Ganduri despre cum sa invatam sa iubim

Am invatat ca oamenii te vor rani deseori, chiar daca te iubesc! Cred ca Octavian Paler spune acest lucru.

Am invata tarziu acest lucru. Si cred ca intrega mea viata m-am zbuciumat in cautarea iubirii celuilalt.Si aproape intreaga viata, cineva m-a ranit!

Instinctiv mi-am reprimat multe din amintirile nu toate linistitoare ale vietii mele. Am aruncat cu ajutorul lui Dumnezeu, care intr-o secunda  a sters viata mea, multe dintre amintiri , iar ceea ce a ramas , eu insumi din iubire,  am sters, sau am pus gand bun.

De ce nu-l iubim pe cel de langa noi ca pe noi insine?

Pentru ca este in noi acel "instinct de aparare" egoist,prea putin avand grija pentru altul.

Iubim gandindu-ne cum ne este noua.

Nu iubim pentru ca celalalt reprezinta pentru noi ceva mai bun, mai demn de iubire.Iubim din dorinta de iubire.

Iubim din frica de singuratate. Acel trup facut de Dumnezeu din coasta lui Adam tanjeste sa se transforme in carnea si inima celuilalt, iar cel din coasta caruia s-a plamadit femeia, tanjeste dupa faptura din carnea lui, cautand fiecare sa formeze intregul din inceput.Si alergam, viata intrega, cautand sa refacem trupul de inceput al lui Adam...Si cand, in sfarsit, invatam sa renuntam la eul nostru egoist, trece viata!

Prea putini, o prea putini dintre noi, au sansa de a intelege devreme .

O privesc pe Daria. Micuta. Boboc privind lumea prin orizontul ei mic ca si ea.

Acum cateva ore "plangea" rasfatat in parc nemultumita de un alt copil. Si i-am spus:

-Hai sa zambim! Am vazut o fetita zambind acum cateva zile si era tare frumoasa zambind si i-am cerut sa-mi dea zambetul ei, sa ti-l dau tie!

Si fetisoara ei frumoasa, rotunda ca luna plina, s-a incretit intr-un zambet un pic fortat, care incet s-a relaxat intr-un zambet stapan pe fata ei...

Cum trebuie sa ne purtam cu aproapele nostru?

Nu sunt foarte atenta la ceea ce starnesc in altii. In jurul meu sunt, in general, persoane care traiesc mult in biserica.

Acum catva timp numaram persoanele din jurul meu care par nemultumite de mine. Sunt 4!Doua sunt niste doamne minunate care probabil au o ispita in ceea ce ma priveste si atunci ma evita. Una este o tanara si prietena ei(probabil din solidaritate). Nu ne-am spus nicio vorba urata. Dar e o raceala in privirile lor si o grimasa pe fata, incat se vede.

Si ma gandeam de unde anume se trage acesta? Cum am ajuns intr-o astfel de situatie?

Imi recunosc vina, pentru ca e atat de usor, sa ranim pe cineva! Si spun sfintii parintii, ca iubirea aproapelui, trebuie sa fie de asa masura, incat nici macar cu privirea, sa nu ranesti pe altul.

Si sigur am ranit!Sigur am intristat!Si nu i-am mangaiat cu nimic pe acesti oameni!Atata de preocupata am fost de viata mea, de problemele mele, incat pentru  acesti oameni, la care am vazut raceala, nu am facut nimic! Si voi da seama pentru ca nu i-am iubit astfel incat, si fapta  si cuvantul meu,  sa fie bune si nu  numai gandul, pe care ele, nu l-au vazut!

Si cine stie cate probleme au acesti oameni, cate dureri, cata boala, cata nefericire, cata dezamagire?

Si am trecut si trec pe langa ei, gandindu-ma doar la cum ma simt eu si nu la ranile lor care ii fac sa fie asa!

Poate nimeni nu i-a iubit! Poate nimanui nu i-a pasat ca nu le ajung banii de plata a facturilor. Poate cineva drag i-a ranit.Poate petrec zile intregi in singuratatea in care nimeni nu iti bate la usa sau nimeni nu iti da un apel telefonic.Poate au o boala . Poate cineva din preajma lor are o boala grea!Sunt atatea necazuri in lume! Sunt atatea momente, in care iti este atat de greu,incat nici pe tine nu te suporti, dar pe altul!

Cine stie ce poveri poarta?Sau poate atitudinea mea intr-o anume conjunctura a fost altceva decat era firesc si ei asteptau! E atat de greu sa patrunzi in tainele unui suflet si asa de putin suntem dispusi sa facem asta!

De ce avem porunca  sa ne iubim aproapele? Pentru ca doar aproapelui ii putem face rau! zice Savatie Bastovoi.

Cred ca daca pe aproapele nostru pe care il vedem, ii simtim durerea, intristarea si bucuria, daca pe el nu-l iubim, nici pe Dumnezeu nu-L iubim!  Spune atat de frumos Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristos, este statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea. Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.

Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te vor face nu să-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău.

Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea că iubeşte pentru Hristos şi deci Îl şi urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34)."(PROBLEMELE VIETII-IUBIRE CRESTINEASCA)

Sa invatam sa iubim, pentru ca suntem datori sa dam si noi macar cativa stropi din iubirea atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu, Cel care acum, aici, in cetatea mea, aprinde pe cer, spre  somn odihnitor,stele!