luni, 8 decembrie 2014

Sapte ani


Ce inseamna pentru noi o zi in existenta cotidiana?
Pentru un om activ,asa ca mine, inseamna opt ore de munca undeva fie in sectorul privat, fie in cel bugetar, apoi un timp de trai in familie...activitati care sunt absolut obligatorii pentru existenta fizica a unui individ, un timp cu familia, cu cei dragi, educatia copiilor,somn binefacator si iarasi de la capat...
Este in noi atat rutina incat , spunea cineva ca daca am socoti de cate ori ne legam sireturile intr-o viata , ne-am sinucide. E multa rutina! Mult formalism. Multa pierdere de timp...
Dar e si multa fericire!
O zi inseamna trezitul in dimineata totdeauna racoroasa... in aerul proaspat...langa cineva caruia ii pasa ca te-ai trezit...copiii, sotul, mama... fratii...Dimineata inseamna   cel mai adesea micul dejun  pe fuga cu ei  ...mirosul reconfortant al cafelei, ceaiul aburind in cesti frumoase... drumul grabit la serviciu si bucuria ca rezolvi ceva care chiar ii trebuie altuia.Munca si sentimentul ca esti util si faci ceva bine, apreciat, ceva pentru care chiar meriti salariu.Munca langa colegi si constiinta faptului ca traiesti langa ei atat de mult timp, cel putin 8 ore pe zi, astfel incat pana si sangele din vene se schimba unul langa altul si devenim frati, neamuri cumva, sau "macar" prieteni...O zi inseamna ora 16 sau 17 cand pleci spre casa  si strabati intai supermarketurile in cautarea  legumelor, fructelor, iaurturilor, branzeturilor, detergentului si a altor lucruri fara care nu poti ajunge acasa. Apoi intalnirea cu ei, cu ai tai: 
-Mami!-cantat in pragul usii cu fata toata un zambet si gura pana la urechi...
Sacosele asezate pe covor langa usa... papucii in locul pantofilor cu toc, hainele pe umeras si sarutul de dupa amiaza...
-Dragii mei, dragii mei...
Uitatul putin la televizor intre doua teme ...In casa se aude pianul...pisica se urca pe televizor si coada ii atarna pe ecran  miscandu-se in ritmul hanonului...Masina de spalat torcand ritmic...si oalele cu mancare pe aragaz...
Pace, tihna, confort...
Masa de seara in trei sau in patru... povesti despre ziua care tocmai se duce ...unde se duc zilele cand se duc? Noaptea care coboara peste oras si luna inclinata peste blocuri...
Lucruri asezate frumos pe umeras si spalatul vaselor intre doua vorbe.
-Noapte buna, mami!Noapte buna, tati!
-Noapte buna, iubito! Sa nu mai stai mult!
Somn cu pace  in paturi mirosind a levantica sau iasomie... 
Si iarasi de la capat...
Am socotit babeste: am trait cu Grig 23 de ani, deci peste 8400 de  zile. L-am nascut pe Andrei la un an dupa casatorie si pe Ruxandra la patru ani... deci am trait 8000 de  zile asemanatoare in mare cu ceea ce am scris mai sus... S-au adaugat copiii, cainele, pisica, intr-un an un alt copil pe care l-am luat la noi...A venit perioada in care eu m-am imbolnavit si au disparut sacosele mele cu cumparaturi si au aparut ale lui  mai pline, mai generoase, am angajat diverse doamne care ne-au ajutat sa crestem copiii si sa facem menajul, dar  in mare, asa am trait.
Ne-am iubit cel mai adesea.
Ne-am certat cand si cand.
Ne-am plimbat strabatand lumea in cautarea muzeelor dar si in descoperirea frumusetii oraselor lumii: Parisul, Viena, Salonic,Granda,Lisabona, Madrid, Roma in plina vara...
Am facut planuri de viitor,am construit case, am legat prietenii de viata si am inoit mereu relatii de prietenie din copilarie ... Am muncit si am crescut profesional.Am facut bani si am cheltuit bani! Am fost tristi uneori. Dar cel mai adesea am fost veseli.


Nu cred ca in viata noastra a fost ceva altfel decat in viata prietenilor nostrii. La fel am trait cu totii. Nu a diferit decat numarul copiilor . In unele perioade unii am avut mai mult bani, altii mai putin, dar in mare acelasi curs firesc al vietii!
Si acum sapte ani, Grig a murit intr-o clipa, primul din generatia noastra. Primul dintre barbati.Pentru ca Lacramioara a murit inaintea lui, dar dupa o suferinta pe care toti am stiut-o.
Si au trecut sapte ani! 
Aproape 2575 de zile.Aproape un sfert din cat am trait impreuna.
Ce a insemnat pentru "noi" cei sapte ani?
Dupa doar noua luni,"noi" am devenit doar eu: am ramas  doar eu in casa. Initial m-am mutat pe banca din fata unui magazin mare. Am trait dupa orele de serviciu acolo. Asteptam sa se inchida magazinul si vanzatoarele sa plece spre casa, ca un card de gaste, frumoase, grabite si nu prea...Luna aparea despre blocuri la fel ca in toti anii. In case lumea traia ca si noi inainte... unii isi desfaceau sireturile cu ganduri sinucigase, rutina si totusi ... atat fericire sa fie casa plina! Apoi maica Varvara m-a dus la catedrala la Parintele, a mai trecut putin, era iarna , era atat de frig inca nu mai puteam trai pe banca, m-am mutat in fotoliu in camera mare si am mai trait acolo cateva luni....am plecat la Londra cu Ruxandra care implinea 20 de ani si acolo l-am visat pe Grig. Era la coada la miruit in catedrala.
-Ce faci, Grig?-l-am intrebat
-Ce sa fac? Cat timp esti plecata sunt la catedrala! mi-a raspuns
Si asa peste vami vorbele lui au fost reale, atat de reale, Parintele incepuse sa se roage pentru el si constiinta acestui fapt m-a adus si pe mine in catedrala, dorind sa impart cu Grig acel loc si nici macar sa-l impart , sa fim impreuna...Am invatat ce inseamna vecernie si care este utrenia...am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc...
Si zilele s-au schimbat incetul cu incetul: dimineata incepe cu rugaciunile de dimineata... seara se termina cu rugaciunile de seara... Uneori e rutina dar niciodata nu e sentimentul ca  rutina acesta este ceva  foarte rau. Am strabatut aceiasi lume in cautarea altor locuri. La numai un an, dupa ce am ajuns la Parinte, am plecat vara .
- Unde va duceti?-m-a intrebat usor curios
- Sapte zile la Viena, apoi o saptamana la Paris si de acolo, chiar de ziua mea de nastere, pe 6 septembrie prin Canalul Manecii la Londra...ramanem acolo mai mult de o saptamana si ne intoarcem la Bucuresti!
A ras Parintele! Cum putea sa nu rada ? Si mi-a dat o carte cu toate sfintele moaste din Europa, sa caut acolo sfintii!
Nu am cautat pentru ca am vazut ca bisericile din afara tarii nu scot spre venerare sfintele moaste, dar acesta a fost inceputul pelerinajelor mele.Nu am mai vazut Parisul de atunci. Si nici Londra sau Viena. Am strabatut Ucraina si Grecia, Turcia si Israel-ul in cautarea sfintilor, intr-un plans cel mai adesea sfasietor si-ntr-o litanie care nu s-a incheiat"Mantuieste-l, Doamne, pe Gheorghe!" Grig al meu a redevenit Gheorghe, asa cum a fost botezat in biserica lui de tara! 
Sapte ani ca o respiratie, ca o secunda. 
Sambata a fost parastasul pentru 7 ani!
Sambata ne-am adunat iar familia si prietenii. Cu el ne-am adunat. Pentru el ne-am adunat! Ne-am vazut la manastirea noastra Sfintii voievozi. Acesta este biserica noastra, pentru ca noi cand am venit in Slobozia atat aveam: acesta biserica si pe cea de la Bazar. Dar noi aici ne-am botezat copiii, aici am deschis ochii privind si noi dincolo de ceata in care stiam ca este Cineva , Cineva al carui nume nu-L stiam , noi, cei mai multi dintre noi, fara o educatie religioasa.
Si ne-am adunat in biserica acesta atat de frumoasa, ne-am strans unii in altii, cu inimile lipite,  inca infricosati de moartea lui, inca tristi, inca speriati, inca nefericiti.Eu am facut colivele pentru el. Ii povesteam unui preot, acum cateva minute, ca am vazut cum trebuie facuta o coliva.Reusita unei colive nu tine numai de graul si zaharul pe care le pui. Tine de plansul tau si de rugaciunea pe care o pui. Spal graul in multe ape si spun frecandu-l cu duiosie:
-Mantuieste-L, Doamne, pe Gheorghe si mantuieste, Doamne, intreg neamul lui cel adormit!
Cand in sfarsit e foarte bine spalat in peste 20 de ape, il pun la fiert la foc mic si acolo reiau litania...ore si ore... alaturi e nuca pe care o maruntesc, lamaile, stafidele, esentele de rom si vanilie... stelutele pentru ornat...Acum i-am pus trandafiri. Iar pe alta coliva, cea pe care am dus-o la restaurant,  am pus  stelute galbene si rosii si portocalii ca in bradutul pe care Grig nu-l are. Si crucile au iesit impecabile!
Au fost multi dintre cei care i-au fost tovarasi de drum: o verisoara colega de gradinita, colega de scoala primara si gimnaziala, colegi de liceu, colegi de facultate, colegi de serviciu din amandoua locurile lui de munca...prieteni, sotiile prietenilor, ele insele prietene cu Grig...verisori , fratele lui , sora , cumnatii si cumnatele, nepotii. Am umplut biserica! Erau atat de multi si atat de emotionati cu totii, incat am plans de multe ori. Si eram cu totii atat de tineri incat stiind ca  el e mai tanar ca noi cu sapte ani, ne-au durut inimile.
Au participat la slujba de sfantul Nicolae, multi dintre ei sarbatoriti in acea zi.Ina a adus vinul pentru slujba.Ruxandra a impartit batiste barbatesti, albe purtand in ele lumanari aprinse. Si biserica toata se ruga pentru iertarea lor si ..."pomenirea lor din neam in neam si le fa lor vesnica pomenire..."  Dupa slujba parastasului, parintele a  facut rugaciuni de dezlegare,ne-a stropit cu aghiazma , ne-a miruit si ne-a dat anafura...
-Gata, v-a facut-o , Grig! V-a daruit si el niste  lucruri de pret!
Dar nici unul dintre ei, desi nu sunt oameni care merg frecvent la biserica, nu a parut deranjat de faptul ca a fost o slujba mai lunga. Ma asteptau in curtea manastirii  sa le spun ce urmeaza. Am mers cu totii la cimitir.
-Haideti la el. Mai dureaza pana ajunge parintele, dar haideti la Grig. 
Si am mers la cimitir... 
Au umplut mormantul cu flori... trandafiri...trandafiri... orhidee...rosii, albe...galbene... 



Tineam in brate crucea lui si mi-am lipit capul de marmura ... si mi-am amintit brusc cat de rece era fruntea lui inainte sa-i pun peste fata valul... Frumosul meu invesmantat in cearsafuri reci, albe, frumosul meu si desteptul meu si bunul meu si dragul meu si sufletul meu si inima mea bolnava si franta si ferfelita...si de la capat...frumosul meu si desteptul meu si bunul meu si dragul meu si sufletul meu si inima mea bolnava si franta si ferfelita

Ne-am dus intr-un restaurant si am mancat impreuna amintindu-ni-l. Am propriile mele amintiri si am crezut ca numai eu stiu unele lucruri. M-au surpins prietenii lui pentru ca isi aminteau inclusiv cum a fost ziua lui de inmormantare.
-Atunci a fost mai cald! a spus Costica
-Iti amintesti?
-Siiigur!
Si a fost in "i" lung dovada ca ziua aceia si altii au mai retrait-o dureroasa , asa cat de dureroasa a fost. Pentru ca e cumplit sa-ti duci la groapa prietenii, mai ales cand esti tanar, si la fel de cumplit e sa participi la parastasul de sapte ani al lor!
-Sapte ani!
Cu totii erau inca surprinsi de cum trece timpul! Cat de multe lucruri au facut in acest rastimp.Sunt inca tineri prietenii nostrii, in plina putere si pregatire profesionala. Pe umerii lor stau multe griji, aproape toti au mari responsabilitati sociale.Sunt oameni care au reusit asa cum si Grig reusise. Au confirmat anii de scoala si alegerile pe care le-au facut. Ei, barbatii arata exact ceea ce sunt, adica niste  barbati exceptionali. Ele...nici ele nu stau mai prejos decat ei! Realizate profesional, apreciate in societate, frumoase, elegante, foarte frumos imbracate...Oameni care in acesti sapte ani au definit deja contributia lor sociala. Si daca s-ar retrage si nu ar mai face nimic si daca ar trai doar calatorind sau citind sau pescuind, au facut destul sa poate face aceste alegeri. Dar ei inca sunt necesari in acesta societate. In locul lor,inca nu sunt altii care sa stie sa faca, ceea ce ei fac!Si-mi sunt foarte dragi pentru ca sunt exact la varsta la care au  aflat care sunt adevaratele valori , pentru ca sunt ancorati in realitate si pentru ca isi amintesc exact ceea ce sunt.Si unul din adevaruri este acesta:ei sunt prietenii lui Grig care a murit acum sapte ani brusc , fara sa fie bolnav si fara sa aibe timp sa-si ia la revedere...
-Sa nu te superi pe Andrei ca nu vine sa vorbeasca, a zis ca nu e un eveniment social!-i-am spus unui dintre ei.
-De ce sa ma supar?L-am vazut: e mare si e foarte frumos! Ne-am privit printre lumanari in biserica si ne-am spus tot! In rest ce mai e de spus?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu