Am vazut-o o singura data, dar stiam una despre alta mai multe lucruri decat stiu oameni aparent mai apropiati. Lupta de opt ani cu o forma de cancer de piele. Era o femeie frumoasa, desteapta si isi construise impreuna cu sotul ei o afacere foarte frumoasa. Aveau doi copii deja mari,un pic trecuti de 25 de ani:o fata si un baiat!Copiii isi terminasera scolile, se casatorisera si se reintorsesera acasa unde fiecare avea propria lui afacere Nu le lipsea nimic. Se intelegeau foarte bine, se iubeau, traiau linistiti si impliniti...tineri, frumosi, bogati!
Cunoasteti acestea? Eu, da!
A iubit viata si s-a bucurat cu decenta de ceea ce avea!Lupta ei cu cancerul a fost lupta lor.Romania, Austria, Turcia...oriunde se arata o speranta de sanatate sau de mai bine.
Acum trei saptamani a murit acasa, cu ei toti alaturi,a intors capul, a respirat inca putin si gata, a plecat!
Nu am fost nici la priveghi si nici la inmormantare, mi s-a parut ca participand ar fi fost ca si cand imi impun prezenta undeva unde aproape nimeni nu ma cunostea direct.M-am rugat insa pentru ca sufletul ei sa fie calauzit de ingeri spre tronul lui Dumnezeu si cand am crezut ca lucrurile stau un pic mai ordonate in viata familiei, i-am dat baiatului, un mesaj in care le spuneam ca port in inima mea, inima copiilor mei care si-au vazut tatal mort si stiu cata durere e sa-ti pierzi parintii tineri, atat de tineri...dar ca le doresc ca ei sa creada ca acesti ani nu sunt totul , ca vor fi impreuna in lumina in care deja ea este, Lumina lui Dumnezeu...
Mesajul meu a ramas necitit pentru ca ... cine citeste mesaje dupa astfel de intamplari?
Si vineri discutand cu un membru al familiei, am promis ca voi merge la cimitir...Dumnezeu mi-a ajutat iarasi atat de mult incat am fost chiar in acea zi.
Era spre seara dar soarele ardea nemilos. Cimitirul era aproape gol, pana si baietii care practic traiesc in cimitir erau ascunzi la umbra crucilor...Doar noi, cativa nebuni, cu brate pline de flori si candele, cu tamaie si carbuni...hotarati sa sarutam crucile dragilor nostrii...Si atunci, i-am vazut: un barbat slab, purtand ochelari si un tanar frumos ... tatal si fiul...langa mormanul de coroane cu flori uscate ...pe crucea de lemn fotografia ei ... frumoasa, zambind fara griji...Sufletul tot mi s-a desfacut in fasii cu sange...Nu puteam sa nu ma apropii! Am simtit ca nu pot sa nu ma apropii! Mi-am amintit exact perioada de dupa moartea lui Grig cand eu si Ruxandra traiam mai mult in cimitir langa mormantul lui inghetat...
Nu stiu ce le-am spus.. m-am asezat cu fundul, ca si tatal baiatului, pe capacul unui mormant de alaturi, mormant gol...baiatul pendula intre noi stergandu-si fruntea umeda...
Atatea prostii am auzit dupa moartea lui Grig si la celelalte despartiri incat mi-am dorit ca lumea mai bine sa fi tacut...
Nici eu nu am vorbit mult! I-am mangaiat cum am putut si... le-am spus acele lucruri pe care inca nu le stiu , raspunsul la acele intrebari care si pe mine m-au framantat mult timp, la inceputurile despartirii noastre...
-Stiu ca va intrebati asa cum o faceam si eu : cum de pot fi ei fericiti fara noi , ei care ne-au iubit atat de mult ....
-Exact! Ma gandesc ca sigur ar fi vrut sa mai fi fost cu noi si ca nu poate sa-i fie bine fara noi...
-Nuuu!Cat au trait da, dar odata ce au vazut Imparatia lui Dumnezeu e tot ce isi doresc... iar timpul acesta pamantesc e atat de scurt incat ei stiu ca in curand vom fi iar impreuna ..."o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii ", spune David in psalmi...Macar sa ne mantuim si noi ca ei!
Am tacut mult...Era atat durere in ei incat nu incapeau nici macar lacrimile... Isi stergeau fetele arse de soare si transpirate si in zece secunde erau iarasi ude. Si era o epuizare si o durere atat de mare incat m-au ingrozit... De pe alee a aparut o fata frumoasa, inalta, imbracat impecabil intr-o rochie neagra , purtand ochelari de soare ... s-a dus langa cruce si fara o vorba s-a asezat pe trei caramizi asezate una peste alta ca un scaunel. Alaturi mormanul de coroane cu flori vestede acopereau trupul firav al mamei ei... Era fiica...
Si i-am vazut dureros reuniti acolo: mama sub mormanul de flori vestede, fata frumoasa asezata pe caramizi , fiul in picioare langa mormantul gol pe care statea tatal lui...
-Nu stiu ce sa va spun ...doar atat, ca eu am preluat-o pe mama voastra in rugaciunea mea catre Dumnezeu si de acum si pe voi toti si ca desi pare greu de inteles in aceste momente,Dumnezeu nu va va lasa niciodata si va fi un timp in care in viata voastra, chiar si fara ea, va fi bine...si asta nu pentru ca o veti iubi mai putin sau pentru ca o veti uita, aceste lucruri sunt excluse... ci pentru ca, ea, mama voastra vegheaza asupra voastra mereu...
Si am plecat sarutandu-i cu ochii ... ei deja zambeau plini de speranta si mii de lumini aurii erau ochii lor ...albastri ai fiului ca si ochii ei, negri ai fetei ca ochii tatalui...
Si i-am lasat acolo in soarele inca torid, dar parca mangaiati de cuvinte , parca mai impacati cu durerea... durerea de a o sti exact acolo, la doi metri sub maldarul de flori vestede...Desi am simtit ca in gandul lor, ea, mama, ea, femeia iubita, deja incepe sa urce spre Domnul si lucrul acesta desi dureros, incepe sa fie un pic acceptabil, intelegand ca este posibil ca ei sa-i fie acolo mai bine decat oriunde...
Si am plecat printre cruci cu inima franta de durerea lor,spre Dani care avea abia 16 ani cand a plecat, spre Grig... gandind multimea de cuvinte pe care nu le-am spus ...
Cunoasteti acestea? Eu, da!
A iubit viata si s-a bucurat cu decenta de ceea ce avea!Lupta ei cu cancerul a fost lupta lor.Romania, Austria, Turcia...oriunde se arata o speranta de sanatate sau de mai bine.
Acum trei saptamani a murit acasa, cu ei toti alaturi,a intors capul, a respirat inca putin si gata, a plecat!
Nu am fost nici la priveghi si nici la inmormantare, mi s-a parut ca participand ar fi fost ca si cand imi impun prezenta undeva unde aproape nimeni nu ma cunostea direct.M-am rugat insa pentru ca sufletul ei sa fie calauzit de ingeri spre tronul lui Dumnezeu si cand am crezut ca lucrurile stau un pic mai ordonate in viata familiei, i-am dat baiatului, un mesaj in care le spuneam ca port in inima mea, inima copiilor mei care si-au vazut tatal mort si stiu cata durere e sa-ti pierzi parintii tineri, atat de tineri...dar ca le doresc ca ei sa creada ca acesti ani nu sunt totul , ca vor fi impreuna in lumina in care deja ea este, Lumina lui Dumnezeu...
Mesajul meu a ramas necitit pentru ca ... cine citeste mesaje dupa astfel de intamplari?
Si vineri discutand cu un membru al familiei, am promis ca voi merge la cimitir...Dumnezeu mi-a ajutat iarasi atat de mult incat am fost chiar in acea zi.
Era spre seara dar soarele ardea nemilos. Cimitirul era aproape gol, pana si baietii care practic traiesc in cimitir erau ascunzi la umbra crucilor...Doar noi, cativa nebuni, cu brate pline de flori si candele, cu tamaie si carbuni...hotarati sa sarutam crucile dragilor nostrii...Si atunci, i-am vazut: un barbat slab, purtand ochelari si un tanar frumos ... tatal si fiul...langa mormanul de coroane cu flori uscate ...pe crucea de lemn fotografia ei ... frumoasa, zambind fara griji...Sufletul tot mi s-a desfacut in fasii cu sange...Nu puteam sa nu ma apropii! Am simtit ca nu pot sa nu ma apropii! Mi-am amintit exact perioada de dupa moartea lui Grig cand eu si Ruxandra traiam mai mult in cimitir langa mormantul lui inghetat...
Nu stiu ce le-am spus.. m-am asezat cu fundul, ca si tatal baiatului, pe capacul unui mormant de alaturi, mormant gol...baiatul pendula intre noi stergandu-si fruntea umeda...
Atatea prostii am auzit dupa moartea lui Grig si la celelalte despartiri incat mi-am dorit ca lumea mai bine sa fi tacut...
Nici eu nu am vorbit mult! I-am mangaiat cum am putut si... le-am spus acele lucruri pe care inca nu le stiu , raspunsul la acele intrebari care si pe mine m-au framantat mult timp, la inceputurile despartirii noastre...
-Stiu ca va intrebati asa cum o faceam si eu : cum de pot fi ei fericiti fara noi , ei care ne-au iubit atat de mult ....
-Exact! Ma gandesc ca sigur ar fi vrut sa mai fi fost cu noi si ca nu poate sa-i fie bine fara noi...
-Nuuu!Cat au trait da, dar odata ce au vazut Imparatia lui Dumnezeu e tot ce isi doresc... iar timpul acesta pamantesc e atat de scurt incat ei stiu ca in curand vom fi iar impreuna ..."o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii ", spune David in psalmi...Macar sa ne mantuim si noi ca ei!
Am tacut mult...Era atat durere in ei incat nu incapeau nici macar lacrimile... Isi stergeau fetele arse de soare si transpirate si in zece secunde erau iarasi ude. Si era o epuizare si o durere atat de mare incat m-au ingrozit... De pe alee a aparut o fata frumoasa, inalta, imbracat impecabil intr-o rochie neagra , purtand ochelari de soare ... s-a dus langa cruce si fara o vorba s-a asezat pe trei caramizi asezate una peste alta ca un scaunel. Alaturi mormanul de coroane cu flori vestede acopereau trupul firav al mamei ei... Era fiica...
Si i-am vazut dureros reuniti acolo: mama sub mormanul de flori vestede, fata frumoasa asezata pe caramizi , fiul in picioare langa mormantul gol pe care statea tatal lui...
-Nu stiu ce sa va spun ...doar atat, ca eu am preluat-o pe mama voastra in rugaciunea mea catre Dumnezeu si de acum si pe voi toti si ca desi pare greu de inteles in aceste momente,Dumnezeu nu va va lasa niciodata si va fi un timp in care in viata voastra, chiar si fara ea, va fi bine...si asta nu pentru ca o veti iubi mai putin sau pentru ca o veti uita, aceste lucruri sunt excluse... ci pentru ca, ea, mama voastra vegheaza asupra voastra mereu...
Si am plecat sarutandu-i cu ochii ... ei deja zambeau plini de speranta si mii de lumini aurii erau ochii lor ...albastri ai fiului ca si ochii ei, negri ai fetei ca ochii tatalui...
Si i-am lasat acolo in soarele inca torid, dar parca mangaiati de cuvinte , parca mai impacati cu durerea... durerea de a o sti exact acolo, la doi metri sub maldarul de flori vestede...Desi am simtit ca in gandul lor, ea, mama, ea, femeia iubita, deja incepe sa urce spre Domnul si lucrul acesta desi dureros, incepe sa fie un pic acceptabil, intelegand ca este posibil ca ei sa-i fie acolo mai bine decat oriunde...
Si am plecat printre cruci cu inima franta de durerea lor,spre Dani care avea abia 16 ani cand a plecat, spre Grig... gandind multimea de cuvinte pe care nu le-am spus ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu