sâmbătă, 9 aprilie 2016

Iubirea-i o copilarie/9 aprilie 2016

Totdeauna am legat cu usurinta relatii. Iubesc oamenii. Iubesc viata ..."si acesta zi, acesta zi ce maine nu va mai fi!" Si de aceia lepadarea de mine e grea.
Am multi prieteni,unii pe langa mine, altii  raspanditi in lume. Ei umplu sufletul meu si daca vreau sa ma joc, sa-mi colorez sufletul il fac fasii de carpe, precum cele din care femeile la tara impletesc presuri...si impletesc cu ele, viata mea. Fiecare e important, fiecare e iubit deosebit... dar oamenii vin si pleca din viata noastra...
Astazi ne despartim... Suna in mine aceste cuvinte si simt cum se desprind de mine oameni care mi-au fost dragi...la inceput de anotimp fermecat...
De ce se schimba sentimentele oamenilor? Sau poate nu s-a schimbat decat intelegerea mea asupra "prieteniei "noastre...Poate altceva a fost si daca acum nu mai este ...nici macar nu ne despartim! Despartirea inseamna sa te doara ca celalalt pleca, pentru ca el, el, omul acela este fasie din inima ta...Dar pe mine ma doare!
Am cunoscut multi oameni, mama mea era o femeie foarte comunicativa, dar pe mine ma dorea mai tacuta, mai rezervata de oameni si desi ma iubea asa cum eram( vorba ei era" sunteti copii mei si va iubesc asa cum sunteti"si asta  indica ca nu suntem tocmai cum ar fi vrut), de multe ori zicea ca parca m-a facut la gara!
Nu am pierdut,intr-o viata destul de lunga, decat foarte putini prieteni...nu m-am certat , mi-am cerut scuze cand altuia i s-a parut ca am gresit, desi poate uneori nici nu era asa... si am tras de toate relatiile pana cand poate altii s-au lipsit de mine...sau prin tacere si lipsa apropierii fizice, ne-am uitat unii pe altii si am uitat si ceea ce ne despartea...
Iubesc oamenii! De ce m-as desparti de cineva?
Nu am pierdut deja atat de multi din cei cu care imi impleteam sufletul?
Acum cateva zile, cred ca atunci cand am postat poezia" Astazi ne despartim"... m-am asezat in biserica aproape de Maica Domnului si am plans, gandindu-ma ca scump am platit uneori iubirea.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca eram mai desteapta la scoala si puteau copia dupa mine!
Au fost alti oameni care m-au iubit pentru ca scriam frumos si luam notite la cursuri cu foaie de indigo si le dadeam notitele mele sau cartela de masa la cantina studenteasca...
Au fost mai apoi altii care m-au iubit pentru ca lucram undeva unde se gaseau tot soiul de marfuri de"contabanda"sau de shop... si prietenia cu mine le oferea accesul la ele in anii comunismului.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca puteam, datorita pozitiei mele vremelnice, sa ajut in vreun fel.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca aveam totdeauna bani in geanta si mana mea era darnica.
Au fost multi oameni care m-au iubit pentru ca au avut ceva de castigat stand langa mine.
Au fost oameni care m-au iubit... pentru ca plansul meu dupa mila lui Dumnezeu era insasi plansul lor!
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca telul nostru era comun si a ramas acelasi... dar cat de putini sunt acestia!
Si plangeam la poala Maicii Domnului, ca eu primesc toate iubirile oamenilor chiar si vremelnice, dar ca sunt iubiri care dor si uneori, ca acum, la inceput de acest anotimp fermecat, simt ca trebuie sa ma despart de unii, asa cum s-au despartit apele de uscat! Si sa raman singura fara nicio corabioara care sa ma duca spre ei , doar in rugaciune, sufletul meu va lua forma sufletelor lor si despartirea va fi, doar fuga mea de durerea pe care mi-o fac, iubindu-ma doar din interes...
Si Maicii Domnului nu i-a placut gandul meu si mi-a aratat cat gresesc!
Ieri, o tanara pe care o iubesc mult, Ella mea draga, mi-a atras atentia ca s-a retras din "lumea "mea pentru ca ...eu am aratat ca nu prea imi pasa de ea si ca astept totdeauan ca ea sa reia legatura cu mine.Am gandit iute cat adevar este in acesta. Si era! Am simtit o durere mare in inima si un gol in stomac si ... i-am dat dreptate! Traiesc fara timp. Masor sarbatorile ortodox si atat! Nu-mi amintesc decat greu cand sunt zilele de sarbatoare ale celor dragi. Nu sun decat rar  sa intreb" Tu astazi ce faci? " Si totusi vreau iubirea altora si judec ca nu mi-o dau!Si totusi zic zilnic...

AŞA, DOAMNE ÎMPĂRATE, DĂRUIEŞTE-MI CA SĂ-MI VĂD GREŞELILE MELE ŞI SĂ NU OSÂNDESC PE FRATELE MEU... si zic degeaba!
********************************************************************************
Iubirea mea s-a transformat in altceva. Nu vreau sa strang in brate pe nimeni, ba poate pe Filip- Teodor, pe Marc, pe Filip- Stefan, pe Daria, pe Anastasia,pe Alina, pe Iacob si pe Cristian... ei sunt mici si o sa uite imbratisarea mea... 
Am ales sa iubesc intr-un mod netrupesc care m-a despartit si de convenientele sociale.Cine intelege acestea nu se supara! Si nu se considera despartit de mine!
Am impacat-o greu pe Ella si nu stiu cat de bine am convins-o ca nu vreau sa ma pierd de ea,chiar nu vreau, chiar imi doresc o batranete cu ea alaturi tinandu-mi sufletul tanar...chiar am gresit nemasurand timpul si imi pare rau, pentru ca Ella, e un dar al lui Dumnezeu pentru mine si trebuie sa o cinstesc daruindu-i, atat: respect si iubire! Si unde este respectul daca eu nu o intreb macar din cand in cand : Ce faci, Ella?
 Si cand vorbeam cu Ella, spunandu-i ca-mi este la fel de draga, chiar daca nu am vorbit de mult timp, dar recunoscandu-mi vina de a nu fi atenta la sufletul ei, la dorintele ei, cineva imi scrie un mesaj pe facebook...

"Va multumesc pentru ceea ce sunteti!  De cand v-am citit primele postari de pe blog, sotul dumneavoastra, Grig, este pomenit la cei adormiti de catre sotul meu,preotul Grigore.

Stiu ca pare ciudat, nu ne-am vazut niciodata, dar va iubesc in cel mai crestinesc sens al cuvantului! Am plans citind postarile de pe blog, avem atatea bunatati date de Bunul Dumnezeu si noi nu constientizam pana cand suntem "scuturati"..."

Citeam si nu intelegeam!
Atat iubire revarsa Dumnezeu peste mine!
O familie, un preot, o preoteasa se roaga pentru noi, desi nu ne cunosc real! Si nu sunt singurii... stiu asta... Ane, draga mea, Dumnezeu sa-l rasplateasca pe preotul George pentru pomenirea noastra...cunoscuti doar in duh...

Cum am putut sa gandesc ca pe mine nu m-au iubit decat cei care m-au jefuit? Ce stim noi despre sufletul omului? Adanc mare de necuprins...Ce stim noi, pentru rugaciunea caruia Dumnezeu ne da putere, sa ne dam jos din pat, cand credem ca nu mai putem si sa continuam viata acesta frumoasa, darul lui Dumnezeu!?

Un baiat a pus un comentariu pe blog si a zis ca de fiecare data cand deschide blogul meu, inalta o rugaciune pentru mine!
 Ce iubire mai mare vreau? Macar de-as da si eu un pic din cata iubire  primesc... 
Pleaca unii oameni din viata mea, se rup fasii din inima mea? Sa nu le las sa se rupa! Sa le impletesc eu chiar daca ei, real pleaca, sa nu las pe nimeni sa parasesca templu sufletului meu, sa-i iubesc eu mai mult decat pot duce ei, chiar in tacere, chiar la distanta...Si ce inseamna distanta? Grig a murit de opt ani si e ca si cand niciodata nu a parasit casa noastra si locul de langa mine... Si mama mea draga si Tudor si Ina... cu mine sunt! Si atunci, de ce nu ar fi si cei care inca traiesc. Nu,  de astazi nu ne despartim!
De astazi iubim mai mult! 
Am dormit putin impartita intre aceste sentimente... purtandu-i in gand pe toti, macar atat sa fac si eu ... si m-am trezi dupa doar vreo patru ore de somn, sa pregatesc coliva dragilor mei...As vrea sa va arat candva pomelnicul meu si sa vi-l explic! 
Astazi le-am pus stelute si trandafiri...


 si Grig privea spre departarea in care este acum...si-am completat stelutele cu lacrimi de dor ...


 si am asezat, in biserica ,coliva langa coliva Mioarei, de fapt langa coliva celor dragi ai Mioarei...
 pe o masa lunga, lunga, plina de colive... ale noastre erau cele mai frumoase si poate cele mai planse...
 Am imbratisat-o la heruvimic cand in genunchi isi stergea cu esarfa de pe cap fata plina de lacrimi si nasul ...
-Of, de ani buni ne stergem mucii cu baticul de pe cap!-i-am spus special, sa o fac sa zambeasca si am reusit...
E greu, dragii mei sa faci coliva pentru fata ta care avea doar 16 ani cand a plecat la Domnul!
I-am purtat astazi in rugaciune pe toti si azi m-a durut si mai tare. Pentru ca zi a fost pomenirea pentru sase luni de la plecarea Inei! 
 Si am fost la cimitir la Grig. Narcisele lui au inflorit semete...
 ele ii tin tovarasie...
 si copaceii sunt plini de flori roz...

 si langa crucea lui au aparut, din seminte purtate de vant, papadii...


 si are primule puse de Primarie
 toate culorile


 si mana Maicii Domnului inverzeste frumos peste crucea lui de lemn...
 si a crescut deja crinul Maicii Domnului ...
 si lalele colorate...
 si a inflorit liliacul...



Si uite pleci fara nadejde,
Si mi te rupi adanc in piept,
Si carnea mea imbatraneste
Cu-ntregul timp cat te astept.

Reinfloreste lemnul portii
Pe unde pleci, Pe unde vi,
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii.

 si-am plans-o pe Ina pentru ca e prima primavara fara ea si e atat de greu ... atatea doruri, atatea de spus... atatea de marturisit... si am impartit poezia in doua,pentru fiecare o parte, pentru fiecare alt dor...

Imi esti cand sora si cand mama,
Iar cand te pierd esti fata mea.
Mereu tacerea mea te cheama,
Mereu tu esti altcineva.

Pe drumul meu podit cu zarul,
La intersectii mai raman
Ca un copil ce-asteapta darul,
Si toti ceilalti il cred batran.

Sunt cel ce mai nimic nu stie,
Din tot ce aduce folos.
Iubirea-i o copilarie
Din care-nveti sa mori frumos.(Adrian Paunescu)


Un comentariu: