marți, 10 iunie 2014

Sfanta Treime- Schitul Closca -9 iunie 2014




Sfanta Treime este praznuita a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor. De Sfanta Treime Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: "Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata faca­torul si intru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumne­zeu."

Grigorie de Cipru spune "Recunoastem ca Paracletul Insusi straluceste si Se manifesta din veci prin intermediul Fiului, dupa cum lumina straluceste din soare prin intermediul razei; dar aceasta nu inseamna ca Isi are existenta prin Fiul sau din Fiul"
„Preasfânta Treime este Dumnezeul nostru care a făcut cerul, pământul, pe om şi pe îngeri. Noi, oamenii, avem cele mai bogate daruri de la Dumnezeu. Sfânta Treime este cu adevărat Dumnezeul cel viu şi necontenit face minuni cu noi şi cu întreaga creaţie. Sfânta Treime este cu adevărat iubirea şi puterea supremă, precum şi înţelepciunea mai presus de orice. Ziua Sfintei Treimi este sărbătoarea supremă a sufletului nostru, a fiinţei şi menirii noastre. Noi trebuie să înţelegem că purtăm chipul Sfintei Treimi în noi. Sfânta Treime, mai presus de orice, este iubire. Din această iubire, Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, după chipul Său“, spune IPS Arhiepiscop Teodosie.

Nu am inteles , nici acum nu inteleg intreaga semnificatie a acestui praznic. Intr-un fel imi este si teama sa gandesc cu mintea mea acest lucru de necuprins cu mintea! Stiu doar ca dau slava lui Dumnezeu ca prin lege, e zi libera de la lucru,ca pot merge la biserica ca si in ziua de Paste , de Craciun si de Adormirea Maicii Domnului!

Si adaugata duminicii de Pogarare a sfantului Duh si mosilor de vara, e o vacanta de rugaciune si multumire lui Dumnezeu.

Am mers la Closca!

Pentru noi, nicaieri nu e ca acolo, pentru ca acolo e Parintele si Parintele slujeste  lui Dumnezeu minunat!










Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.(Efeseni cap 5)




 Evanghelia zilei


10. Vedeti sa nu dispretuiti pe vreunul din acestia mici, ca zic voua: Ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu, Care este in ceruri.

11. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut.

12. Ce vi se pare? Daca un om ar avea o suta de oi si una din ele s-ar rataci, nu va lasa, oare, in munti pe cele nouazeci si noua si ducandu-se va cauta pe cea ratacita?

13. Si daca s-ar intampla s-o gaseasca, adevar graiesc voua ca se bucura de ea mai mult decat de cele nouazeci si noua, care nu s-au ratacit.

14. Astfel nu este vrere inaintea Tatalui vostru, Cel din ceruri, ca sa piara vreunul dintr-acestia mici.

15. De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau.

16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul.

17. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames.

18. Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer.

19. Iarasi graiesc voua ca, daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri.

20. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.(Matei cap 18 10-20)
Fragment din predica Parintelui Leontie:

"Chiar daca dogmele par seci si par ca nu au nicio inraurire asupra vietii noastre, ele au o mare inraurire!

Cea mai importanta parte la un copac este radacina, cea mai umila, un lucru sec ingropat in pamant! Daca tai radacina, copacul s-a uscat.Asa cum la un copac partea cea mai importanta e radacina, aici radacina e Sfanta Treime...Unitatea! Mare lucru e unitatea, daca nu avem unitate avem razboaie...Exista astazi unitate intre persoane, unitate in familie?Daca ii intrebati pe psihologi o sa va spuna ca si cel mai rational individ are 5 minute de nebunie. Suntem persoane dezbinate! Ce demonstreaza crimele, divorturile?

Nu avem intelegere, pace si armonie. Un barbat a spus la un divort" Cand mi-am cunoscut femeia cu adevarat m-am indragostit de caine!"

Exista unitate in societate?

Ne-am impart intre noi, tara e impartita...nu cautati unitatea pe pamant ci inaltati ochii mintii
la soare, treceti la stele, galaxii, treceti unde se aude Osana, Osana intru cei de sus...inaltati-va si ajungeti la tronul dumnezeierii in cele trei persoane. Aceste persoane au unitate , ceea ce gandeste Tatal gandeste si Fiul, ceea ce iubeste Tatal iubeste si Duhul Sfant...nicio neintelegere nu exista intre aceste modele de unitate , arhietip al unitatii! De aceea Iisus in Joia Mare a facut o rugaciune plina de agonie...picaturi de sange cadeau pe pamant cand se ruga 
'' 20.Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine."(Evanghelia dupa Ioan cap 17)










A fost o zi deosebita! 
Pentru mine  a fost de poveste  apostolul citit, cel in care atat de de extraordinar Apostolul Pavel parca mie imi vorbeste despre rascumpararea vremii, pentru ca simt, tot mai mult simt, ca timpul meu pamantesc e trecut...prea putin am facut...prea mult m-am ratacit si poate prea tarziu este...
Dar si Evanghelia este ...evanghelia care o sa stea pana la moarte intre mine si un om drag din viata mea!Un om care  candva s-a lepadat de mine intr-o secunda, o secunda! Atat a fost, o secunda si apoi m-a ridicat pe umeri ca si Iisus ,pastorul de cel bland! Si niciodata nu m-a mai aruncat de acolo! Dar eu stiu caderea! Stiu ca nu a trebuit decat o secunda si s-a lepadat Si sunt pe umeri ... dar,la fiecare adiere de vant, daca privesc in jos   vad  genunea ! De aceia privesc spre inalturi si spun mereu , cu lacrimi spun " Ajutorului omenesc nu ma incredinta, Doamne..." Dar si in acest lucru e un talc! 
Si eu am facut asta si inca fac! Fiecare din noi tradam, inselam  pe altii in diverse moduri. Singurul care nu ne tradeaza  este Dumnezeu! El ne ingaduie pe toti si ne iubeste cu toate neputintele noastre.
Am mers apoi la  o  inmormantare ... si in plina caldura la cimitir la Grig...
E umbra la crucea lui. Pomisorii pusi de maica sunt mari , au trecut multe primaveri peste ei ...si trandafirul catarator se intinde peste gard... Desi e praf, un pic murdar...este frumos la Grig la mormant . Dar el e atat de singur acolo! Si ma doare singuratatea lui ! Am sa ma bucur cand voi sta alaturi si prin pamantul rece, printre radacini de trandafiri,  voi intinde mainile cautandu-l...







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu