miercuri, 7 mai 2014

Fericirea a noua-Episcop-vicar IRINEU BISTRITEANUL

Fericirea a noua

"Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri"

In Biserica lui Hristos mucenicia este un fapt permanent, valabil pentru credinciosii tuturor veacurilor care stiu ca "prin multe suferinte trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14, 22). De aceea, Sfantul Apostol Pavel scria: "Toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti" (II Tim. 3, 12). In toate generatiile de crestini a existat pe langa mucenicia sangelui si o mucenicie a evlaviei. Daca prigoanele sangeroase din primele veacuri ale erei crestine au incetat de mult, totusi, chiar in vremea de astazi, exista o patimire pentru credinta. In aceasta privinta, Fericitul Augustin scria: "Intreaga viata a unui crestin, cand e traita dupa Evanghelie, este o mucenicie si o cruce". Intr-adevar, cei ce urmeaza astazi calea lui Hristos sunt adeseori ironizati, clevetiti, batjocoriti si considerati ipocriti sau "inapoiati". Marturisirea lui Hristos devine izvor de neintelegeri si luari in ras, de ostilitati si marginalizari. Din toate acestea se vede clar necredinta si paganismul zilelor noastre.

Ura impotriva ucenicilor este ura impotriva Fiului lui Dumnezeu, este dovada ca facem parte din Biserica sau Trupul lui Hristos, Care ne-a spus: "Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni" (In. 15, 20). Crucea este punctul de plecare, dar si substanta vietii crestine. Crucea, oricare ar fi ea: boala, moarte, prigoana, ura celor rai, esec, saracie, este o dovada ca apartii lui Hristos, ca esti fratele Lui, ca porti haina Lui mohorata ce I s-a dat cand era dus la moarte. Crestinul intelept stie ca este dator sa suporte cu inima voioasa ocara pentru credinta, cum ne incurajeaza Sfantul Apostol Iacob: "Drept mare bucurie sa socotiti, fratilor, feluritele ispite in care cadeti ... ca sa fiti desavarsiti" (Iac. 1, 2-4). Insusi Mantuiroeul ii fericeste pe toti aceia care vor suferi ocari, prigoniri si chiar moarte din cauza credintei in El si din cauza predicarii Evangheliei in lume. Prin suferintele lor, crestinii au prilejul sa-L preamareasca pe Domnul si sa experieze mangaierile speciale ale prezentei Sale.

Hristos Domnul a spus ucenicilor Sai: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena" (Mt. 10, 28). Un adevarat ucenic al lui Iisus priveste suferinta sa personala ca o semnatura, ca un semn dumnezeiesc ce se afla pe calea care duce la cer. Asa au privit suferinta martirii crestinismului care constituie pentru noi "pilda de suferinta si de indelunga rabdare" (Iac. 5, 10). Ei au mers spre temnite intunecoase, spre spanzuratori si spre ruguri cu zambetul spre buze, si coborau treptele amfiteatrelor spre groapa cu lei flamanzi, cantand psalmi si imne de preamarire lui Dumnezeu. De aceea, Biserica pomemeste ziua mortii sfintilor mucenici ca o zi de biruinta si de bucurie. Noi ne asemanam acestora atunci cand rabdam in liniste clevetirile si deraderile pentru pricina ca ne rugam si postim, ne spovedim si participam in mod frecvent la slujbele bisericesti. Aceasta rabdare va fi primita de Dumnezeu "ca o jertfa de sange", fiindca Hristos, prin sangele Sau, a sfintit toate "crucile" ucenicilor Sai.

Daca pentru Iisus crucea a fost marea ascultare prin care a reparat marea neasculatare a oamenilor, pentru noi acceptarea crucii inseamna primirea vointei lui Dumnezeu, contrara proiectului nostru de fericire pamanteasca. Numai privind la crucea lui Iisus, care este dovada suprema a iubirii, se poate intelege crucea si se poate obtine forta de a o purta. Se insala acei crestini care cred ca pot trai pe pamant fara obstacole si lupte, ca se pot mantui fara suferinta si cruce. Numai crucea ii maturizeaza pe oameni, asa cum taierea mladitelor face via roditoare. Sfantul Apostol Pavel spune: "Pe cine il iubeste Domnul il cearta. Dumnezeu va ia ca pe niste fii. Si care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii" (Evr. 12, 6-7, 11). Aceste cuvinte ne incurajeaza sa primim crucile cu cunostiinta ca prin ele ne exprimam fidelitatea fata de Hristos Dumnezeul nostru, Care prin Cruce a adus bucurie la toata lumea.

De obicei, cand vin crucile, suntem ispititi sa-L intrebam pe Dumnezeu "De ce?". Si, de multe ori, Il acuzam pe Dumnezeu ca le ingaduie, sau ne plangem ca sunt prea grele. In schimb, Dumnezeu ni le face pe masura, asa cum este bine ilustrat in urmatoarea istorioara. Se povesteste ca un om se plangea mereu Domnului ca crucea sa este insuportabila. Atunci Domnul ii permite sa mearga intr-o mare fabrica de cruci si sa-si aleaga una mai putin grea. Omul s-a dus si, incercandu-le la rand pe toate, n-a gasit nici una mai usor de purtat. Atunci si-a dat seama ca tot a lui, cea de la inceput, i se potrivea mai bine. De aici rezulta ca tot ce vine de la Dumnezeu trebuie sa primim cu supunere, ca El nu va ingadui sa fim ispititi peste puterile noastre, "ci odata cu ispita va aduce si calea de a iesi din ea, ca s-o putem rabda" (I Cor. 10, 13). Suferinta noastra unita cu a lui Hristos ne purifica si ne aduce imense binecuvantari.

Cei care poarta crucea in duhul lui Iisus cu supunerea Lui, cu blandetea Lui, cu sfanta Lui rabdare, vor primi mare rasplata de la El, Care a spus: "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Mt. 5, 12). Cand primim suferinta "ca venind din mana lui Dumnezeu", atunci necazul se transforma in bucurie, sufletul se lumineaza ca o raza de soare, harul lui Hristos ne intareste inima, lin, neobservat, cum invioreaza roua o floare vestejita. Cine este convins ca dupa lupta se da cununa, e intarit in chinuri si mangaiat cand e dat mortii, putand striga cu Sfantul Pavel: "Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie" (II Cor. 7, 4). Incercarile si nedreptatile de orice fel, primite in veacul de acum cu rabdare, ne deschid raiul cel preafrumos si ne arvunesc "slava vesnica covarsitoare" (II Cor. 4, 17). Cortegiul lui Iisus cel preamarit il formeaza saracii, flamanzii, asupritii pentru dreptate si toti purtatorii crucii. Constienti de aceasta, adevaratii crestini se bucura cand sunt incercati, urmand indemnul Sfantului Apostol Pavel care spune: "Intrucat sunteti partasi la suferintile lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la descoperirea slavei Sale cu veselie sa va bucurati. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi" (I Pt. 4, 13-14).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu