Greu am plecat privind fiecare sfant si nestiind cand ma voi mai intoarce in casa mea la etajul 4 .Greu sentiment.Abia mergeam tragand dupa mine un rucsac cu cateva lucruri si mai multe carti.
Marti dimineata la ora 8 eram deja in spital...la ora 8.30 eram deja cu analizele facute  si asezata intr-un pat .
Am ales un spital de stat.Asta a insemnat enorm.Vad si acum salonul cu cate patru paturi pe o parte...in total opt... dar doar patru ocupate. Am ales  patul de la usa, parca mai ferit...
Carmen,Rodica,Niculina,Maria,Elena,Silvia,Constantin,Ioana,Sanda...Camelia,Brandusa,Nicoleta,Camelia,Andreea,Valentin...cei pe care i-am cunoscut intr-un mod sau altul,acolo,in spital....bolnavi, personal medical...
Acolo, in acel spital de stat, am simtit cu adevarat ce inseamna sa te smeresti.
Am inteles ca acesta lectie a vrut Dumnezeu sa-mi dea. Pentru asta a pus un popas in drumul meu.
Am stat intr-o sectie, intr-un salon in care doar eu ma puteam misca. Chiar si asa cu piciorul rupt , eu spre deosebire de celelalte femei ma puteam misca. Ele erau fiecare din ele,imobilizata in pat.Cu tuburi in ele...cu drene... dependente de plosca.
Si singure, adica fara insotitor!
-Inchideti , va rog usa, e curent! Multumesc. Deschideti, va rog, geamul. Multumesc.
 Si cand ma asezam pe pat, o luau de la cap, pentru ca intra cate o asistenta  grabita si lasa usa deschisa:
-Inchideti , va rog usa, e curent! Multumesc. Deschideti, va rog, geamul. Multumesc.
Ma duceam din cand in cand si le ungeam pe maini sau picioare cu ulei de la sfinti. Durerea mea? Parea si chiar era, mica,fata de a lor...Mai chemam cate o asistenta pentru ca se golea perfuzorul sau aveau nevoie de plosca...
Zi lunga...telefonul meu suna aproape continuu. Lumea incepuse sa inteleaga ca eu chiar am o problema de sanatate,dar eu nu mai puteam raspunde. Ele zaceau amortite de medicamente...Carmen fusese dusa in sala de operatie,Rodica abia se intorsese...cum sa vorbesti? Ce sa mai spui?
Cei dragi si apropiati stiau... rugaciunea incepuse pentru mine...in Ardeal, Camelia mobilizase grupul. E dureros, dar incurajator, cand tu insuti primesti mesajul in care este trecut numele tau alaturi de cei bolnavi... in munti...in Ceahlau, in schit...la Cetatuia parintele Marin vorbise pentru pomenirea mea 40 de zile...in Rusia, Anatolie lasase pomelnice peste tot... Ce puteam  dori mai mult?




joi, 11 mai 2017

Je le pansai, Dieu le guérit !

"Je le pansai, Dieu le guérit!"
Era o zi ca oricare alta! Nimic nu arata ca se va sfarsit altfel decat cea care tocmai fusese sfarsita.
Si totusi, o banala alunecare a adus o durere care avea sa ma insoteasca mai mult decat orice altceva .Pot sa uit ca mi-e foame sau sete, dar nu pot uita ca ma doare,pentru ca durerea e ghemuita acolo in genunchiul meu, si-a facut culcus cald, bun, confortabil. 
Peste multe zile aveam sa merg la un doctor al carui cabinet poarta numele lui Ambroise Pare, celebrul chirurg francez care  spunea..."Je le pansai, Dieu le guérit !"
Ambroise...  numele sfantului Ambrozie de la Optina, cel pe care eu ii stiu staretul meu !
Orice boala are rostul ei, e darul ingaduit de Dumnezeu pentru fiecare.
Am simtit acest lucru si cred in el.
Dimineata am fost la spital ca sa investigam amandoua picioarele prin rezonanta magnetica.Asta a presupus ca pentru fiecare picior sa stau 50 de minute in tunelul aparatului, singura evident, aproape dezbracata, invelita cu o patura aspra .
Si am inteles  de ce Dumnezeu a asezat acest lucru in viata mea astazi, in locul altui lucru.
Pentru ca inima mea nu s-a mai asezat de mult ca azi la picioarele Domnului, pentru ca nu i-am mai vorbit ca azi, asteptand soapta de raspuns...
Si cand totul a fost gata si eu nesigura pe picioarele mele m-am dat jos de pe patul pe care eram...Domnul cu dragoste mi-a vorbit, aratandu-mi un sir mare de femei care ca si mine isi asteptau intrarea in aparat, aparat care nu vindeca, doar arata ceea ce doctorul trebuie sa faca...Vindecatorul fiind insusi Hristos! Si am inteles ca Dumnezeu care este Iubire Absoluta nu a dat suferinta, doar a ingaduit-o, pentru ca prea cu pofta am sorbit din viata sau prea mult m-am indepartat de El.
Si m-am intors incet pe drumul pe care am venit...memorand numele acelor femei pe care le-am lasat in locul meu asteptand ca doctorul sa " lege" ceea ce Dumnezeu va vindeca: Constanta, Dorina, Elena, Valentina...multumind Domnului pentru ziua frumoasa pe care o traiesc si pentru toti cei care intr-un fel sau altul ma insotesc pe acest drum al incercarii.

duminică, 7 mai 2017

Pelerinajul prieteniei Republica Moldova partea a III a

 In timpul zilei o doamna  imi facuse masaj la picior in autocar:
-Cum te cheama? am intrebat-o
-Liliana-mi-a raspuns ea razand
-Esti medic?
-Nu, maseur!
-Si cum te platesc ca imi faci o sedinta de masaj? 4o de pomeniri la Psaltire?
Simtul umorului nu m-a parasit niciodata si am ras amandoua ...
Apoi o cunoscusem pe Vanda, colega noastra de pelerinaj, o doamna foarte frumoasa, din Iasi, care statea undeva in spate in autocar si  pe care o remarcasem si pentru frumusete si pentru ca facea multe fotografii in toate locurile.In seara in care ne-am intors la hotel se" remarcase " si mai mult prin faptul ca s-a oferit sa -mi aduca cateva medicamente pentru durerea pe care deja o simteam violent.
-Luati acestea si maine nu veti mai avea nimic!
De la hotel mi se daduse o punga cu gheata... deci erau indicii ca ceva, ceva puteam face pentru piciorul meu ranit.
Am luat medicamentele, cu greu am urcat in cada si am facut dus... apoi am pus,intr-un prosop, gheata pe picior...si am vorbit cu Veronica si Elena. Ele urmau sa vina ziua urmatoare... si pana atunci m-au lamurit sa nu mai pun gheata pe piciorul care deja se umflase...si m-au incurajat cum au putut... doar cateva ore ne desparteau pana dimineata...
Duminica  a treia zi...Duminica minorositelor 30 aprilie 2017
Si dimineata piciorul nu era mai umflat decat seara, ceea ce era minunat! Deja dadeam slava lui Dumnezeu ca am doua picioare si pot topai la baie...pot merge chiar si greu, dar pot pasii. La ora 6.30 eram in parcare cu tot bagajul...ma imbratisam cu fetele, venise deja si Raluca...si am pornit la drum spre  Manastirea Marta si Maria....







Pana in ora 8 eram deja la biserica...




Ana din Piatra Neamt in costum popular!

eu si Anatolie langa ea...si florile primite de la Anatolie de ziua noastra , daruite de noi  pentru Maica Domnului...





Am participat la liturghie intr- o multime de oameni, strivita de ei...slujba frumoasa in comuniune ...




apoi am mers afara ...

prietenele mele:Elena si Veronica
noi si Anatolie
masa de hram, deja o revazusem pe maica Serafim si o cunoscusem pe maica Marina...gata, grupul era complet!


oua rosii

cei tineri...




bucuria de a fi impreuna







izvorul...si iar rugaciuni si apa sfintita pe rani







cat de frumoasa e fata acesta...






si
 
Si am plecat ,iarasi spre vami...spre Odesa
i











Odessa crestina,are multe lucruri minunate :de la muntele Athos au fost aduse si particele din moastele Sfantului Mucenic Pantelimon Tamaduitorul. Moastele se afla in biserica inchinata Sfantului Pantelimon, in apropierea garii din Odessa. 

O icoana facatoare de minuni este Icoana Maicii Domnului Kaispirovskaia, considerata de altfel ocrotitoarea Odessei.

Tot de la muntele Athos au fost aduse alte icoane, pictate mai recent dar care de asemenea fac minuni. La Manastirea Iverski, se afla Icoana Pantanassa care este izbavitoare de boli de cancer.  S-au vindecat multi credinciosi. Tot in Odessa, in Catedrala Adormirii Maicii Domnului, se afla moastele Sfantului Ierarh Inochentie facatorul de minuni si moastele Sfantului Iona care alunga din oameni duhurile rele.

La Manastirea Kazansk este o icoana minunata care s-a pictat singura pe piatra.
Spre aceste lucruri mergeam!





la poarta la sf KUKSA






“Preamilostivul Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Tim.2, 4), nu lasa niciodata fara indestulare duhovniceasca pe cei care cauta vesnica mantuire. El nu-i paraseste nici in vremurile din urma, inaintea sfarsitului veacurilor, ci trimite in intinsul ogor al lui Hristos lucratori iscusiti, stareti duhovnicesti plini de har.


Sfanta Biserica Ortodoxa a Rusiei, de-a lungul intregii sale istorii, s-a slavit de catre blagocestivi nevoitori, stareti-povatuitori in viata duhovniceasca, crestini cu viata sfanta. Unul dintre luminatorii credintei in intunericul apostaziei, al scapatarii duhovnicesti si al ignorantei veacului al XX-lea a fost preacuviosul si purtatorul de duh parinte schiegumen Kuksa (Veliciko).


Preacuviosul Kuksa s-a nascut pe 12/25 ianuarie 1875 (…), in familia evlaviosilor si iubitorilor de Hristos parinti Kiril si Haritina, si a fost numit prin Sfantul Botez Cosma. (…) Cosma s-a nascut si a crescut in acele vremuri binecuvantate cand evlaviosul popor rus arata o rabdatoare truda, mergand pe jos in pelerinaj la sfanta Lavra Pecerska, la Lavra preacuviosului Serghie de Radonej, precum si in nordul indepartat, la manastirile Valaam si Solovat, si pentru inchinare la Sfantul Mormant din Tara Sfanta.


Preacuviosul a fost ales de Dumnezeu inca de la nasterea sa. Mama lui, Haritina, in tinerete a dorit sa fie monahie, numai ca parintii ei i-au dat binecuvantare pentru casatorie. Ea s-a rugat insa la Dumnezeu ca macar careva dintre copiii ei sa se invredniceasca de cinul monahal. In Sfanta Rusie era un evlavios obicei: daca vreunul dintre copii se afierosea vietii monahale, parintii socoteau aceasta ca pe o cinste deosebita, ca pe un semn al marii milostiviri a lui Dumnezeu. Intrarea cuiva in viata monahala era privita atunci ca dobandirea unui rugator pentru tot neamul.


Datorita chipului de viata evlavios si cumpatat al parintilor, Cosma nazuia inca din copilarie din tot sufletul catre Dumnezeu, ducand o viata curata. Inca de mic iubea rugaciunea si singuratatea, fugea de jocurile copiilor si de distractie. Adevarata bucurie duhovniceasca a evlaviosului tanar era aceea de a merge la dumnezeiasca Biserica si la Sfanta Liturghie.


Inca din tinerete, preacuviosul avea dragoste si mila catre oameni, mai ales catre cei bolnavi si suferinzi. Pentru aceasta, vrajmasul mantuirii neamului omenesc, pe parcursul intregii sale vieti l-a razboit. Iata una din intamplarile din anii tineretii lui. La Cosma a venit un frate de geaman cuprins de un duh necurat. Fiindu-i mila de el, Cosma l-a adus pe bolnav la un staret, ca sa izgoneasca demonii. Staretul i-a poruncit lui Cosma sa se roage impreuna cu el pentru frate. Dupa puternice rugaciuni si dupa vindecarea tanarului, staretul i-a spus lui Cosma: “Numai pentru ca tu l-ai adus la mine, vrajmasul se va razbuna pe tine: vei fi prigonit intreaga viata“.


Cosma nazuia cu tot sufletul catre viata monahala si, ca o binecuvantare a lui Dumnezeu a viitoarei cai a vietii sale, a plecat, in anul 1895, ca pelerin in Tara Sfanta. A trait la Ierusalim o jumatate de an, mergand la Sfintele Locuri din toata Palestina, iar la intoarcere a mers in pelerinaj si la Sfantul Munte. (…) Nevoitor la Sfantul Munte, a pregustat negraitul simtamant in care sunt unite dragostea de Dumnezeu si dorinta de a fi mereu cu El, adanca pocainta si incredintarea din inima in iertarea celui ce ne-a gresit, datatorul de viata plans si pacea sufleteasca. La Athos, sufletul tanarului Cosma se inalta. Aici, in chip deosebit, ii creste dorinta de a intra in cinul monahal. Imparateasa cerului l-a chemat pe el in pamantul ei, spre slujirea lui Dumnezeu.


Inainte de plecarea pelerinilor, el a mers la egumenul Lavrei rusesti Sfantul Pantelimon, arhimandritul Misail, ca sa ceara blagoslovenie de drum. Sosind in fata acestuia, Cosma i-a spus: “Parinte, as dori foarte mult sa raman aici, insa mai inainte trebuie sa merg acasa si sa primesc binecuvantarea parintilor”. “Ei bine, mergi si peste un an vei reveni” – l-a binecuvantat pe el egumenul, daruindu-i dupa obicei, ca tuturor pelerinilor, o iconita a Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, ocrotitorul ceresc al sfintei manastiri rusesti din Sfantul Munte. Pe aceasta icoana, parintele Kuksa a asezat-o intr-un mic chivot si a pastrat-o intreaga lui viata, pana la sfarsitul sau.




La intoarcerea in Rusia, Cosma a trecut pe la staretul Iona de la Kiev, cunoscut tuturor pentru darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Stand sa astepte la rand, ca toti ceilati, in curtea Lavrei, Cosma, cu inima impacata gandea: “Si daca staretul nu-mi da blagoslovenie pentru Athos?” Deodata, parintele Iona, venind catre Cosma, l-a binecuvantat cu semnul crucii pe cap, spunandu-i: “Te binecuvintez spre manastire! Mergi sa vietuiesti la Sfantul Munte!”


Haritina a primit vestea despre cele hotarate de catre fiul sau cu cea mai mare bucurie si multumire catre Dumnezeu. Dupa indelungi rugaciuni cu lacrimi ale lui Cosma, dupa multe induplecari ale parintilor si rudelor, a ingaduit plecarea fiului sau la Athos si tatal sau: “Poti sa mergi, Dumnezeu sa te binecuvinteze!” Lasandu-l pe Cosma sa plece la drum, Haritina i-a dat ca blagoslovenie o icoana a Maicii Domnului de la Kazan, intr-un mic chivot de lemn, de care preacuviosul nu s-a despartit intreaga lui viata si care a fost asezata intr-un sicriu dupa sfarsitul vietii sale pamantesti.


In anul 1896, Cosma a mers la Athos, slujind la manastirea ruseasca Sfantul Pantelimon. Sosind, in valtoarea vietii, in portul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la Sfantul Munte Athos, el s-a nevoit cu osardie sa aprinda in inima sa focul dragostei de Dumnezeu, a carei candela va ramane nestinsa de-a lungul intregii sale vieti. Straduindu-se sa vietuiasca asemenea parintilor nevoitori de demult, Cosma indeplinea cu osardie cele randuite spre ascultare de catre egumenul manastirii, taindu-si voia sa intru toate si lucrand rugaciunea neincetata. La inceput, el a avut aici ascultarea de prosfornic (prescurar).


In 1897, mama lui Cosma a plecat in pelerinaj la Locurile Sfinte. Cand corabia cu care calatorea a facut un popas la tarmurile Sfantului Munte, Haritina s-a adresat in scris egumenului manastirii, cerandu-i sa-i ingaduie fiului sau sa viziteze Locurile Sfinte. Iubindu-l parinteste pe ascultatorul Cosma, egumenul i-a dat blagoslovenie pentru aceasta calatorie. Astfel, fericita lui mama i-a multumit lui Dumnezeu ca l-a vazut inca o data pe alesul lui Dumnezeu copil al sau.


In Ierusalim s-au intamplat doua fapte minunate, care au prevestit viata de mai tarziu a preacuviosului. Pe cand pelerinii se aflau la scaldatoarea Siloamului, s-au intamplat urmatoarele. Pe atunci era obiceiul de a se cufunda in apa scaldatoarei Siloamului toti pelerinii, si mai cu seama femeile care nu aveau copii. Aceea dintre ele care reusea prima sa se cufunde in apa, dupa mila lui Dumnezeu, era binecuvantata cu nasterea de prunci. Aflandu-se la scaldatoarea Siloamului, Cosma statea aproape de marginea izvorului. Cineva, pe neasteptate, l-a atins si tanarul, imbracat, dintr-o data a cazut primul in apa. Cei din jur, vazand aceasta, au inceput sa rada, spunand ca, de acum, el va avea multi copii. Dar aceste cuvinte s-au aratat a fi profetice, caci preacuviosul, intr-adevar, a avut mai tarziu multi copii duhovnicesti.


Cand pelerinii se aflau in Biserica Invierii Domnului, doreau foarte mult sa se miruiasca cu ulei din candela care atarna deasupra Sfantului Mormant. Insa ingerul Domnului, care nevazut era prezent acolo, a rasturnat candela din centru si tot uleiul s-a scurs peste Cosma.Atunci, ieromonahul care se afla la intrarea in Kuvukliu (locul din paraclisul Bisericii Invierii Domnului unde se afla Sfantul Mormant) a prorocit ca acest tanar va fi un mare staret.Oamenii l-au inconjurat pe Cosma si, strangand cu mainile uleiul care se prelingea pe hainele lui, se miruiau cu evlavie cu acesta. Iar aceasta intamplare a fost la fel de insemnata, caci harul lui Dumnezeu, revarsat cu bogatie peste preacuviosul, fara incetare s-a daruit oamenilor, atat pe timpul vietii, cat si dupa trecerea acestuia la cele vesnice.


Dupa un an de la intoarcerea din Ierusalim la Athos, Domnul a binevoit ca inca o data Cosma sa ajunga in Sfanta Cetate. El a plecat atunci acolo pentru un an si jumatate, pentru randuita ascultare la Mormantul Domnului.


Pe 15 martie 1901, Cosma a fost trimis la schitul Tebaida al Manastirii Sfantului Pantelimon. Acolo, a fost numit in ascultarea primirii pelerinilor sositi in ospetie si a slujit astfel timp de 11 ani. Ostenindu-se cu sarguinta asa de indelungata vreme, Cosma a dobandit dragoste catre aproapele, indelunga rabdare si adevarata smerenie.


Pe 28 martie 1902, ascultatorul Cosma a fost tuns rasofor, dandu-i-se numele de Constantin, iar pe 23 martie 1905, a fost tuns in viata monahala sub numele de Xenofont. Parintele duhovnicesc al monahului Xenofont a fost nevoitorul si purtatorul de duh staret, parintele Melchisedec, care se nevoia ca schimnic. De la el, Xenofont a invatat temelia vietii monahale si stinta razboiului launtric cu patimile si cu duhurile rele. (…) Sub inteleapta obladuire a parintelui Melchisedec, monahul Xenofont in putina vreme a inaintat in viata duhovniceasca. Desi era putin invatat, caci anevoie reusea sa citeasca si sa scrie, el cunostea Sfanta Evanghelie si Psaltirea pe de rost.(…)


Conducand pe alesul sau in desavarsirea duhovniceasca, Domnul pregatea lui Xenofont lucrarea slujirii lumii patimitoare. (…) In anii 1912-1913, la Sfantul Munte s-au ivit neoranduieli in legatura cu “slavitorii numelui” (eres printre monahii din Sfantul Munte care spuneau ca numele lui Dumnezeu este Dumnezeu). Conducerea Greciei a fost constransa sa expulzeze din Athos multi monahi rusi, printre care si nevinovati, in aceasta situatie aflandu-se si parintele Xenofont. Grea a fost despartirea de Sfantul Munte Athos si de parintele lui duhovnicesc. (…)


In anul 1913, fostul monah athonit Xenofont s-a asezat in marea Lavra a Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska – Kiev. In timpul Primului Razboi Mondial, el s-a impartasit cu intristarea si scarbele din vremea razboiului, slujind cucernicului Tar al Rusiei si Patriei prin rugaciuni si cu osteneli. In anul 1914, parintele Xenofont, timp de zece luni, impreuna cu alti monahi, a fost randuit spre ajutorarea fratilor pe trenul sanitar care circula pe linia Kiev-Lvov. In acea vreme a dat el dovada de rare calitati sufletesti si virtuti: rabdare, compasiune si dragoste in slujba celor grav bolnavi si a ranitilor. Dupa, parintele Xenofont s-a reintors la Lavra. Slujind cu osardie lui Dumnezeu si prin blandetea, smerenia si intelepciunea duhovniceasca, a atras stima generala a fratilor, fiindu-le pilda intru toate. In acei ani, el avea ascultarea la Pesterile de departe: ingrijea sfintele moaste, purta de grija de candelele din fata raclelor, aprinzandu-le.


Odata, a venit de la Poltava la Lavra Pecerska batranul mitropolit Serafim, care vietuise mai inainte in Lavra. Acesta voia sa-si ia ramas bun de la iubita lui manastire, mai inainte de sfarsitul sau. Dupa ce a ramas cateva zile in Lavra, s-a pregatit de plecare. Toti calugarii manastirii au venit sa-si ia ramas bun, cerand blagoslovenie. La urma tututror, a venit si parintele Xenofont. Pe cand isi dadeau sarutul fratesc, mitropolitul Serafim a exclamat: “O, starete, de mult ti s-a pregatit tie loc in aceste pesteri!”


Incepand cu anul 1917, Biserica Ortodoxa Rusa si poporul rus au fost supusi unei crunte prigoane. (…) Chiar in acele vremuri, Domnul a asezat in sfesnicul Bisericii faclia credintei ortodoxe – pe preafericitul Kuksa. Cand la Kiev s-a aratat eresul innoitorilor, Lavra Pecerska a fost pazita de influenta ereticilor prin cei tari in credinta ortodoxa, stareti asemenea parintelui Kuksa.


“Jinduiam foarte mult sa primesc schima”, povestea staretul. “Odata, intr-o noapte, ma ingrijeam de moaste la Pesterile de departe. Ajungand in dreptul moastelor schimonahului Siluan, dupa ce am pus totul in ordine, le-am cuprins cu mainile si, stand in genunchi, m-am rugat lui Dumnezeu, cu rugaciunile sale, sa ma ajute sa ma invrednicesc de tunderea in schima”. Si iata, in al cincizeci si saselea an al vietii, parintele Xenofont s-a imbolnavit grav pe neasteptate si, dupa cum se credea, fara nadejde de viata. Hotararea a fost ca sa primeasca schima cel ce era pe moarte. Pe 8 aprilie 1931, la tunderea in mare schima, l-au numit pe el cu numele preotului mucenic Kuksa, ale carui moaste se aflau in Pesterile de aproape.Desigur, sufletul preacuviosului era de atunci gata deja spre a se muta in cerestile locasuri, insa Domnul i-a prelungit zilele vietii lui pamantesti, pentru folosul duhovnicesc al oamenilor care traiau in lumea patimitoare. Indata dupa luarea schimei mari, parintele Kuksa si-a revenit, iar mai apoi s-a facut sanatos de-a binelea.


Pe 3 aprilie 1934, parintele Kuksa a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 3 mai, in acelasi an, a fost facut ieromonah. Dupa inchiderea Lavrei, batiuska, pana in 1938, a slujit in Kiev, in Biserica Invierii (Slobodka). Trebuia sa ai mare barbatie ca sa slujesti ca preot in acele vremuri.

Din anul 1938, pentru parintele Kuksa au inceput zece ani grei de nevointa a marturisirii. El, ca “slujitor de cult”, a fost condamnat la cinci ani de lagar in orasul Vilma din regiunea Molotovsk, iar dupa ce s-a implinit sorocul, cu inca cinci ani de deportare. Astfel, la varsta de 63 de ani, parintele Kuksa a fost trimis la istovitoarea munca a taierii de paduri. Munca era deosebit de grea, mai ales pe timp de iarna, in ger cumplit. Muncea 14 ore pe zi, primind hrana foarte putina si saracacioasa. Insa, amintindu-si intotdeauna ca prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu (Fapt.14, 22), si ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi (Rom.8, 18), batiuska ajutat de harul lui Dumnezeu nu numai ca indura cu rabdare si cu blandete viata de suferinta din inchisoare, ci si pe altii ii intarea duhovniceste.


Iar Domnul, privind la barbatia marturisitorilor, iata cum intr-o zi i-a mangaiat in chip vadit si i-a intarit in rabdare si in nadejde pe cei ce-l iubeau pe El. Impreuna cu parintele Kuksa, in lagar erau detinuti multi clerici si, din cinul monahal, monahi si monahii. In acea vreme, la Kiev traia episcopul Antonie, care il cunostea bine pe parintele Kuksa, avandu-l la mare cinste. Fiind in inchisoare, batiuska a primit de la el un colet in care, impreuna cu pesmetii, erau asezate si o suta de particele uscate din Sfintele Daruri. Controlorii nu au descoperit Sfintele Daruri si le-au socotit pe ele ca pesmeti. “Insa puteam eu oare sa ma impartasesc cu Sfintele Daruri, cand multi preoti, monahi si monahii, care se aflau inchisi de foarte multi ani, erau lipsiti de aceste mangaieri?” – povestea adesea despre aceasta mai apoi preacuviosul. “Le-am spus preotilor ca am primit Sfintele Daruri. Credinciosii, cu mare bagare de seama, le-au spus <<la ai lor>> ca intr-o anume zi si intr-un anume loc, pe ascuns de paznici, sa fie gata sa primeasca Sfanta Impartasanie. Am facut un epitrahil dintr-un stergar, desenand pe el Sfanta Cruce. Citind rugaciunile de trebuinta, am binecuvantat Sfintele Daruri si le-am luat cu noi, ascunzandu-le sub haina. Preotii s-au ascuns dupa lastarisuri. Monahii si monahiile, ca sa nu fie observati, alergau pe rand catre noi, iar noi, acoperindu-i pe ei cu epitrahilul-stergar, le dadeam iertarea si dezlegarea pacatelor. Astfel, intr-o dimineata, in drumul catre munca, s-au impartasit deodata o suta de oameni. Cat s-au bucurat ei si cat i-au multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila!”


Odata staretul s-a imbolnavit grav. L-au dus la spital, iar el era aproape sa moara.(…) Batiuska isi amintea: “Era de Pasti. Eram atat de slabit si de infometat, incat ma clatina vantul. Soarele stralucea, pasarile cantau, zapada deja incepea sa se topeasca. Am mers de-a lungul sarmei ghimpate, nemairabdand foamea, iar dincolo de sarma ghimpata bucatarul aducea de la bucatarie pentru masa paznicilor, purtandu-l deasupra capului, un platou cu placinta. Deasupra noastra zburau corbii. Eu ma rugam: <<Corbule, corbule, tu, care ai hranit pe prorocul Ilie in pustie, adu-mi si mie o bucata de placinta!>> Deodata, aud deasupra capului: <<Crau, crau!>> – si la picioare a cazut o placinta. Corbul o furase de pe tava purtata pe cap de bucatar. Am ridicat placinta de pe zapada si, cu lacrimi, i-am multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila si astfel mi-am alinat foamea”.


In primavara lui 1943, dupa ce s-au terminat anii de inchisoare, de praznicul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, preacuviosul parinte Kuksa a fost eliberat si trimis cu domiciliul fortat in regiunea Solikamsk, intr-un sat aflat in apropierea orasului Kungura. In vremea cand traise acolo a fost staret chiar si in acel oras, dupa cum isi aminteau batranii monahi.


In sat, unde i se fixase domiciliul fortat pe o anume perioada, staretul s-a oprit in casa unei familii cu multi copii. Cand parintele Kuksa, pentru prima oara a intrat in acea casa, a fost poftit la masa. Dupa rugaciune, staretul a binecuvantat cu blagoslovenie preoteasca masa. Gazda a observat aceasta si, cand a aflat ca parintele Kuksa are nevoie de locuinta pentru o perioada de timp, i-a multumit lui Dumnezeu pentru faptul ca l-a trimis la el in casa pe slujitorul Sau. Mai apoi, el a adus scanduri si a incropit pentru batiuska o chilie lipita de mica lui izba, unde acesta va petrece timp de cinci ani, pana la implinirea sorocului deportarii sale.


In aceasta familie era un tanar care plangea foarte des si nimeni nu putea sa-l linisteasca. Odata, preacuviosul a iesit din chilia sa si l-a luat pe copil de mana. Dupa aceasta, tanarul dintr-o data s- a linistit si s-a impacat.


Luand blagoslovenie de la episcopul orasului Solikamsk, parintele Kuksa savarsea adesea Liturghia in satele vecine. Oamenii alergau catre el ca la o facile ce lumineaza in noapte. Astfel, cu truda, cu rabdare, cu rugaciune zilnica, staretul a lucrat pana la eliberarea sa.


In anul 1948 s-a sfarsit timpul deportarii sale, s-au terminat cei zece ani de nevointa marturisitoare ai preacuviosului. (…) In anul 1948, parintele Kuksa s-a intors la Lavra Pecerska din Kiev si a fost intampinat cu mare bucurie de catre frati. Aici, el a avut ascultare de faclier la Pesterile din apropiere.(…)


Dupa inapoierea Parintelui Kuksa la Lavra Pecerska, lui, iscusit si incercat in viata duhovniceasca, pecetluit cu dreptatea lui Hristos in diferite ispite, curatit mai dinainte de scarbele, lipsurile si prigoana purtata, Dumnezeu i-a incredintat o noua nevointa de slujire a lumii patimitoare: duhovniceasca pastorire a oamenilor – staretia. Ateii, putin credinciosii, cei in nevoi, cei rai, cei cuprinsi de pacate se indreptau catre preacuviosul chiar in clipele cand ispitele erau de o mare ascutime si insuportabile, cand oamenilor le secase orice nadejde.Acelora care erau izbiti neputinciosi de toate valurile cele in multe chipuri ale raului staretul le arata adevarata credinta, ce era asemenea pietrei nezdrobite si nadejdea neclatinata in Dumnezeu.


La rugaciunea parintelui Kuksa, ispititi de cele mai puternice incercari, oamenii incepeau sa mearga pe anevoiosul, stramtul, insa adevaratul drum al mantuirii. Stie numai Domnul pe cati ii ajuta el si pe cati i-a cuprins cu atotiertatoarea si cu atotacoperitoarea sa dragoste care atragea multa lume nazuind catre el, oameni din intreaga Rusie. Asa cum in urma cu jumatate de veac, la Ierusalim, pelerinii il inconjurau pe Cosma, straduindu-se sa ia uleiul facator de minuni care se prelinsese de la candela pe capul si pe hainele lui ca sa se unga cu el, asa si acum, in patimitoarea Rusie, catre parintele Kuksa veneau oameni credinciosi fara de numar, insetati de ajutorul si harul lui Dumnezeu, revarsat prin rugaciunea, sfaturile duhovnicesti si invataturile staretului sfant. (…)


Marturisirea a fost lucrul de capetenie al ascultarii parintelui Kuksa, si toti tindeau sa se marturiseasca la el si sa primeasca sfat si zidire sufleteasca. Staretul nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea:


“Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“.

Tinerilor lui duhovnicesti, parintele Kuksa le poruncea sa-si infraneze cu atentie simturile, mai ales vederea si le poruncea sa se roage astfel:


“Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatie sufleteasca si trupeasca”.


El intotdeauna invata si prevenea sa se mearga pe calea de mijloc, “imparateasca”, mai ales sa nu se exagereze cumva, si sa nu se posteasca fara masura. Staretul spunea:


“Trupul nostru este ajutator pe calea mantuirii. Va veni vremea cand vom vrea sa mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu si daca am dormit, sa multumim lui Dumnezeu. Pentru toate sa multumim lui Dumnezeu!” (…)


Ispitele intregii lui vieti, staretul le-a biruit amintindu-si de suferintele de pe cruce ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de datatoarea de viata Inviere a Lui. Monahiei Varvara, fiica lui duhovniceasca, ii spunea:


“Cand te copleseste ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormantul Mantuitorului, ca si mine: eu, si in inchisoare, si in deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormantul Domnului!”.


Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea:


“Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor purta munci mai multe“.


“Domnul nu-i lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui. Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.

Blandetea si infranarea staretului au infrant orice piedica a puterii lumesti in ceea ce priveste pastorirea duhovniceasca a credinciosilor. La sfarsitul lui aprilie 1957, staretul, in saptamana Patimilor din Postul Mare, s-a mutat in manastirea de calugari Kresceatik, a Sfantului Ioan Teologul, din eparhia Cernauti. In mica manastire a Sfantului Ioan Teologul, care este asezata pe un deal de pe malul drept al Nistrului, intr-un loc pitoresc, era o viata foarte linistita si simpla. Sosirea staretului Kuksa in aceasta manastire a fost o binecuvantare, reinviind viata duhovniceasca a fratilor. (…)


Spre sfarsitul vietii sale, staretul a avut de infruntat multe rautati, scarbe si prigoniri din partea puterii atee. (…) Astfel, la inceputul anilor 60′, diavolul a ridicat un nou val de prigoane asupra sfintei Biserici Ortodoxe din Rusia. Din nou s-au inchis bisericile, manastirile si scolile teologice. Sfantul Apostol Pavel spune catoti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti (II Tim. 3, 12). In astfel de ispite a intrat si staretul.Puterea atee isi arata ura crunta fata de autoritatea duhovniceasca din pricina cinstirii generale a staretului Kuksa si a dragostei credinciosilor catre el. Cu putina vreme inainte de inchiderea manastirii, parintele Kuksa savarsea dumnezeiasca Liturghie in Biserica Sfantului Acoperamant. Deodata, pe Sfanta Masa, din sfesnic a cazut o lumanare care a ars procovetele si Sfantul Aer, care acoperea Sfantul Potir si Sfantul Disc. Focul acesta s-a stins insa, iar parintele Kuksa, prevazand intamplarile timpurilor apropiate, a spus proroceste: “Dusmanul ma va alunga si de aici”. In scurta vreme, aceste cuvinte ale lui s-au implinit intocmai.


In anul 1960, s-a inchis o manastire de maici din eparhia Cernauti. Monahiile au fost transferate la manastirea din Kresceatik a Sfantului Ioan Teologul, iar monahii la Lavra Poceaev. Arhimandritul Mihail (in schima, Mitrofan) a fost numit intr-o parohie aflata nu departe de satul Krescaetik, iar parintele Kuksa la Sfanta Manastire a Maicii Domnului din Odessa, care tinea direct de Patriarhia Moscovei.(…) Pe 19 iulie 1960, staretul s-a instalat la manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa, unde isi va petrece ultimii patru ani din viata sa cea plina de nevointa si de suferinta. Fratii din manastire l-au intampinat cu dragoste pe parintele Kuksa. Si aici, ascultarea lui de temelie a fost marturisirea (spovedania). Pe orice suflet doritor sa vina in Casa lui Dumnezeu (Ps. 83, 11), batiuska il indrepta intotdeauna sa vina la slujbele manastiresti. Dormind foarte putin, staretul se trezea cu putin inainte de rasaritul soarelui si isi citea canonul lui de rugaciune. Se impartasea in fiecare zi.Iubea indeosebi Liturghia facuta in zori. Spunea ca Liturghia din zori este pentru nevoitori, iar cea tinuta mai inainte de pranz, pentru cei ce postesc. Preacuviosul spunea ca impartasania este Pastele, iar dupa impartasanie citea intotdeauna canonul Pastelui. (…)


Zilele parintelui Kuksa deja inaintau catre asfintit. Odata, cu chipul vesel, i-a spus unei fiice duhovnicesti: “Maica Domnului doreste sa ma ia la ea”. (…) In octombrie 1964, cazand, staretul si-a fracturat soldul. A ramas intins pe pamantul rece si umed cateva ceasuri. De la aceasta a racit si s-a imbolnavit de pneumonie. Situatia s-a inrautatit. “Cata rabdare a avut! Soldul era fracturat, iar el nu a vrut niciun bandaj; ghips daca au vrut sa-i puna, nu a dorit nicidecum. Chiar si cu esarfa sa-l lege a refuzat”, isi aduce aminte fiica duhovniceasca a staretului, schimonahia Anghelina. “Trebuie sa rabdam toate”, spunea intotdeauna staretul.


Parintele Kuksa nu lua niciodata medicamente. Agheasma si ulei sfintit de la sfintele locuri, acestea erau medicamentele lui. Ca tamaduitoare, el si-a ales Sfanta Biserica. Si chiar si in fata durerilor, mai inainte de moartea sa, el a refuzat orice ajutor medical, impartasindu-se in fiecare zi cu Sfintele lui Hristos Taine, si-a pus nadejdea doar in Domnul Dumnezeu, cel Unic ajutator si acoperitor.


Cu o jumatate de ceas inainte de moartea sa, la ora 1,30 noaptea, batiuska Kuksa, stand pe pat, binecuvanta in toate partile. O maica, ce a fost langa staret pana la savarsirea din viata, l-a intrebat: “Batiuska, ce-i cu sfintia voastra… pe cine inchinati, caci nu se vede nimeni aici?…”. Atunci el a raspuns: “Binecuvintez pe fiii mei duhovnicesti, pe aceia care locuiesc departe si nu pot sa vina. Iata, imi iau ramas bun de la ei”. Dupa cum povesteau duhovnicestii sai fii, veniti din diferite parti ale Rusiei, dupa inmormantarea sa, multi dintre ei l-au vazut pe staretul care-i binecuvanta in casele lor.


Batiuska spunea: “Cand vom pleca, vom intalni <<pungasii>>, dar nu ne vom teme de ei, caci suntem patru: Cosma, Constantin, Xenofont si Kuksa”. El, avand indrazneala inaintea lui Dumnezeu, isi punea nadejdea in mila Lui si in apararea sfintilor sai ocrotitori ceresti. In mod invaluit vorbea astfel despre vamesi.


“Cu cateva clipe inainte de moartea sa, staretul a spus: <<A sosit vremea…>>. Apoi, plecandu-si capul, si-a inchis ochii si, incepand sa-si traga sufletul, a dorit sa mai spuna ceva, si linistit, foarte linistit, si-a dat duhul”, isi aduc aminte cei care au fost de fata.


Fericitul nevoitor a vazut mai dinainte, in amanunt, sfarsitul sau. Schimonahia Anghelina isi aminteste: “Batiuska spunea uneori: <<Kuksa nu ajunge la 90 de ani. Il vor ingropa, se pare, repede, repede si – arata cu mainile – vor lua cazmalele si vor sapa>>. Si intr-adevar, cuvintele lui s-au implinit intocmai. El a murit la ora doua din noapte, iar dimineata, chiar in aceeasi zi, la mormantul lui deja se pusese cruce. S-a sfarsit doar cu o luna inainte sa implineasca 90 de ani”.


Puterea, temandu-se foarte mult de poporul ce urma sa vina, a ordonat ca oficiile postale de legatura sa nu primeasca din Odessa vreo telegrama cu vestea sfarsitului parintelui Kuksa, incercand chiar sa impiedice ca batiuska sa fie ingropat la manastire, ci sa se savarseasca ingoparea in locul lui de nastere. Dar intai-statatorul manastirii, inteleptit de Dumnezeu, le-a raspuns astfel: “Patria monahului este manastirea”. Puterea a dat termen de ingropare: doua ore. Intreaga lume bisericeasca a fost asa de deranjata de aceste imprejurari, incat patriarhul Alexei I, cu ingrijorare, a cerut sa i se explice de ce s-a procedat asa cu ramasitele pamantesti ale staretului Kuksa.


Astfel, pe 11/24 decembrie 1964 preacuviosul Kuksa a trecut de pe taramul pamantesc, suferind toate ispitele si suspinand din adancul sufletului sau: Intoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut tie bine (Ps. 114, 7), mutandu-se la Domnul, in locasurile “unde toti dreptii se odihnesc”, mijlocind inaintea Domnului pentru toti cei ce alearga catre rugaciunile lui. Staretul Kuksa apartine lumii acelor drepti rusi, care in ultimul veac, asemenea sfantului Serafim de Sarov, staretilor de la Optina si de la Glinski, au slujit lui Dumnezeu, luminand lumea cu dragoste sfanta, rabdare si impreuna-patimire.


Parintele Kuksa s-a aratat intru totul fericit. Pana la capat mergand pe scara fericirilor evanghelice, pecetluind cu adevarul si cu dragostea catre Hristos Domnul nevointa marturisirii, el a urcat pe culmea acestei scari, si astazi plata lui multa este in ceruri (Mat.5,12). Asemenea stareti, precum parintele Kuksa, au purtat slabiciunile celor neputinciosi (Rom. 15, 1) si astfel au implinit legea lui Hristos (Gal. 6,2).


Staretul Kuksa, asemenea preacuviosului Serafim de Sarov, la intalnirea cu oamenii obisnuia sa-i intampine cu salutul pascal: “Hristos a inviat!”. Pe toti oamenii el ii numea cu duiosie copii ai sai. Despre preacuviosul, acestia spuneau: “Cu el ne-a fost usor”. Aceasta izvora din faptul ca fericitul nevoitor dobandise pacea sufleteasca si sfintenia vietii. Chipul vietuirii parintelui Kuksa era asemanator cu cel al Sfantului Serafim de Sarov, care spunea: “Fiule, dobandeste duhul pacii, si mii in jurul tau se vor mantui”. In jurul staretului Kuksa se dobandea acest “duh al pacii si, intr-adevar, s-au mantuit mii de oameni”,caci duhul pacii la Dumnezeu este roada Duhului Sfant. Despre aceasta marturiseste Sfantul Apostol Pavel: Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia (Gal.5, 22-23). Parintele Kuksa a trait si a lucrat cu duhul si cu puterea staretilor de la Optina, fiind, ca si acestia, binecuvantat de Dumnezeu cu darul inainte-vederii, al tamaduirilor, al vindecarii neputintelor sufletesti si trupesti si chiar al inaltei vocatii a lucrarii mantuirii lumii – darul staretiei, al carmuirii sufletelor oamenilor”.


Binecuvantatele daruri ale Preacuviosului Kuksa de Odessa. Darul inainte-vederii si al deosebirii gandurilor


Staretul Kuksa avea de la Dumnezeu darul dreptei socotinte duhovnicesti si al deosebirii gandurilor. El a fost un mare inainte-vazator. Lui i se descopereau chiar si simtirile ascunse, pe care oamenii abia puteau sa si le inteleaga, dar pe care el le intelegea si le explica lor cu ajutorul lui Dumnezeu. De la cei multi care veneau la el ca sa-i povesteasca despre necazurile lor si sa ceara sfat, el nu astepta sa-i fie puse intrebari, ci deja ii intampina cu raspunsurile si cu sfaturile duhovnicesti de care aveau nevoie. Se intampla chiar ca atunci cand sta cineva la usa, el deja sa-l cheme pe nume, desi il vedea pentru prima oara. Dumnezeu ii descoperea staretului voia Sa in privinta fiecarui om.


Intr-o zi, la parintele Kuksa au venit doua femei din Lvov. Una avea sotul bolnav, iar cealalta venise din curiozitate, crezand ca staretul face farmece si ar putea sa-i spuna si ei ceva. Batiuska le-a primit bine pe amandoua, le-a gazduit si le-a binecuvantat. Aceea care avea sotul bolnav a cerut blagoslovenie ca sa mearga la Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie de Radonej. Staretul insa nu i-a dat binecuvantare:


“Mult as fi dorit si eu sa merg la Zagorsk, la preacuviosul Serghie. Insa tu, copila mea, mergi acasa repede, chiar astazi. Iata cingatoarea ta, o vezi cat este de scurta, asa va fi de scurt drumul tau spre casa. Mergi cu Dumnezeu, iar eu ma voi ruga pentru drumul tau”.


Apoi el i-a dat acestei femei o cruciulita, pe care o tin in maini cei adormiti. Ea s-a gandit dintr-o data ca barbatul ei moare ori poate sa moara, ori ca nu va mai apuca sosirea ei. Intorcandu-se catre cealalta femeie, ce venise impreuna cu ea ca la un vrajitor, staretul i-a spus:


“Eu nu sunt tigan si nu ghicesc, insa tu, copilo, ia aminte si roaga-te, caci Dumnezeu ti-a prelungit timpul pentru pocainta. Tu trebuie sa-ti descoperi pacatele tale tainice, pe care numai tu le stii, acolo in biserica ta, la preot“.


Ea s-a mirat foarte mult de cuvintele preacuviosului. Domnul a inteleptit-o chiar in acea clipa sa cunoasca ce este puterea si judecata lui Dumnezeu. Aceasta a inteles ca parintele Kuksa este un mare placut lui Dumnezeu. Ea a implinit aceste porunci ale staretului si, din acel moment, a inceput sa traiasca crestineste. Femeia care avea sotul bolnav acasa a ajuns acasa si i-a povestit sotului despre discutia cu staretul. Apoi l-a rugat sa-i pregateasca un ceai pana ce ea se odihneste putin, caci era obosita de drum. El i-a pregatit ceaiul, a intins masa si a mers sa o pofteasca la masa. Venind catre ea, a vazut ca murise. Aceasta putea sa se intample pe drum, daca ea nu ar fi ascultat de staret.


Intr-un oras traia o fiica duhovniceasca a parintelui Kuksa, Irina, cu fiica ei, Maria. Fata se hotarase sa se marite si a intrebat pe staret, prin prietena sa, despre rochia de mireasa. Staretul i-a raspuns: “Maria nu se va marita niciodata!” Insa aceasta a spus ca tanara deja pregatise totul pentru nunta si ramasese sa coasa numai rochia de mireasa, iar dupa Pasti se va casatori. Staretul insa a repetat hotarat: “Maria nu se va marita niciodata”. Si intr-adevar, cu o saptamana mai inainte de nunta, ea a inceput dintr-o data sa aiba stari epileptice (care mai inainte nu i se intamplasera), iar viitorul ginere, infricosat, indata s-a indepartat de ea. Peste cativa ani, Maria a intrat in viata monahala, dandu-i-se numele de Galina, iar mama sa a devenit de asemenea monahie, dandu-i-se numele de Vasilisa.


Odata, fiind staretul inconjurat de mai multi oameni, de el s-a apropiat un tanar, insotit de sotia lui si de cei doi copii. Deodata, batiuska l-a chemat pe el: “Vino, ieromonahule!” Acesta, razbatand printre oameni, a spus ca el nu este ieromonah, ci este casatorit, avand doi copii. Insa parintele Kuksa l-a numit din nou ieromonah si a cerut binecuvantare. Mai tarziu, cand sotia lui a trecut la cele vesnice, iar copiii si-au randuit viata de familie, acesta a devenit vietuitor al Sfintei Manastiri a Adormirii Maicii Domnului din Odessa, fiind hirotonit ieromonah.


Odata, la Sfanta Manastire a Adormirii Maicii Domnului din Odessa, a venit sa se marturiseasca o roaba a lui Dumnezeu, pe nume Eufrosina. Simtindu-si marea sa nevrednicie si pacatosenie, ea nu a intrat in manastire, ci se ruga cu lacrimi afara, sezand langa ziduri. Preacuviosul savarsea dumnezeiasca Liturghie. De obicei, iesind dupa slujba, el ii binecuvanta pe toti si mai statea de vorba. De aceasta data insa, dupa slujba nici nu a binecuvantat si nici nu s-a oprit sa stea cu cineva de vorba, ci indata s- a indreptat catre sfintele porti. Iesind din manastire, el a chemat indata pe femeia care plangea:“Eufrosina, lasa plansul, treci la marturisire”.


Odata, la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa a venit o femeie care avea trei copii. Toti trei erau orbi din nastere. Era insarcinata si pe cale sa-l nasca pe al patrulea. A venit la manastire si s-a asezat pe o bancuta, spunand: “Unde se afla oare acum parintele Kuksa, ca sa vada ca il caut?” Iar batiuska, asezandu-se alaturi pe aceasta bancuta, ii spuse ei: “Va asteptam”. “Cum asa?” “Iata cum. Eu sunt batiuska Kuksa“. Si el indata ii spune: “Marturiseste, de ce copiii tai sunt orbi?“ Ea si-a marturisit pacatele pe care le facuse pana atunci. Insa el i-a spus: “Nu sunt toate pacatele. Mai gandeste-te si vino maine”. Ea a venit in ziua urmatoare, adaugand pacatele de care isi adusese aminte. Insa parintele i-a spus: “Nu, nu-i totul. Vino si maine, mai gandeste-te”. Sosind a doua zi, femeia i-a spus: “Nu-mi mai aduc aminte“. “Ei, atunci sa te ajut. Iti aduci aminte cand erai in clasa intai?” Ea a raspuns: “Imi aduc aminte“. “Si cand se terminau lectiile, unde alergai?” Ea s-a gandit si i-a spus: “La cimitir”. “Da, si acolo, intr-un maracinis, ce-ai gasit?” “Ah, da, batiuska, acolo se afla un cuib de pasarele si in el patru puisori. Eu i-am luat si cu un pai le-am scos lor ochii“. “Iata, deci, pentru ce Domnul nu a daruit vederea copiilor tai si de aceea ei s-au nascut orbi. Haideti deci sa ne rugam, ca macar cel de-al patrulea sa vada”.

Darul rugaciunii
Parintele Kuksa avea, de asemenea, darul rugaciunii, insa din smerenie il ascundea de cei din jurul sau. Uneori insa multi vedeau in chip lamurit acest dar al lui Dumnezeu asupra lui. (…)


O fiica duhovniceasca a staretului a murit pe neasteptate. Batiuska s-a rugat pentru ea mai intr-adins, mai ales in primele 40 de zile. Dupa 40 de zile, repausata i s-a aratat in vis unei surori duhovnicesti, iar aceasta a intrebat-o cum a trecut vamile. “Intr-adevar, a fost foarte infricosator?” Aceasta a raspuns ca “chiar infricosator de pomenit”. “Si cum, deci, le-ai trecut?” “La orice vama ajungeam, parintele Kuksa ma insotea, ma lua de mana si ma scotea. Asa am trecut toate vamile”. (…)

Darul tamaduirii


Preacuviosul Kuksa avea darul tamaduirii neputintelor sufletesti si trupesti. In anii 60′, la Sankt Petersburg, o familie avea o fiica care era grav bolnava. Ea paralizase si nu putea sa se miste. Parintii, avand pozitii inalte in societate, au facut tot ceea ce depindea de ei, insa medicina ori alte ajutoare omenesti au fost neputincioase. Atunci, au aflat ca la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa se afla un staret, mare nevoitor si facator de minuni, pe nume Kuksa. Cei doi soti au lasat pe fiica lor pe seama bunicii si, cu nadejde de ajutor, au plecat la Odessa. Ajungand la manastire, au aflat chilia staretului. Intampinandu-i cu compatimire, el i-a cercetat despre cauza sosirii lor. Apoi le-a dat lor cruciulite si le-a explicat ca este de neaparata trebuinta ca parintii sa se roage pentru copii. Poftindu-i sa se roage impreuna si citind rar cuvintele rugaciunii, staretul le-a poruncit parintilor fetitei sa repete dupa el. La sfarsitul rugaciunii, celor ce urmau sa se intoarca acasa le-a spus deodata: “Iata, acum fata voastra s-a facut sanatoasa”. Vazandu-le mirarea si indoiala, a adaugat: “Notati ziua si ceasul acesta si aduceti-va aminte de ele, si calatoriti cu Dumnezeu, iar pe Kuksa sa nu-l uitati in rugaciunile voastre”. Intorcandu-se acasa, parintii au fost intampinati de fiica lor, tamaduita cu desavarsire. “Tata are cruciulita si mama are cruciulita”, a spus ea deodata cu bucurie. Si, ca sa plineasca mirarea parintilor, fata le-a povestit ca, zacand bolnava, i-a vazut in chip limpede pe ei (parintii) stand si citind rugaciunea impreuna cu staretul imbracat in odajdii cu cruci, iar acesta, dupa rugaciune, a venit catre ea, a luat-o de mana si i-a poruncit sa se ridice. Le-a aratat ca aceasta s-a intamplat chiar in aceeasi zi si la aceeasi ora, cand parintii ei citeau impreuna cu parintele Kuksa rugaciunile. Dupa aceasta intamplare, bunica fetitei a dorit neaparat sa vada pe acest staret deosebit. Ajungand la manastirea din Odessa si vazandu-l pe staret inconjurat de oameni, ea, dintr-o data, cu cuvinte de multumire, i-a dat lui un pachet cu bani din partea parintilor fetitei vindecate. Langa parintele Kuksa se afla atunci o batrana care plangea: “Batiuska, acoperisul casei mele este spart. Nu are cine sa mi-l repare, bani nu am. Iar eu am ramas singura, singurica, fara niciun ajutor. Rugati-va si pentru mine!” Iar parintele, chiar atunci intorcandu-se catre batrana ce plangea, i-a pus pachetul cu bani in mana, spunandu-i: “Uite si acoperisul tau!…” (…)


Nadajduind in mila lui Dumnezeu catre el, staretul le-a spus fiilor lui duhovnicesti ca, dupa sfarsitul vietii sale, sa vina la mormantul sau si sa-i vorbeasca ca si in viata, varsandu-si toate supararile si nevoile. Si intr-adevar, toti cei care soseau cu credinta la locul de odihna al staretului, prin bineplacutele lui rugaciuni si prin mijlocirea lui, intotdeauna primeau mangaiere si lamurire in problemele cu care se confruntau. Parintele Kuksa a profetit ca de la mormantul lui multi vor veni sa ia pamant. Si intr-adevar, oamenii din Odessa, cat si cei care vin la manastire de departe, iau pamant de la mormantul parintelui. Cu acest pamant, atat ei, cat si cei apropiati ai lor, cu rugaciunile preacuviosului, primesc vindecare in boli si neputinte. Cu mare multumire si plini de recunostinta, intorcandu-se din nou la manastire, oamenii si-au impartasit bucuria cu vietuitorii manastirii.


Domnul, in Sfanta Evanghelie, spune despre cei ce-L vor urma pe El cu adevarat: V-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului (Luca 10,19). Cu rabdare si cu barbatie impotrivindu-se in viata sa vrajmasilor mantuirii, vrajmasilor Sfintei Biserici, preacuviosul Kuksa a primit de la Dumnezeu puterea asupra duhurilor nevazute – demonii. Oamenii stapaniti de duhuri necurate au cunoscut ca indracirea lor se arata mai ales la mormantul staretului Kuksa, caci diavolul nu suporta nici macar apropierea de sfintele moaste ale staretului. Indracitii, langa mormantul sau, strigau cu glasuri de fiara; diavolii din acesti nefericiti povesteau in ce chip au intrat in zidirea lui Dumnezeu si, in toate chipurile, prin cuvinte injurioase, ocarau pe batiuska, rugandu-l furiosi pe staret sa nu-i bata cu asprime.


Maria, din orasul Donetk, suferea din pricina indracirii. Cu rugaciune, folosind in mancare putin pamant de la mormantul preacuviosului, ea a strigat puternic, apoi a primit vindecare.


Roaba lui Dumnezeu, Ludmila a fost stapanita de duhuri necurate. Ea s-a rugat cu osardie lui Dumnezeu sa o vindece, apoi a facut rugaciune catre parintele Kuksa si a mancat coliva care fusese adusa la mormantul sau. Dupa aceasta, ea a strigat cu glas de fiara, iar apoi s-a vindecat desavarsit. (…)


Inca din prima zi a proslavirii preacuviosului Kuksa, la sfintele lui moaste au avut loc vindecari deosebite de diferite boli.


Prin rugaciunea mijlocitoare a preacuviosului Kuksa, Domnul a inviat din morti o tanara. In Odessa, intr-o familie de drept-maritori crestini, in anul 1996, in noaptea celei de-a doua zi de Craciun, o fetita de doi ani, pe nume Xenia, s-a imbolnavit pe neasteptate. Temperatura s-a ridicat brusc la peste 39 de grade si continua sa creasca. Fetita a inceput sa se zvarcoleasca de parca era pe jar. Bunica Xeniei, care fusese de profesie medic, a luat mana nepoatei si, vazand starea ei foarte grava, a rugat-o pe fiica ei, mama fetitei, sa cheme salvarea. Aceasta a sunat si a chemat salvarea. Deodata Xenia, in bratele bunicii, s-a linistit. Bunica a inceput sa-si consulte nepoata: inima ei nu mai batea, viata parasise fetita. Cand a sosit mama Xeniei, bunica i-a spus: “Nu mai e nevoie de salvare, este deja prea tarziu…” Intelegand ca fetita a murit, mama, intr-o stare disperata, s-a asezat in genunchi in fata icoanelor si a inceput sa se roage cu lacrimi: “Doamne, ia-mi sufletul meu si lasa-l pe-al ei!” Dupa indelungi rugaciuni, ea a aprins tamaie si cu rugaciune a cadit prin apartament, cand, deodata, si-a amintit ca in toamna anului 1994 fusese la Sfanta Manastire a Adormirii Maicii Domnului din Odessa si primise particele din vesmantul si din racla preacuviosului Kuksa. Chemand in ajutor pe sfantul, mama a luat aceste particele si le-a asezat pe fruntea fetitei care murise. Deodata, Xenia a rasuflat adanc si si-a revenit intru totul – viata s-a intors in ea si a inceput sa planga. Cand fetita si-a revenit, aratand cu mana la icoana preacuviosului, i-a cerut mamei: “Da-mi-l pe Kuksa…” Sosind medicul si consultand fetita, a spus ca el nu gasea niciun fel de motiv ca sa se apeleze la salvare. In familie, aceasta zi este considerata a doua zi de nastere a Xeniei.


La rugaciunile preacuviosului Kuksa, unii oameni si-au schimbat chipul vietuirii lor pacatoase. Intr-o familie, barbatul suferea de patima betiei. El decazuse intru totul, era aspru cu sotia lui si crud cu copiii, de cresterea carora nu se mai ocupa deloc. Femeia si copiii erau disperati. S-a intamplat ca o crestina evlavioasa sa aduca acestei familii particele din racla de ingropaciune si din vesmantul preacuviosului Kuksa. Sotia celui care patimea de betie le-a asezat sub perna unde dormea nefericitul ei barbat si s-a rugat cu osardie la preacuviosul pentru el si dintr-o data, literalmente, in dimineata urmatoare, barbatul s-a schimbat in chip desavarsit. A inceput sa duca o viata cumpatata, tratand cu atentie si seriozitate cresterea copiilor sai. Astfel, la rugaciunile preacuviosului Kuksa, familia l-a recastigat pe grijuliul si iubitorul sot si parinte de mai inainte“.


Sfantul Kuksa de Odessa, Viata si minunile, Editura Sophia, Bucuresti, 2006 
















Biserica din subsol...




racla cu sfintele moaste
Mult m-am rugat sfantului Kuksa pentru a-mi da rabdare in durerea pe care o aveam si recunosc ca plecand de acolo piciorul ma durea mai putin decat inainte...


icoana sf Serafim de Sarov cu sfinte moaste






Talpa Sfantului Apostol Andrei este scoasa din altarul bisericii din Manastirea Adormirii Maicii Domnului doar de trei ori pe an, la marile sarbatori. Dumnezeu a ingaduit insa ca si noi sa putem sa ne inchinam la Sfintele Moaste chiar daca nu era zi de sarbatoare cand am ajuns la Odessa. Au fost momente de mare emotie si inaltare sufleteasca








Cimitirul







poza de grup...


Frati intru Hristos
si deja Iverski

Maica Domnului Pantanassa





Biserica  cea noua


















mii de lalele si eu moarta de oboseala si durerea care deja era parte din mine...


Biserica veche

icoana Maica Domnului cu scara... si imi amintesc cum ma rugam cu sora  Maricica la icoana aceasta










Intalnirea cu parintele arhimandrit Sofronie si bucuria acestui pelerinaj...


















fericiti... oriunde as fi privit, orice chip as fi vazut , el era plin de bucurie pentru ca Bucurie ne-a fost acest om al lui Dumnezeu












Si am plecat bucurosi , cu tricolorul inainte...pe strazile frumoase ale Odesei...


Catedrala Sfantul Ilie din Odesa













sfantul Nicolae



Sfantul Gavriil Sfintele sale moaşte au fost descoperite cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Agatanghel, actualul Mitropolit al Odessei, pe data de 9 (22) iulie 1994, fiind aşezate în catedrala Sfântul Proroc Ilie, prin intermediul lor Dumnezeu săvârşind şi astăzi minuni, tămăduind bolnavi şi întărindu-i pe creştini în credinţă.





Si am plecat spre seara la hotel prin Odesa atat de frumoasa si linistita...






se facea noapte... drumul parea pierdut... dar am ajuns si intr-o curte mica, stramta , Andrei a intors in mod miraculos masina... si iar am descarcat bagajul, dar deja fetele erau cu mine... Veronica si Elena au carat tot...
si am dormit cu ele intr-un apartament curat... de fapt am  mancat si vorbit pana la ziua ... bucuroase sa fim iar impreuna...Atat de dragi imi sunt desi nu sangele ne leaga ci ...iubirea lui Hristos !
Si ne-am trezit usor... piciorul ma durea iar... Elena mi-l badajase seara , dar ma durea desi nu  mai era foarte umflat...oricum, puteam merge... asa... șontâc -șontâc
Am privit Odesa de la etajul 12...



si am coborat prin hotelul curat si nou...am mancat




ne-am odihnit...unii fusesera la mare...
cei tineri dar si altii..." cu picioare sprintene"
si am plecat...





Odessa, in Catedrala Adormirii Maicii Domnului,


Icoana Maicii Domnului Kaispirovskaia, si sfantul Iona preotul


Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa, zugravita in albastru deschis si in alb, domina orasul ucrainian din inaltul turlelor sale argintii. In mareata Catedrala inchinata Adormirii Maicii Domnului se afla moastele Sfantului Ierarh Inochentie si ale Sfantului Iona din Odessa.


Sfantul Iona din Odessa a fost canonizat in ziua de 1 iulie 1996, la canonizare descoperindu-se faptul ca trupul sau era inca intreg si frumos la vedere. Sfantul Iona este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 17/30 mai, Sfintele lui Moaste, frumos mirositoare, alungand si astazi duhurile rele si vindecand neputintele trupesti ale celor ce se roaga lui cu credinta curata.


Viata Sfantului Iona din Odessa


Iona Moiseevici Atamanski s-a nascut in ziua de 14 septembrie 1855, cand se praznuia Inaltarea Sfintei Cruci, in orasul Odessa, intr-o familie crestina: diaconul Moise si Glicheria. El va ramane orfan inca de mic. O vreme, el a petrecut in cimitir, langa mormintele parintilor sau, mai apoi retragandu-se intr-o veche clopotnita. Nicaieri nu a putut gasi insa odihna, din pricina rautatii oamenilor. In cele din urma, el a fost primit in casa de catre unchiul sau.






Dupa terminarea unei scoli primare, tanarul Iona a urmat cursurile Seminarului Teologic din Odessa. Aici, el a ajuns sa cante in corul bisericii. Dupa terminarea scolii, Iona se va casatori cu Anastasia, avand impreuna noua copii, dintre care trei baieti si sase fete.


In anul 1884, cu putina vreme inainte de a implini 30 de ani, Iona a fost hirotonit diacon. In numai doi ani, el a fost numit preot. Dupa indeplinirea slujbei de misionar pe la mai multe sate, el se va aseza in satul Cardasovca, unde va vietui vreme de opt ani. In urma rugaciunii si a predicilor sale, mai bine de doua sute de sectari din acest sat se vor boteza.





Incepand cu anul 1897, parintele Iona a fost chemat inapoi, in Odessa, unde a fost asezat preot la Biserica Adormirea Maicii Domnului. El va fi mult iubit de popor, pentru inalta lui vietuire, pentru rugaciunile din toata vremea, pentru Liturghia savarsita zilnic si pentru ajutoarele sufletesti si materiale pe care le revarsa neincetat peste toti.


Dupa oarecare vreme, el este numit preot la Biserica Sfantul Nicolae, din portul orasului. La parintele Iona aduceau indraciti foarte des, cateodata se intampla chiar sa fie mai multi. Parintele Iona pastorea si manastirea de maici a Sfantului Arhanghel Mihail, in care avusese multi enoriasi duhovnicesti. Parintele Iona slujea si la Manastirea Buneivestiri, de langa Odessa.





Slujirea pastorala a parintelui Iona a avut loc intr-o perioada grea a istoriei: razboaie, distrugeri, foamete, framantari in Biserica, persecutarea dreptei credinte de catre puterea comunista. In anul 1921, puterea sovietica a pornit o actiune de confiscare a bunurilor bisericesti, actiune care avea de fapt ca scop lipsirea bisericilor de cele necesare cultului si de posibilitatile de intretinere.


Nu dupa multa vreme, parintele Iona a fost arestat, insa eliberarea a urmat rapid, in urma adunarii unei multimi de credinciosi. Dupa o boala cumplita de rinichi, in ziua de 17 mai a anului 1924, parintele Iona din Odessa a adormit in Domnul. 


Sfantul Iona din Odessa a avut parte de o inmormantare extraordinara: strazile din jurul bisericii, cat si din jurul casei in care a vietuit sfantul, erau intesate cu credinciosi, saraci si napastuiti, atat din Odessa, cat si din mai toate localitatile invecinate. Eiecare venise spre a-si lua ramas bun de la binefacatorul lui.





Autoritatile au interzis inmormantarea sfantului in ziua de duminica, tocmai spre a limita numarul celor adunati cu aceasta ocazie. Degeaba insa, caci parca mai multi au venit in ziua de luni. Muncitorii din Odessa au cerut ca inmormantarea sa se faca dupa masa, pentru ca, iesind de la munca, sa poata participa si ei. Astfel, inmormantarea a decurs lin de tot, abia spre seara trupul parintelui fiind asezat in pamanatul din cimitir, alaturi de parintii sai. Sfantul Iona a cerut in mod special urmasilor sai sa nu-l ingroape in biserica, caci biserica va fi daramata. Precum a profetit sfantul, asa s-a si intamplat.


Rugaciune catre Sfantul Iona din Odessa


O, Sfinte Iona, mare facatorule de minuni, stand acum la rugaciune catre tine, ca si cand ne-am afla inaintea cinstitelor tale moaste, te rugam sa vezi durerile si necazurile prin care trecem si sa nu ne lasi lipsiti de ajutorul tau.


Tu, care ai cunoscut in viata ta foamea si frigul, ajuta-ne sa scapam de lipsurile care ne apasa. Tu, care ai simtit lipsa dragostei parintesti, ajuta-ne pe noi, cei ce suntem raniti de rautatile celorlalti. Sfinte al lui Dumnezeu, povatuieste-ne pe calea mantuirii. Fii de acum inainte calauza noastra duhovniceasca. Fii de acum inainte ocrotitorul nostru. Fara numar sunt cursele pe care ni le intinde vrajmasul pentru a nu trai cum se cuvine si pentru a ne umple de intinaciune. Dar mare este si puterea mijlocirii tale, care covarseste lucrarile sale.



O, Sfinte Iona, nespusa a fost bucuria noastra cand am auzit de vietuirea ta sfanta. Inimile noastre dornice de curatie s-au desfatat la aflarea nevointelor tale. Tu, care ai aratat ca grijile vietii acesteia nu ii pot rupe pe credinciosi de slujirea iubitorului de oameni Dumnezeu, fii pentru noi pilda si intarire in lupta cu patimile si cu diavolii.

Sfinte Iona, asa cum vedeai oarecand cu duhul cugetele ucenicilor tai, asa si acum vezi incercarile care ne apasa. Din toate partile suntem impresurati, dar nu vrem sa ne lasam biruiti. Tu, sfinte, ai fost prigonit nu numai de oamenii necredinciosi, ci chiar de catre slujitorii nevrednici ai altarului. Prin grele ispite ai trecut, dar ai primit prin ele dar de la Dumnezeu.


Bucura-te, Apostol al sfinteniei in lume! Bucura-te, cununa a familiilor credincioase! Bucura-te, lauda a preotilor vrednici! Bucura-te, izgonitorule al demonilor! Bucura-te, tamaduitorule al bolilor!


Multime de minuni izvorasc din cinstitele tale moaste. Te rugam, Sfinte Iona, sa ne tamaduiesti pe noi si pe cei de aproape ai nostri de toata boala si neputinta. Roaga-te pentru cei adormiti si cere pentru ei mila de la Dumnezeu. Ai grija de toti cei ce cheama numele tau cu evlavie. Ca vazand noi lucrarile tale cele sfinte si vietuind acoperiti de dragostea ta, sa punem inceput bun mantuirii si sa-L laudam cu o singura inima si o singura gura pe Dumnezeul Care te-a proslavit, in vecii vecilor. Amin!



Troparul Sfantului Iona din Odessa (glas 8)


Ravnitorule aparator al Ortodoxiei, dezradaci natorule al schismei si eresului, tamaduitorule din Odessa si fierbinte rugatorule catre Dumnezeu, prin viata si minunile tale te-ai asemuit Facatorului de minuni Ioan din Kronstadt, Sfinte Iona; roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa ne mantuiasca sufletele noastre.






Condacul Sfantului Iona din Odessa (glas 8)


Nevointele cele de multe feluri ale vietii tale cine le va spune? Milele lui Dumnezeu cele de multe feluri, aratate prin tine, cine le va socoti? Ci indraznirea ta catre Atotinduratul Dumnezeu si catre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu binecunoscand-o, intru umilinta inimii strigam tie: nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul si solirea ta, pastorule al lui Hristos si Facatorule de minuni, Iona.


Teodor Danalache sursa http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-iona-odessa-biserica-moastele-123323.html











Odessa, in Catedrala Adormirii Maicii Domnuluisi sfantul Inochentie
Coplesitor de frumoasa!




am cantat iar...

Ingerul a strigat celei pline de dar:„Curata Fecioara, bucura-te!
Si iarasi zic, bucura-te!
Ca Fiul tau a inviat a treia zi din groapa.”
Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a rasarit!
Salta acum si te bucura Sioane,
Iara tu, curata Nascatoare de Dumnezeu
Veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau.
















Icoana Maicii Domnului Kaspirovskaia si tainele mele...







Arhiepiscopul Inochentie i-a uimit pe cei din vremea sa prin munca și talentul său. Ca elev al seminarului și student al Academiei Teologice nu a lăsat să adoarmă darul dumnezeiesc pogorât asupra minții sale. Dintre multele lui lucrări, predicile sunt cele mai de seamă, care nu-și vor pierde multă vreme însemnătatea. Cuvântările lui au creat o nouă școală în lumea predicatorilor, ducând lucrul până acolo încât Sfântul Sinod rus a însărcinat o comisie pentru a-i face cercetare asupra izvorului ideilor sale, dar rezultatul a fost biruința desăvârșită a propovăduitorului asupra tuturor invidioșilor, fiind răsplătit deplin de mulțumirea și recunoștința auditorului său”.










sfintii prietenii nostrii


si am iesit la lumina zilei...in orasul pregatit de viata lumeasca



si am plecat spre casa...desi Acasa e acolo unde esti iubit, asteptat, unde iti este bine! Si tare bine mi- fost...chiar si asa cu durerea...pentru ca au fost cu mine oameni care mi-au purtat-o!







Chisinau...si despartirea de fete... Elena, Veronica, Alexandra deja ca o nepoata...





Anatolie vorbea cu Roxana
Andrei privea drumurile... masinile... ducand responsabilitatea vietilor noastre incredintate lui de Dumnezeu...dar cu ingeri alaturi...
lumea era relaxata...unii dormeau...mai povesteau... unii notau traseul parcurs in patru zile...

Am trecut vamile si eram deja in mijlocul Iasului asteptand un taxi, la miezul noptii.Ne am sarutat un pic grabiti si impartiti... cei din Iasi au plecat primii cu taxi... Mihai si Florin in doua taxiuri au adunat multi din grup si au plecat spre casele lor...am pus gand de un peleriaj impreuna in Georgia...Raluca si Eugenia erau deja la gara dar pierdusera trenul...Veronica senina astepta un taxi, numai eu  . nu ma descurcam deloc... si am sunat iar:
-Un taxi la Palatul Culturii, va rog!
-Nu avem. Reveniti peste 5 min.
-Nu, nu revin. Eu stau aici, nu sunt din Iasi , ma intorc dintr-un pelerinaj si trebuie sa ajung la Cetatuia. Cred ca sf Parascheva nu vrea sa dorm in drum. Raman aici si trimiteti cand puteti!
Si am inchis. Si a aparut un taxi imediat, in cateva minute. Cu adevarat Sfanta Parascheva vegheaza peste Iasi!Si am plecat... ȘONTẤC ȘONTẤC...La Cetatuia cu maica Marina si Mihaela...Maica ne astepta la poarta...am povestit putin si ... am dormit...
Dimineata si maica si Mihaela au plecat inainte... eu tot șontâc șontâc...am mers la liurghie















apoi la masa...




maica m-a dus la aeroport si ... am continuat drumul frumos spre casa...șontâc șontâc...









Abia dupa doua zile am reusit sa gasesc un medic sa vada piciorul meu...diagnosticul?Stati sa-l copiez partial de pe scrisoarea medicala "leziune lig. colateral extern art genunchi stang . Suspiciune leziune menisc extern art genunchi stang"etc
Sunt cu piciorul in gips... urmeaza analize , saptamani multe de imobilizare ... RMN , R-grafie...sunt tot șontâc șontâc...
 Merg prin casa... asa cum pot, stau in pat... si ma intreb:  e posibil sa rezisti atatea zile la asa ceva  fara ajutorul sfintilor?Sincer si definitiv raspunsul meu e: nu cred!
Si zambesc bucuroasa ca am fost in calea lor cu asa multi oameni frumosi alaturi! Si cand voi fi cat de cat bine...pornesc iarasi la drum. Nu-i asa, prieteni?