In anul de dupa moartea lui Grig, am petrecut o parte din Sambata Mare la manastirea Sfintii Voievozi. Maica Varvara m-a primit intr-o chilie, parca vad si acum patura de pe pat si cartile de rugaciune lasate"intamplator"acolo. Pustiita m-am simtit fara copiii mei,dar atata pocainta era in inima mea, incat noaptea de Inviere a fost mai mult un priveghi... Dar ea, noaptea aceia , a deschis ochii mei spre petrecerea acestor momente in manastire.
Anul trecut am fost la Closca. Sigur si anul acesta as fi fost tot acolo, dar m-am rugat lui Dumnezeu sa fie voia Lui cu mine, pentru ca El stie ce-mi este mai de folos si impartita sufleteste intre doua manastirii,am luat binecuvantare de la parinte pentru ce urma sa fac... vineri l-am sunat pe un parinte pustnic care ma mai sfatuieste cand nu prea stiu ce sa fac, acesta a zis:
-Duceti-va acum la Bujoreni!
si am plecat la ...Manastirea Bujoreni.
Anul trecut am fost la Closca. Sigur si anul acesta as fi fost tot acolo, dar m-am rugat lui Dumnezeu sa fie voia Lui cu mine, pentru ca El stie ce-mi este mai de folos si impartita sufleteste intre doua manastirii,am luat binecuvantare de la parinte pentru ce urma sa fac... vineri l-am sunat pe un parinte pustnic care ma mai sfatuieste cand nu prea stiu ce sa fac, acesta a zis:
-Duceti-va acum la Bujoreni!
si am plecat la ...Manastirea Bujoreni.
Sufleteste a fost greu sa ma despart de obste.
"Imi este tare greu. Rareori mi-a fost atat de greu. Dar din iubire de Dumnezeu, plec capul si fac cum e voia Lui! Daca pot face asta cu toti oamenii din univers, cu copiii mei, cu finii mei, cu colegii mei de serviciu, cu toti , cu toti....cum sa nu fac si cu Dumnezeu? " notam undeva...
"Imi este tare greu. Rareori mi-a fost atat de greu. Dar din iubire de Dumnezeu, plec capul si fac cum e voia Lui! Daca pot face asta cu toti oamenii din univers, cu copiii mei, cu finii mei, cu colegii mei de serviciu, cu toti , cu toti....cum sa nu fac si cu Dumnezeu? " notam undeva...
Stiam ca acolo vor fi o multime dintre cei apropiati, stiam cum slujeste Parintele Leontie, stiam cum o sa fie Canonul cel Mare, stiam ce voi pierde, dar...drumul meu, pentru prima saptamana, trebuia sa fie in alta parte .
-"Veniti la Barlad si va luam noi de acolo " Asa suna mesajul pe care de doua saptamani mi-l trimisese parintele Alexie . Acel cuvant"noi" a mutat muntii inimii mele plini de pietroaie.
Iubesc si iubeam Bujoreniul! Il iubeam pentru ca acolo eu am gasit ceea ce parintii definesc ca fiind iubirea intru Hristos. Il iubeam pentru ca acolo vietuieste cel mai smerit si bland ieromonah pe care l-am cunoscut in viata mea. Il iubesc pentru ca in poarta manastirii cand am plecat odata, privindu-ma bland si foarte atent la mine, parintele Alexie mi-a zis:
-Noi aici, ne rugam mult pentru tine, ca Dumnezeu sa...
Si duhul acesta al rugaciunii ne tine atat de apropiati incat sufletele noastre nu sunt niciodata despartite.
Asa ca am scris de final..."Binecuvantati un pelerin speriat, chiar foarte speriat... daca ma pierd prin lume chiar nu ma mai intorc!Sarut dreapta si ma iertati!" M-am trezit la ora 5, bagajul era facut de seara, o parte deja era in masina cu care urma sa plec...am mai udat florile mamei, le-am mai vorbit un pic... am mai ordonat cateva lucruri prin casa si la 6 fara cateva minute, m-am inchinat la icoanele mele si am coborat scarile ducand o geanta cu lucrurile personale si cartile de rugaciune.Avea sa fie singurul moment in care eu aveam sa duc bagajul!
Am petrecut cateva ore in singuratate ...pe mana... metania... din cand in cand mai scriam cate un mesaj...
" Inca mi-e teama -ii scriam parintelui pustnic-parca prea sunt pierduta in lume si singura precum Gretel. Puneti firimituri de rugaciuni, daca ma pierd totusi, unde voi fi, sa fie si Hristos"
"Toti suntem desavarsit de singuri, dar inaintea lui Dumnezeu. Singuratatea cu/in Hristos aduce si comuniunea cu Adam-ul..."
In cateva secunde teama a zburat din inima mea...Parintele Alexie de la capatul drumului mi-a dat cateva mesaje in care imi spunea cine ma va astepta si unde... si cu cata bucurie...
Si intr-o clipa am fost in Barlad... Soferul m-a ajutat sa dau jos geanta si.. sacosile in care duceam prajituri pentru parinti... Telefonul pe care il tineam in mana imi suna vesel si ne-am recunoscut din prima! Parintele Cristi si parintele Macarie au venit sa ma ia din autogara. Parintele Macarie mi-a luat bagajul si l-a mutat in masina...Am mers si am mai facut ceva cumparaturi pentru manastire... apoi intr-o piata la o cofetarie unde au restituit o tava imensa in care fusesera prajituri si s-au intors cu alte sacosi...
-Doamna care are cofetaria, este apropiata de manastire. Ne-a dat o groaza de prajituri , dar cred ca e hotarata sa ni-le dea pe toate! a zis parintele Cristi razand.
Si eu mi-am amintit...
"Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează Mie."-Evanghelia dupa Matei capitolul 19
Am strabatut padurea minunata... inca nu a infrunzit,dar e atat de frumoasa pentru ca ea strajuieste drumul spre rai.
Uite totul asa cum il stiam in insasi inima mea!Biserica alba , cu turla inalta pictata cu sfinti!
In soare,pe trepte, cuminti, cateva pisicute se incalzeau satule...
Si eu am mancat. Parintii m-au dus intai la trapeza si acolo, intai m-au hranit... Aveam deja emotii gandindu-ma ca ma voi intalni cu parintele, parca nu as mai fi mancat nimic, dar jena de amabilitatea obstii m-a facut sa ma asez... Prin fereastra care face legatura intre bucatarie si trapeza. am vazut-o pe Maria servindu-i pe calugari cu prajituri aduse de mine... si ei mancau cu bucurie copilareasca atat de autentica, incat am regretat ca nu am dus si mai multe...
-Ce bine ca le-ati dat -avea sa spuna parintele Alexie care nu a mai gasit nicio prajitura! Ei se bucura asa mult de prajituri!
In cateva minute aveam sa-l vad si pe parintele Alexie! „Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție.” spunea cineva. Parintele Alexie este din categoria binecuvantarilor...Am mers in biserica si acela avea sa fie singurul moment in care aveam sa fim singuri cu Dumnezeu , eu spunandu-i putinul pe care nu-l stia deja...
Am mers in camera in care locuieste Maria, doamna care gateste impreuna cu parintii care au ascultare la bucatarie. O chilie mica, cu doua paturi,o soba de teracota si o masa mica plina de icoane si carti de rugaciune.Aici aveam sa stau in acest rastimp...
-Sa va odihniti -mi-a spus Parintele .
Era foarte cald si am crezut ca acea caldura vine de la soba.
Am impins geanta sub masa, m-am invelit cu salul meu de lana si m-am culcat imbracata,aproape pe marginea patului...Eram acasa? Intr-un fel, sigur eram acasa, dar altfel parca chiar nu mai stiam pe nimeni in acea chilie... Doar Maica Domnului...doar Ea...Suficient, Ea! Si am adormit simtind caldura care nu avea sa ma paraseasca cat am stat acolo...
Am impins geanta sub masa, m-am invelit cu salul meu de lana si m-am culcat imbracata,aproape pe marginea patului...Eram acasa? Intr-un fel, sigur eram acasa, dar altfel parca chiar nu mai stiam pe nimeni in acea chilie... Doar Maica Domnului...doar Ea...Suficient, Ea! Si am adormit simtind caldura care nu avea sa ma paraseasca cat am stat acolo...
M-am trezit in scurt timp odihnita de parca am dormit noapte intreaga, in camera e foarte cald, desi am constat ca soba de teracota e rece si am iesit in curte sa ma lamuresc cum e programul slujbelor...
A fost ceasul 9 si vecernia. Biserica s-a umplut de calugari multi..la strane... in altar preoti...in naos ..in pronaos... Apoi, mai tarziu, au venit un grup de tineri dintr-un cor care slujeste la strana duminicile si de sarbatori...
In biserica doar eu si inca doua doamne...in colturi... lipite de strane...sa nu deranjam sa fim doar ceea ce suntem, rugatori mici catre Dumnezeu Cel Preainalt...
Un calugar grabit a trecut pe alaturi..."tot asa si un levit" , dar nu m-au lasat sa mor...
-Haideti la masa!-mi-au zis
M-am plimbat prin curte neputand sa ma desprind de frumusetea locului
Nu stiu cat era ceasul cand am iesit din biserica, aproape miezul noptii, urma duminica , sfanta duminica.In chilia in care eram , parintele Ioachim mai pusese o saltea pe care avea sa doarma in acest timp , Elena, noua noastra colega de chilie...
Cu ea m-am intors tacute din biserica:
-Ma iertati, mi-a spus dar nu vorbesc dupa slujba , sa nu pierd ceea ce am primit!
Si mi l-am amintit brusc pe parintele Leontie spunandu-ne asta, sa parcurgem drumul singuri, in tacere cu altii si in vorba cu Dumnezeu... si gandul meu a mers spre Closca si obstea de acolo...Parintelui Leontie ii datorez tot ce fac, tot ce stiu, putinul acesta , nimicul acesta care sunt ...
Am intrat in biserica putin stinghera, nu stiam unde sa stau, nu cunosteam pe nimeni, Maria era undeva la bucatarie, Elena nu era pe nicaieri, aveam sa aflu mai apoi ca a plecat in Barlad pentru slujba...
Parintele Alexie spovedea asezat intr-o strana, privirea toata i-s-a inseninat cand m-a vazut. A murit mama mea si am crezut ca am ramas orfana! Dar...Nimeni in lumea acesta nu ma priveste ca parintele Alexie, atat de bucuros ca ma vede..."Pe mine poate sa nu ma iubeasca nimeni in acesta viata, nu are nimic, poate sa nu ma iubeasca nimeni! Pe mine, asa cum sunt, cu toate pacatele si scarbele mele ma iubeste parintele Alexie si este destul.."Si asta ma facea sa fiu mai curajoasa, gandind ca chiar daca oamenii nu ma vor ierta, Dumnezeu o va face oridecate ori voi regreta pacatul care ma indeparteaza de EL !" acestea le scriam acum un an si sunt inca valabile...
Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4
Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.
Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.
Ev. Matei 6,14-21
Zis-a Domnul: dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iat tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Intre rastimpuri de rugaciuni , asezata in multime de credinciosi ma simteam ocrotita nevazut si totusi vrajmasul imi spunea ca sunt singura...si ma intristam
-Nimeni, Doamne , langa mine, nimeni cunoscut?Copiii mei, prietenii mei, finutii mei... duminica fara nimeni?
S-a terminat slujba si o doamna mi-a facut semn sa merg la strana sa stau pe un scaun care urma sa fie parasit de cineva. Si m-am asezat langa o doamna un pic mai in varsta decat mine, care, aveam sa aflu, ma privise toata slujba , atrasa de ceva din chipul meu... Doamna Ioana! Unul din ajutatorii si binefacatoriii manastirii inca de la renastera acesteia.
Dumnezeu imi trimesese un om care sa- mi fie prieten si care s a ma tina de mana. De mana m-a tinut in timpul maslului! Si m-a sarutat in final!Si m-a imbratisat!Mi-a prezentat familia sa si mi-a deschis ochii spre comunitatea extraordinara a Bujoreniului!
Doamna Ioana a inceput sa-mi arate parintii care slujisera si sa-mi spuna cum se numesc. Lumea mare a Manastirii Bujoreni incepea sa capete nume exacte si pentru mine. Si astfel deja nu ma mai simtea atat de pierduta.
Ne-au miruit, ne-a stropit cu aghiazma parintele Isac , ne-au binecuvantat postul care urma sa inceapa in curand... Am iesit in curte. Ziua era de primavara adevarata. Soare bland si cald...Parintele staret Euharist spovedea langa biserica, afara, asezat pe scaun. Multime de oameni asteptau sa-mi marturisesca pacatele...
Undeva in multimea de pelerini am pierdut-o pe doamna Ioana. Am urcat pana la trapeza si m-am oferit sa ajut , dar Maria mi-a spus ca nu-i nevoie si atunci am plecat in camera lasand sa manance multimea de oameni care asteptau ...sute, multe sute...poate 400, poate mai mult...Dumnezeu stie numarul lor! Si toti au fost hraniti de Dumnezeu, la Bujoreni, in ziua aceia ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu