miercuri, 26 februarie 2014

Seara de februarie-2014

Ploua. Am intrat acum patru ore in casa si am ramas aici. Nu stiu cum a trecut timpul. Nu stiu cum a trecut ziua. Nu stiu cum au trecut deja doua luni din anul acesta. Suntem deja in Postul Mare si abia am trait Craciunul.
Poate pe voi va sperie. Pe mine nu ma sperie, ma intristeaza. 
Poate e de vina si lipsa sfintei liturghii de azi, zi aliturgica.
Am fost dimineata cu o tanara prietena la biserica. Sotul ei ar fi implinit azi 40 de ani!Are insa un an si aproape o luna de la plecarea in Imparatia Domnului.
Desi nu s-au cunoscut in viata aceasta , nadajduiesc sa-l cunoasca pe Grig Dincolo, pentru ca ei sunt atat de asemanatori incat sigur s-ar intelege fara vorbe, asa cum si noi ne intelegem aici...
O prietena Anelinda posteaza un catren extraordinar 

"Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astãzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie."
(Omar Khayam)

De ce as plange?Seman tot mai mult cu un batran abandonat.Telefonul suna rar...prietenii care imi vad biroul plin de icoane se ingrozesc si nu ma mai cauta,familia e tot mai departe...prietenii noi sunt prieteni de duminica si slujbe bisericesti...

Dar cred ca e ceea ce mi-am dorit.Un spatiu mai larg in care sa pot linisti bataile inimii mele, sa-mi indrept privirea mai mult spre inauntru si apoi cu curaj spre timpul ce vine, stiind ca daca Dumnezeu il da, el trebuie trait cu cugetare,  ca timp al mantuirii si mare dar.


Si e o singuratate  in care, acum, aproape de miezul noptii, ma simt confortabil, pentru ca desi sunt solitara, Dumnezeu este cu mine , ma aude cand spun:

1.Doamne, auzi rugaciunea mea, si strigarea mea, la Tine sa ajunga !
2. Sa nu intorci fata Ta de la mine; in orice zi ma necajesc, pleaca spre mine urechea Ta !
3. In orice zi Te voi chema, degrab auzi-ma !(psalmul 101)
Iar prin rugaciunea mea sunt cu mine, toti cei dragi, cei vii, copii mei, nascuti si botezati, mama mea, surorile mele, prietenii mei, cei cu care m-am intersectat cumva in aceasta viata, dar si cei adormiti...si Grig si Mihnea si tatal meu si nasii mei si fetita pe care Grig o tine de manuta...

luni, 24 februarie 2014

Schitul Closca in Duminica Infricosatoarei Judecatii

Da, iubesc atat de mult sfintele slujbe incat din morti ma voi scula cand vor bate clopotele anuntand inceputul slujbei...
Desigur, ma rasfat! Nu este dupa mine, totul este cum vrea Dumnezeu, dar Dumnezeu vrea sa mergem in casa Lui pentru a fi partas al Sfintelor Taine!
Stiti, va spuneam ca nu ma simt prea bine! O multime de complicatii au aparut in timpul din urma si am avut cateva zile in care am umblat confuza prin casa si prin lume. Dar am convingerea ca atunci cand i-am spus duhovnicului meu , Dumnezeu insusi m-a auzit si m-a ridicat din pat!
Si am plecat dimineata la ora 5.30 spre schitul Closca!Drumul nu e lung si acum in prag de primavara e chiar mai usor de parcurs..Si e placut sa mergi la drum cu oameni carora nu le este indiferent ce faci, cum te simti...Iuliana, Pangratia, Maria, Lucretia...si acolo maica Mina asteptandu-te cu iubire!Si sora Elena fragila ca un abur ...Si Macrina emotionata si inca stinghera...
Mi-e draga biserica!Mi-e draga curtea plina de pamant sfintit de rugaciunile calugarilor , pamant prin care iarba verde arata a iarba de acasa!
Mi-e draga biserica!Si mi-e drag cand   traiesc utrenia de la prima rugaciune la ultima






"Citirea Sfintei Evanghelii este partea principala a Slujbei Utreniei. Duminica se citeste una din cele 11 Evanghelii ale Invierii pentru ca duminica este ziua inchinata comemorarii Invierii. Citirea evangheliei se face din partea de miazanoapte a Sfintei Mese preotul inchipuind acum pe ingerul care a vestit femeilor mironosite Inviere, sezand pe piatra rasturnata a mormantului. Evanghelia este citita dinauntrul altarului, langa Sfanta Masa care inchipuie Mormantul Domnului, iar nu dintre Sfintele Usi, in vazul multimii din biserica, deoarece Invierea nu este cunoscuta inca decat femeilor mironosite. La sarbatorile din cursul saptamanii, Evanghelia este citita dintre usile imparatesti (ca la Liturghie) deoarece atunci preotul il reprezinta pe Mantuitorul Insusi, vorbind in fata multimilor, inainte de patima si Invierea Sa.

Scoaterea Sfintei Evanghelii in mijlocul Bisericii la Utrenia de duminica inchipuie aratarea Domnului dupa Invierea Sa si vestirea Invierii la toata lumea. De aceea se canta acum: “Veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii lui Hristos…
Psalmul 50 este intrebuitat inca din vechime in randuiala Utreniei. El exprima sentimentele de umilinta si smerenie cu care credinciosii Il intampina pe Hristos.
Doxologia sau Slavoslovia sau Imnul ingeresc (deoarece primul ei verset – “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu…”- este imnul cantat de ingeri la Nasterea Domnului) are caracter trinitar alcatuit in cinstea Sfintei Treimi. Odinioara doxologia se canta in momentul cand se ivea pe cer prima raza de lumina. De aceea ea este introdusa astazi prin ecfonisul rostit de preot sau diacon: “Slava Tie Celui ce ne-ai aratat lumina!”.

Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica Speciala, Ed. Lumea Credintei, Bucuresti 2008





Si noi am trait toate acestea duminica, partas cu toti cei care au multumit Domnului .Iar inainte sa inceapa sfanta liturghie, am iesit si... am tras clopotul! De fapt am ajutat-o putin pe una din surori.Am citit undeva ca pe clopote scrie:"Laud pe Dumnezeu cel adevarat, chem multimea, adun clerul. Ii plang pe morti, alung fulgerele, infrumusetez sarbatorile."
Eu asta am si simtit:si bucurie si lacrima, dar poate mai mult decat lacrima, bucuria ca strig peste campul cu case ca e ziua Domnului si El ii asteapta.

Si am participat la sfanta liturghie.




Si am auzit iar in biserica, pentru al sapte-lea an consecutiv,evanghelia acesta:"Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."

Transcriu din predica Parintelui, cu scuze ca nu sunt atat de exacta ca parintele!
Pericopa evanghelie ne spune ca Iisus Hrristos va veni insotit de ingeri, arhangheli si sfintii, cu toata slava marii lui cuviinte. O trambita va suna si aceasta  va fi auzita pe tot globul pamantesc si mormaintele se vor deschide, milioane si miliarde de oameni  se vor prezenta inaintea scaunului de judecata. Acestea  sunt realitete, nu basme. Daca nu credeti, sa cereti Bisericii sa va radieze din evidentele in care sunt trecuti  crestin - ortodox,daca e adevar adus de Iisus Hristos pe pamant, atunci sa credem!Pentru ca e atat de adevarat precum e si faptul ca exista stele, luna, ca suntem la Closca si nu la Constanta sau Slobozia...trebuie sa existe  constiinta ca Hristos va veni, asa cum marturisim in simbolul de credinta" Si iarasi va veni cu slava sa judece vii si mortii"...
Iisus Hristos va veni, a mai venit si va veni iar ca sa ma judece pe mine care vorbesc acum , pe voi care ma ascultati.. Si ce va face? Va desparti lumea dupa cum  desparte pastorul oile de capre. Si vorbeste in limbaj simplu...Va face o departire, pentru ca aici pe pamant suntem amestecati, nu poti sti care este cel sfant, care e cel pacatos. Cel care pare sfant , nu e exclus ca in sufletul lui sa fie  un destrabalat...lucrurile sunt complicate, raufacatorii sunt liberi si de multe ori nevinovatii  infunda puscaria...De multe ori marturiile mincinoase il elibereaza pe Baraba..."Dreptate va invatati cei ce locuiti pe pamant!"
Este nevoie ca cei nevinovati sa fie recomensati...vesnica dreptate a lui Dumnezeu nu va zabovi, pentru ca asa cum canta biserica "Alta lume te astepta, suflete!"In aceiasi  casa Hristos e si injurat si adorat.Sfintenie si uraciune..Lumina si intuneric... Va veni un timp in care Dumnezeu va arunca sita duhovniceasca  si va urma judecata  universala, judecata de apoi  si rasplatirea....
Cand zapada a veni ea a acoperit totul : si florile dar si mizeria si peste tot se vedea un alb imaculat. Dar cand razele soarelui topesc zapada, atunci apar si ghiocei dar si gunoiul .Va veni Hristos! Eu ca un pacatos ma cutremur. Voi nu o faceti? Poate sunteti sfinti!Eu ma cutremur. As vrea sa nu existe iad. Dar exista!Cand va avea loc judecata?Doar iehovisti stabilesc data, pana acum au facut-o de nenumarate ori!
 Ziua nu este cunoscuta, pentru ca doar Dumnezeu stie acea zi! Dar Dumnezeu ne trimite citatie.Citatie... de cate ori am auzit, sau citit aceasta evanghelie, am primit citatie...Va veni o zi in care veti fi judecati...Sa ne ingrijim de pe acum sa ne gasim un avocat nu pamantesc , ci duhovnicesc, martori ai apararii, faptele cele bune, sfintele virtuti si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca mult poate mijlocii pentru noi in fata Stapanului , sfintii mai pot fi mijlocitori si faptele bune...In baza unei singure porunci, cea a iubirii Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si din toata puterea ta.""Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" sta totul.
In aceasta porunca a iubirii  se afla toata legea si prorocii...pentru ca daca vei iubi pe altul ca pe tine, nu vei face nimic impotriva semenului tau din ceea ce tie nu ti-ar placea...
Acestea le spune Domnul! Deci acestea sa le spunem si noi, un eroic Stop!.Stop uciderii.Stop avorturilor.Stop clevetirii!.........................................................................................
Imi doresc ca niciunul dintre voi sa nu auziti "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui"
Si noi sa traim drept si pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale sfintiilor Gheorghe, sfintei Parascheva,ocrotitorii acestei manastiri si ale  tuturor sfintilor sa auziti ... "Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii."






Si cei pregatiti, avand binecuvantatre de la duhovnicul lor, s-au impartasit!










Parintele ne-a scos spre inchinare moastele Sfantului Ioachim si pe ale Sfantului Gheorghe

 
Si ne-a inchinat cu icoanele sfintilor Luca  si Nectarie si ni-le-a scos spre inchinare...

Si sfantul Iona din Odesa a fost cu noi...
Si Sfantul Ilie din MAKEEVKA...


Am primit iarasi "citatia " de la Dumnezeu,Parintele mi-a adus-o iarasi si mi-a explicat-o. Nu pare greu de infaptuit pregatirea pentru acesta judecata.  Si totusi! Eu de profesie sunt jurist si inca un jurist cu ani multi de munca... De aceia ma sperie acesta Duminica care poate nu e atat de departe.Mi-l amintesc pe parintele Mihail Jar, episcopul Longhin, spunand la Banceni ca dupa rautea din sufletele noastre o simte aproape. Vad asta si eu dupa iarba care creste pe cararile dintre noi. Vad asta, o simt dupa inima mea parca tot mai obisnuita cu singuratatea...dupa casa mea goala, dupa  atatea si atatea semne, pe care la mine le vad...
Dar parca mai sper in vreun martor aparut asa din senin, poate unul in care eu sa fi aruncat cu ceva ca in pilda aceia...O stiti? O povesteste foarte frumos Parintele Arsenie Papacioc:

"Petru Vamesul, un foarte mare bogatas vames, avea 3000 de robi - numai sa le dea sa manance la 3000 de insi, va dati seama ce avere avea - si era vestit de zgarcit, cel mai zgarcit pe acolo. Si cersetorii cetatii aceleia aveau obiceiul sa se intalneasca la marginea cetatii sa imparta intre ei ce au capatat. Si ei atunci, parca erau un sobor clerical, ziceau: "Asta este de la cutare!" Si ziceau in cor: "Sa-l pomeneasca Dumnezeu intru imparatia Sa!" si zice unul: "De la Petru Vamesul nu avem nimic!" "Sa nu-l pomeneasca Dumnezeu intru Imparatia Sa!"



Cersetorii, v-am mai spus, sunt personaje biblice, ei niciodata nu dispar, Dumnezeu vorbeste de ei: "Dati, dati, dati!" Ii aseaza asa, anume, printre bogati, ca sa te mantuiasca pe tine. De unde se vede ca, atunci cand intinde mana ca sa ceara, el nu cere, el iti da imparatia prin mana aceea intinsa, si tu nu observi. Si atunci tu, ca rasplata, ii dai cel mai mic ban - ce rusine! Asa, deci, ia sa indrazneasca sa dea cineva si ceva mai mari bani.


Si ala, atunci, infricosat de cersetori ca "Sa nu-l pomeneasca Dumnezeu intru imparatia Sa", si-a luat curajul: "Ma duc la Petru Vamesul sa-i cer!" "Nu te duce, ma, ca te omoara!" Si s-a dus si l-a intalnit tinand catarul de capastru, cu desagii de paine calda care ii aducea pe camp la robi. Si el: "Doamne, da-mi si mie ca mi-e foame! Da-mi si mie o bucata!" O, dar nu putea sa-l bata ca scapa catarul si se infuria la el. Si in sfarsit, pana la urma a luat o paine de aceea calda si a aruncat in el ca si cu piatra. Asta a luat painea in brate; era paine, tot atat de valoroasa ca painea, si s-a dus. "Uite, asta e de la Petru Vamesul!" "Sa-l pomeneasca Dumnezeu intru imparatia Sa!" Bine! Si Petru Vamesul, dupa intam-plarea aceasta, a avut o adormire, sub ce forma stie Bunul Dumnezeu, dar l-a luat la Judecata. Si puneau pe cantar dracii faptele lui si cantarul cadea in jos cu faptele lui rele, ca erau mai grele. Si ingerul pazitor, cum spune in viata lui, a luat painea aceea, care a aruncat-o acela, si a pus-o pe cantar. Si s-a ridicat deodata. Aceea a fost mai grea decat toate faptele rele. Si a vazut Petru Vamesul acolo unde era aceas-ta. Ce grozav si mare lucru este milostenia!"

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-arsenie-papacioc/r

Nadajduiesc mult  in mila lui Iisus Hristos si in iubirea Lui!




vineri, 21 februarie 2014

Poveste

A fost odată ca niciodată o fetiță din Belgia care avea un cățel. Într-o zi, fetița s-a îmbolnăvit foarte tare, iar părinții ei au dus-o la spital. După ce a consultat-o, doctorul a clătinat din cap.
 – Îmi pare rău, le spuse el părinților, nu pot face nimic, fetița voastră are o boală incurabilă. Dar, dacă doriți, ați putea să o eutanasiați. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic. Și privi spre fetița care se juca liniștită cu cățelul.
 – Ce zici, puișor, ai fi de acord? Copilul se uită bănuitor în ochii doctorului.
 – Da’ nu mă doare?
 – Nu, nici vorbă, spuse hotărât doctorul. O-nțepătură, uite-așa. Și o ciupi ușor de mânuță, făcând din ochi părinților.
 – Nu sunt de acord, interveni tatăl fetiței. Adică, vreau să spun, poate ar fi mai bine să-i prelevați organele sănătoase. Ar putea fi salvate alte vieți, nu-i așa, draga mea?
 – Știu și eu, răspunse mama, sorbindu-și copilul din ochi. Parcă n-aș vrea să-i dau chiar organele. Dar mă gândesc, domnule doctor, n-ar fi posibil să o congelați, pentru experimente?
 Doctorul lăsă privirea în jos.
 – Doamnă, vă înțeleg durerea, dar îmi cereți ceva imposibil. Cercetările științifice nu se fac pe cadavre congelate. Pe urmă, murmură el, suntem și noi oameni, înainte de a fi medici…
 – Iertați-ne, domnule doctor, interveni iarăși tatăl, durerea e mare, de aceea nu știm ce vorbim. Atunci, să rămână eutanasierea. Își mângâie fetița pe cap.
 – Da, puiuț? Fetița îl aprobă cuminte.
 – Mai rămâne o problemă, spuse doctorul. Cum doriți? O cremăm sau o îngropăm?
 – Bună întrebare, observă tatăl. Să o întrebăm tot pe ea. Ce zici, puișor, după ce te eutanasiem, ai vrea să te ardem sau să te-ngropăm? Fetița se gândi un pic.
 – Da’ n-ați putea să mă prefaceți într-o jucărie?
 – Ce jucărie? se miră doctorul.
 – Un os de jucărie, zise fetița, și arătă spre cățel. Izbucniră cu toții în râs. Mama își îmbrățișă copilul, iar tatăl îi ciufuli în joacă bretonul blond. Doctorul privi cu admirație acest tablou al unei familii brave.
 – Uite, de-asta iubesc eu copiii! Numai ei pot să spună lucruri atât de trăsnite.
 Și așa au eutanasiat-o pe fetiță, cățelul a primit drept compensație un os de jucărie, iar părinții și doctorul au rămas prieteni și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și poate mai trăiesc și astăzi, dacă nu s-o fi deschis pământul sub ei, să-i înghită de vii.
 Parlamentul Belgiei a aprobat (cu o largă majoritate!) legea privind eutanasierea copiilor care suferă de boli incurabile. Parlamentarul care a inițiat această lege este de profesie medic chirurg – (nu că asta ar mai conta prea mult, dar așa, ca idee despre profilul unui monstru). Legea urmează să fie promulgată în câteva săptămâni. Asta înseamnă că un minor suferind de o boală intratabilă, în faza terminală, de exemplu, cancer, poate cere (dar mai corect: poate fi persuadat să ceară) să fie eutanasiat, „cu acordul părinților”, desigur, și „la consilierea unei echipe medicale” (cât de tâmpiți pot fi ziariștii care au scris: „să beneficieze de eutanasie”?) Eutanasierea minorilor este, deja, aprobată și practicată în Olanda. Dacă vă mai pasă ce se întâmplă sub ochii voștri, vă rog, protestați prin toate mijloacele împotriva unei asemenea legi. Scrieți la ambasade, scrieți pe facebook, spuneți în biserici, la serviciu, nu știu… Orice vă luminează Dumnezeu, numai nu fiți indiferenți față de legiferarea acestei orori. Ioan-Florin Florescu, preot misionar, Scoția” www.ioanflorin.wordpress.com. 

Moldova Ortodoxă

marți, 18 februarie 2014

Bun gasit,Dani!

Fiecare parastas este o intalnire cu ei!Asta am simtit de la prima pomenire a lui Grig! Cu cat  ma doare mai mult inima la parastasele lui,cu atat mai aproape ma simt!Sigur, este o nebunie in asta, dar mi-o asum si nici ca-mi pasa!
Cineva sfatuia un pic mai devreme pe o doamna, vaduva, nu cumva sa faca parastas pentru sotul ei, inaintea cununiei fiului!Ca nu e bine! Vrajmasul da idei gresite omului, ca el sa rupa rugaciunea, sa nu o faca si astfel sufletul acela sa ramana sub stapanirea lui!
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-a adus in viata mea, pentru maica Varvara care i-a randuit parastasele si i-le-a facut pana la un an, pentru parintele Leontie care m--a invatat sa ma rog pentru el si sa-l pomenesc la fiecare sfanta liturghie.Pomenirea este un prilej de rugaciune dar si de intalnire cu cei pe care ii pomenim.
Astazi am pomenit-o pe Daniela, fetita prietenilor mei...Dani ar fi implinit azi 22 de ani. Dar ea a ramas inca aproape copil, inca de 16 ani si jumatate!
Imi amintesc azi niste versuri foarte frumoase, scrise de Ana Blandiana...
PIETA
Durere limpede, moartea m-a-ntors
În bratele tale supus, aproape copil.
Tu nu stii daca trebuie sa multumesti
Sau sa plângi
Pentru fericirea aceasta,
Mama.
Trupul meu, dezghiocat din taina,
Este numai al tau.
Dulci lacrimile tale îmi picura pe umar
Si mi se strâng cuminti lânga clavicula.
Ce bine e!
Neîntelesele peregrinari si cuvintele,
Ucenicii de care esti mândra si care te sperie,
Tatal, banuitul, nerostitul, veghind,
Toate-s în urma.
Linistita de suferinta-nteleasa
Ma tii în brate
Si pe furis :
Ma legeni usor.
Leagana-ma, mama.
Trei zile numai sunt lasat sa m-odihnesc
În moarte si în poala ta.
Va veni apoi învierea
Si din nou nu-ti va mai fi dat sa-ntelegi.
Trei zile numai,
Dar pâna atunci
Mi-e atât de bine
În poala ta coborât de pe cruce,
Încât, de nu mi-ar fi teama ca te-nspaimânt,
Lin mi-as întoarce gura
Spre sânul tau, sugând.
...............................................................................................................................................
Simt ca fiecare slujba de pomenire a celor adormiti, este o slujba de Inviere a lor, pentru ca El, Cel Necuprins cu mintea, Cel Nevinovat, rastignit pentru pacatele noastre, prin moartea Lui ne-a pregatit Invierea.Si oricata durere este la pomenirea lor, eu ii vad parca in lumanarile care ard precum artificiile ,ii simt vii,bucurandu-se ca noi nu i-am uitat, ca ii iubim poate mai mult decat in timpul vietii lor pamantesti.
Si-i multumesc lui Dumnezeu ca m-a ridicat, fie si numai pentru cateva ore din patul in care zaceam, sa particip la sfanta liturghie si sa-i cant lui Dani ''vesnica ei pomenire" si sa-i ridic coliva pe care mama ei, cu iubire si lacrimi, i-a impodobit-o ca pe un tort, cu patru trandafirasi rosii!
Dumnezeu sa o ierte si s-o odihneasca cu dreptii!







vineri, 14 februarie 2014

BOALA

Iarasi zac. De fapt nu zac, pentru ca ma misc prin casa, dimineata am mers un pic si la serviciu si la sfanta liturghie...Mi-am zis sa merg putin, rezolv urgentele lumesti si apoi ma inchin la icoane, la manastire si ma intorc acasa. In mod minunat,am stat aproape intreaga sfanta liturghie, etapa cu etapa, spunandu-mi: hai Heruvimicul, hai si iesirea cu Cinstitele Daruri, poate si Axionul... si am plecat cu obrajii umezi si tinand in mana anafura.Slava lui Dumnezeu pentru acesta liturghie dumnezeiasca!
Am stat  apoi restul de zi acasa, evitand discutiile la telefon, ducand prin casa, pe picioare, durerea si neputinta fizica.Am parcurs  o zi de neputinta,  gandindu-ma ca sunt singura, ca ar putea fi oricine cu mine, daca nu e Grig sa ma oblojesca cu ingaduinta lui si cu blandetea lui,prezenta altora nu m-ar ajuta prea mult, pentru ca eu, da, eu inca vrea ca in boala sa ma ingrijesca el si nu altcineva, asa ca...am iubit tacerea si singuratatea  de astazi a casei mele. Macar nu trebuie sa fac efortul de a vorbi si de a explica... 
Of, sunt atatia oameni cu adevarat bolnavi incat chiar nu face sa ma plang, atatia oameni aflati pe ultimile scantei de viata si cei de langa ei, poate mai bolnavi de durere sufletesca decat acestia, sunt atatia copii suferinti...Asa ca imi strang puterile si ma gandesc de unde vine durerea, pentru ca sigur cauza  ei,este undeva in mine!
Gandul fara odihna spre cei adormiti din viata mea, sentimentul acum , ca poate mai multi oameni dragi am Dincolo, decat Aici, modul in care traiesc de o saptamana, in tristete si lacrima, a adus cum era firesc si boala.
Scoate-ma, Doamne din mana tristetii si intoarce-ma cu fata doar spre Tine!

1. Mantuieste-ma, Dumnezeule, ca au intrat ape pana la sufletul meu.
2. Afundatu-m-am in noroiul adancului, care n-are fund.
3. Intrat-am in adancurile marii si furtuna m-a potopit.
4. Ostenit-am strigand, amortit-a gatlejul meu, slabit-au ochii mei nadajduind spre Dumnezeul meu.(Psalmul 68)
 Si asa...cautand eu raspuns la boala mea, am gasit, chiar la dragul meu parinte Porfirie, la sfantul Porfirie, cuvant de folos!

Părintele Porfirie: Omul se îmbolnăvește atunci când se leagă de persoane și de lucruri


Când creștinul se predă pe sine, cu încredere, Domnului, El îi va liniști organele interne și această liniștire va avea ca rezultat funcționarea normală a organelor și a glandelor , adică sănătatea netulburată de nimic. În schimb, păcatul, tulburarea, egoismul când sporesc, degradează funcționarea normală a organelor, și acestea au ca rezultat boala. Organismul cunoaște calea normală de mijloc și funcționează în liniște. De exemplu, când m-am îmbolnăvit de ulcer, medicul mi-a dat să iau medicamentul acesta, Zantac. Cum l-am luat cum mi-au încetat durerile. Aha, mi-am zis, asta nu e bine deloc. De bună seamă, va face rău organismului în alt loc și în alt fel. Și nu l-am mai luat. Am preferat să rabd durerile.

* * *

Viața fiecăruia depinde de voința proprie. Putem trăi cum vrem și cât vrem. Nu există obstacole sau dificultăți pentru a face ceea ce ne dorim, dar nici îndreptățiri! Trebuie să trăim în Hristos – și putem face asta. Postul este un mod de viețuire corectă. Nimeni nu se vatămă și nu are de suferit de pe urma postului. Omul se îmbolnăvește atunci când se leagă de persoane și de lucruri.

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 71)

luni, 10 februarie 2014

Prietenul meu, Tudor

Citesc viata si opera parintelui Serafim Rose si parintele Serafim tulbura si aduce la viata amintiri...
Prietenul meu cel mai bun...
Stiu exact ziua in care ne-am vorbit primadata!Era Craciunul dar noi lucram. Era 25 decembrie 1986.Eram in Sala pasilor pierduti si in sfarsit vorbeam cu cel mai spectaculos om din acea cladire.Dar pe mine nu ma impresiona nici cariera lui, nici tinuta, nici faptul ca lumea il privea cumva altfel, poate cu mai multa teama, poate cu mai mult respect.
Pe mine ma impresiona simfonia pe care o pornea in inima mea prezenta acelui om.Si faptul ca ne-am vorbit ca si cand drum lung strabatusem impreuna pana atunci...Iar el, din toata lumea, pe mine ma privea altfel.
Tin minte ziua aceia de Craciun. Nu-mi mai aduc aminte cum, dar in ziua aceia a fost in casa noastra la masa de pranz,l-a cunoscut pe Grig, pe Andrei, chiar si pe mama mea si...in ziua aceia am pus piatra de temelie a unei prietenii ce avea sa strabata vesnicia.
A fost si e cel mai bun prieten pe care mi-l-a daruit Dumnezeu.Sentimentele care ne-au legat au fost atat de puternice incat  nimeni si nimic nu a reusit sa ne desparta .Si adevarul e ca oamenii nici macar nu au incercat! Sotul meu a stiu ca ceea ce imparte cu mine este un lucru doar al nostru, ca suntem fericiti mai mult decat putem nadajdui in acesta lume, dar a stiut ca am nevoie de acesta prietenie, nu pentru ca mi-ar lipsi ceva, ci pentru ca, intr-un fel pe care nu-l pot explica, Tudor a fost singurul om care putea continua fraza inceputa de mine fara a-i schimba sensul, iar eu asemenea puteam sfarsi fraza lui!  Totdeauna ne-am inteles fara sa vorbim. In zilele in care ma gandeam la el, aparea in usa biroului meu sau ma suna la telefon.Suflete pereche despre care Maica Mina imi spunea ca Dumnezeu randuieste sa fie asa si tot Dumnezeu randuieste ca ele sa se adune in alte moduri decat casatoria. Am fi putut fi un print si-o cersatoare!Sunt convinsa ca ne-am fi inteles la fel de mult sau as fi putut eu sa fiu printesa si el sa fi fost cersatorul.
Ar fi putut fi femeie sau eu as fi putut fi barbat.
Nimic nu ar fi schimbat lucrurile care ne-au legat. 
Dar am fost doar doi tineri frumosi, drepti, inteligenti,instruiti... bucurosi de faptul ca puteau fi prieteni.
Am petrecut impreuna, cel mai adesea in biroul meu sute de ore si de povesti.
Am umblat pe drumuri sau prin magazine. Ne-am plimbat noaptea in parcul gol, eu alergand asemenea lui Alison printre rondurile cu flori si el privindu-ma un pic speriat ca se poate ca patrula de militieni ai acelor timpuri sa ne surpinda si  i-ar fi fost jena sa dea explicatii, dar bucuros totusi ca sunt fericita.
Am facut impreuna planuri pentru cariera mea politica.
L-am sustinut in cariera lui profesionala.
Imi amintesc un moment in care ne plimbam pe strazi si m-a dus in fata unei vitrine mari a unui magazin:
-Vino aici sa vad cat de inalta esti langa mine si cum ne sta impreuna!-mi-a zis
Si eu am mers, m-am asezat alaturi, am privit si am vazut ca ii treceam de umar, eram subtire ca un lujer de iris si parul castaniu mi-se oprea un pic mai jos de obrazul masliniu...Si el era asemenea mie, tot masliniu la ten, dar robust, inalt, spectaculos de frumos...
L-am iubit ca pe o parte a sufletului meu pereche, partea cea buna! Iar el m-a adorat stiind ca e singurul mod in care ne este ingaduit asta, fara regret, fara sentiment de vinovatie sau pierdere. Nu, stiu sigur ca in acesta lume atat putea sa fie! Iar momentul in care el a privit-o in patut  pe fiica mea, a stiu definitiv, ca doar prietenie trebuie sa fie intre noi. Si asta a fost!
-Hai arata-mi- o pe fiica ta!
 El i-a adus primele ei flori!Ruxandra era rozalie toata si frumoasa ca un bobocel de trandafiras si  a placut-o tare mult ,asa  cum tare mult l-a iubit pe Andrei.Partizan al lor si al nostru. Am fi putut gresi, am fi putut fi infractori, cred ca ne-ar fi aparat oricum si cred ca pentru noi ar fi incalcat legea.Dar noi am fost copii cuminti si astfel  el a fost doar mandru de noi. Dar stim ca niciodata nu ne-ar fi abandonat.
Am impartit cu el  perioada  grea dinainte de revolutie si revolutia din 1989, am schimbat guverne, ne-am asezat in tabere diferite dar...am ramas prieteni avand aceleasi idealuri, aceleasi asteptari de la societate si oameni.
Mi-a daruit mult!
M-a sprijinit mult!
M-a incurajat mult!
Mi-a adus totdeauna primele lalele galbene ale orasului!
A fost partizanul meu chiar si cand greseam, convins ca asa trebuie, sa ma sustina nu sa ma critice...Ani si ani...
Si intr-o zi Grig a murit si eu am cazut in genunchi si nu m-am mai ridicat! A fost langa umarul meu. M-a insotit la morga. M-a insotit la cimitir, la biserica, la inmormantare. A pus pe banda coroanei lui  gandurile si iubirea si consideratia pe care i-a purtat-o lui Grig.
Apoi... cand eu m-am schimbat in femeia de acum, inima lui l-a durut atat de tare, incat din iubire, a incercat sa ma aduca inapoi, in inima si trupul femei care fusesem. M-ar fi placut la fel de mult infractoare sau plina de nelegiuirii. Nu  a suportat insa schimbarea din ochii mei .Si cand a tras de mine, incercand sa ma aduca la forma dinainte, am preferat sa pun intre noi distanta in locul cuvintelor evanghelice. Stiu, am gresit! Si au trecut zile, au trecut luni, au trecut ani...candva a facut un transplant de ficat si mi-a zis:
-Roaga-te pentru mine !
Si m-am rugat ...Si au mai trecut luni, poate inca un an sau doi, timpul pamantesc pentru mine nu mai inseamna mare lucru...Intr-o zi in toamna, parca octombrie 2013 ne-am intalnit in pragul unei florarii, eu comandam flori pentru biserica,el cumpara o coroana de flori pentru soacra lui...Ne-am imbratisat scurt. M-am odihnit in bratele lui,i-am pus capul pe umar  asa cum faceam de fiecare data stergand distantele lumesti, simtind ca nimic nu s-a schimbat intre noi, pentru ca acolo, in inima lui eu eram in acelasi loc, iar pe el, intr-o viata de om, nimeni nu-l detronase...Si ne-am despartit, stiind cumva ca poate fi pentru todeauna in acesta existenta!Fara regret.Fara cuvinte. Fara durere.Doar cu imensa si curata iubire.

Si a venit noiembrie. Si din senin, pe 15 noiembrie,inima fetitei lui Andrei  a incetat sa bata.
Si a inceput  cea mai neagra perioada din viata mea. Socul si durerea au fost atat de mari incat am coborat in cele mai mari adancimi...In noaptea de 15 noiembrie ajunsesem pentru cateva ore acasa la Ruxandra, Andreea era in spital operata si sedata, Andrei singur in casa lui in care caruselul din patut amutise... noi in soc cu totii si telefonul meu sunand:
-Ce faceti, doamna?
Secretara mea sunand vineri seara!Ciudat! Neasteptat! I-am povestit despre fetita...Si intr-un tarziu socata mi-a spus ca ma sunase sa ma anunte ca cineva a vazut un anunt pe ecranul televizorului, prietenul meu Tudor a murit in acea zi! 15 NOIEMBRIE! Aceiasi zi a mortii fetitei!
Nu am avut nicio reactie! Ca si cand stiam. Ca si cand ...nici nu-mi pasa!
Peste cateva zeci de minute, Ruxandra mi-a zis:
-Mami, nu ai nicio reactie! Parca mai mult ma doare pe mine decat pe tine!E cel mai bun prieten al tau!
Dar nimic nu a tulburat mai mult inima si mintea mea. Am ramas intr-o bezna inconjurata de un invelis din cauciuc prin care nu trecea nimic.
A murit Tudor! Dar oare nu murise inainte? Nu murise si el odata cu fata frumoasa care am fost? Nu murise atunci cand ne imbratisasem ultima data inainte de moartea lui Grig?Sau poate atunci in pragul florariei?Sau poate la ultima receptie la care am participat impreuna. Sau poate...cu multi ani in urma cand vom fi mancat ultima data impreuna intr-un restaurant...sau cand imi daduse ultimele lalele galbene... sau poate cand imi ceruse sa ma rog pentru el...
Am ramas nedumerita cu privire la asta si am evitat sa vorbesc.Dupa doua zile am trimis un mesaj de condoleante sotiei lui, spunandu-i ca mie, Dumnezeu niciodata nu mi-a cerut putin si ca in aceiasi zi a murit si fetita lui Andrei... mi-a multumit si m-a anuntat ca deja in ziua aceia fusese inmormantarea ...si am incheiat.

Niciodata in aceste luni nu m-am rugat pentru el, nu l-am trecut pe niciun pomelnic si nu am vorbit prietenilor despre el...
Si saptamana trecut citind despre Parintele Serafim si Alison am retrait prietenia noastra fara hotar.
Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose.
"Aşa cum am mai spus, în afară de Alison nu mai era nimeni în lume, în faţa căruia Eugene să-şi poată deschide sufletul şi să-şi arate întreaga sa durere. 

Sentimentele care s-au aprins în urma primei lor întâlniri de la Sugar Bowl, nu aveau nici o legătură cu interesele lor comune. În multe privinţe erau foarte deosebiţi unul de altul. În vreme ce Eugene era ateu de factură nietzscieană, Alison era o bună creştină, care mergea la biserică. În vreme ce el era mişcat doar de idei şi trebuia să se socotească îndelung până ce lua o hotărâre, ea era mişcată de sentimente şi era mult mai nestăpânită. Şi în vreme ce el studia filosofia, ea studia clasicii romantici, scriitoarea ei preferată fiind Emily Brontë. „Totuşi”, spunea Alison, „ne înţelegeam unul pe celălalt. Amândoi eram greu de înţeles de către ceilalţi. Erau amândoi solitari şi se simţeau stânjeniţi în prezenţa altora. „Nu simţeam nevoia să ne explicăm stările sufleteşti unul altuia – ci părea că întotdeauna ne înţelegeam fără explicaţii. Nu trebuia să ne prefacem sau să ne îndreptăţim unul în faţa celuilalt”.



Alison îşi aminteşte de clipele fericite care au luminat esenţa tristă a relaţiei lor.

„Odată ne plimbam noaptea prin parc şi am văzut stropitorile care udau noaptea parcul. 

Îmi plăcea la nebunie să alerg printre stropitori, aşa că am sărit gardul şi am alergat. El 
se distra întotdeauna când făceam vreo năzbâtie. Oricum, el niciodată nu ar fi făcut aşa 
ceva – avea demnitate!”
Sunt cateva zile, decand mi-l-am reamintit atat de puternic incat ii simt pana si parfumul.
-Doamne, cum sa-l gasesc?, ma intrebam. Nu stiu nici macar unde este inmormantat in cimitir!Si oare cate luni sunt?
Si apoi ma gandeam...
- Ar putea sa intre pe  usa biroului si sa se azeze in fotoliu in care statea rasturnat de fiecare data si ar fi totul atat de firesc.
 Parintele Serafim si Alison mi -l-au adus intai in amintire,dar fara sa ma rog pentru el.
Sambata dimineata am fost la biserica. Mioara facuse coliva pentru cei adormiti din neamurile noastre...I-am pomenit pe toti si l-am cinstit pe sfantul Teodor Stratilat praznuit sambata 8 februarie.Apoi la pranz am fost la inmormantare la Adriana, o tanara de 32 de ani si am urmat-o in cimitir.Zapada multa pe toate aleile. Sotul prietenei mele ne-a dus pe o aleie mai putin circulata si ne-a zis:
-Luati-o pe aici, e desfundat drumul!
Si am luat-o pe acolo si...privind pe una din cruci am vazut numele lui si apoi mormantul plin de garoafe. Dimineata ii facusera parastasul de 3 luni!
Si  abia atunci, acolo, in inima mea s-a pornit rugaciunea pentru el: Doamne, odihneste-l cu dreptii pe Tudor!Si rugandu-ma pentru el , in mod tainic l-am regasit si mi-am luat ramas bun .

Rămas bun!
Nu-mi pot ridica ochii până la tine
capul plecat nu mi-l pot înălţa
şi nici să grăiesc cuvintele ce ar trebui
spuse.
Însă când vântul toamnei răscoleşte
frunzele moarte, şi trebuie să ne despărţim,
vom ţine în inimă vreun înţeles:
tăcut, căci amândoi am crezut
în El, Care, din dragoste a adus
din nimic şi din tăcere,
lumea pe care a zămislit-o.
Poezia „Silence” de Monahul Damascene Christensen.








vineri, 7 februarie 2014

Rugaciunea de vineri

Am de cateva zile o stare aparte...Lectura cartii parintelui Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose trezeste in mine atat durere si atat tristete incat aproape ma scurg prin timpul acestor zile.
Si ca sa fie totul intreg, noptile imi sunt zbuciumate de vise in care multimi de oameni se aduna pentru rugaciune...
Aseara am luat in maini cartea parintelui Serafim Rose "Sufletul dupa moarte", cred ca e una din primele carti cumparate dupa moartea lui Grig. Eram convinsa ca sufletul lui nu s-a pierdut, ca este undeva si cautam sa aflu nebuneste  nu unde este, ci cum este acea lume... Acum nu ma mai intreb cum este. Nu ispitesc, poate si pentru ca deja Dumnezeu a asezat in viata mea lucruri care m-au intarit in credinta. Dumnezeu! 
Vroiam insa ca prin lectura catorva pagini sa ma apropii si mai mult de parintele Serafim. Cat as fi vrut ca in viata mea, in tineretea mea, sa fi fost alaturi astfel de oameni!Dar, poate oricum nu i-as fi ascultat, considerandu-i exalatati si nebuni , asa cum si eu li-se pare unora ca sunt.
Am cunoscut mai apoi, preoti calugari si simplii calugari, nevoitori si tematori de Dumnezeu si cuvintele lor au rodit in inima mea radacini de care prind acum rugaciuni  catre   Dumnezeu.
Dar nu numai calugari si preoti  la marimea sfinteniei am cunoscut!Ci si oameni simpli, unii extrem de simplii. 
Ieri, citisem la calculator cateva ore cartea despre viata parintelui Serafim, aproape nu ma desprinsesem de ultimile cuvinte, inca le "rontaiam" incercand sa le gust adevarul, paralel mintea mergea spre Adriana, o tanara adormita ieri intru Domnul,si dintr-odata am simtit langa umarul meu pe cineva:
-Mi-am spus eu ca precis e doamna Doina-Elena! Doamne ajuta!
Era un barbat pe care il stiu din biserica, ca si mine a mers ani multi la manastirea Sfintii Voievozi, apoi la catedrala, iar dupa plecarea parintelui merge la Closca si uneori in aceiasi manastire a inceputurilor. Om simplu, nu cu multa scoala, meserias pe undeva in industria grea. 
-Doamne ajuta! -i-am raspuns eu si l-am intrebat politicoasa. dar formal:
-Ce faceti?
-Incerc sa nu-l supar pe Dumnezeu!
Raspunsul acelui barbat a venit din firescul vietii lui.Nimic, absolut nimic nu era prefacatorie sau minciuna! El isi raporteaza viata intrega, cu fiecare minut, cu fiecare secunda lui Dumnezeu si voii Sale. Poate uneori greseste, dar chiar daca o face, raportarea acesta la voia lui Dumnezeu si la iubirea Sa il ajuta, sigur sa se corecteze, sa se indrepte.
Niciodata, dar niciodata nu am auzit un raspuns mai frumos decat acesta! Cat imi doresc sa fi fost in stare si eu sa dau  un astfel de raspuns!

Si m-am gandit la ce au folosit atatia ani de citit daca ceea ce am citit nu mi-L-a adus pe Dumnezeu si linistea . Atat de aproape erai Doamne si eu te goneam cu indoielile mele...

„Odată ce te-ai ridicat la înălţimea îndoielilor, ţi se deschid înainte două căi: 

calea întrebărilor, a îndoielilor, a încercării de a înţelege şi asta până când vei sfârşi în a 
te îndoi de toate cele, fiind sfâşiat de îndoieli, ori dând crezare vreunei ştiinţe greşite,
care ‘explică’ – adică, lămureşte paradoxul de neîmpăcat al existenţei noastre; ori calea 
acceptării şi a rugăciunii, a acceptării până şi a îndoielii (fără să născoceşti mai mult 
decât îţi dă dreptul experienţa să te îndoieşti), rugându-te să ţi se dea încă şi mai multe
încercări de trecut, cerând cu strigăt viaţă mai lungă, ca să primeşti încă şi mai multe,
pentru care să plângi, răbdând şi rugându-te în vârtejul îndoielilor, ştiind că poteca 
îndoielilor are tot atât de multe capcane ca şi calea acceptării.... Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose-pag 60!
Dar cat mi-a luat sa inteleg asta, cat amar de suferinta, cata coborare in iadul meu personal!
Nu, sigur inca nu stau bine! Moartea fetitei care,dupa cum spune parintele,in Imparatia lui Dumnezeu imi poarta numele, m-a adus iar intr-un con de umbre. Iisus Hristos ma scoate uneori din umbre, dar tot El ma lasa si acolo, pentru ca intunericul are si parti bune: nimeni nu te vede si astfel singur, tu cu lumea ta, poti striga atat de tare dupa Dumnezeu incat poti sparge zidul gros al despartirii.
Si uite-ma acum, in acesta zi de vineri, zi lunga pentru mine  strigand  spre Dumnezeu rugaciunea de vineri:
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vîrtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea! Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului. O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

joi, 6 februarie 2014

Sfantul Fotie



Omilie a Mitropolitului Augustin Kantiotis la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului-6 februarie



Altarul Sfântului Fotie, Oraşul “Sfântul Augustin”, Florida, SUA

ORTODOXIA, COMOARA NOASTRĂ!
Iubiţii mei, suntem creştini ortodocşi. Adică aparţinem Bisericii care păstrează credinţa adevărată care este Ortodoxia. În Ortodoxie nu există minciună. Toată este adevăr. Este ca aurul care a trecut prin multe cuptoare şi este curat 100%. Lucrul acesta îl acceptă şi străinii, care nu aparţin Bisericii noastre. Biserica Ortodoxă are o măreţie. Îl emoţionează şi îl atrage pe acel om care are dispoziţie bună şi vrea să cunoască adevărul. De aceease cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut ortodocşi şi să-L rugăm să rămânem fii credincioşi şi afierosiţi Ortodoxiei.

Dar pentru a ajunge până la noi Ortodoxia, a trebuit să aibă loc lupte şi să se verse sângele aleşilor ei copii. Mari Dascăli şi Părinţi au întărit credinţa ortodoxă prin învăţătura lor înţeleaptă şi prin luptele lor. Între marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au luptat pentru întărirea Ortodoxiei, se disting doi: unul este Atanasie cel Mare, pe care îl sărbătorim pe 18 ianuarie, iar altul este Sfântul Fotie, pe care îl sărbătorim pe 6 februarie. Sfântului Fotie îi vom dedica această omilie a noastră.

***

Sfântul Fotie s-a născut în veacul al IX – lea d.Hr. în Constantinopol din părinţi bogaţi şi slăviţi. Rudele lor aveau poziţii înalte în stat şi în Biserică. Un unchi al tatălui său fusese patriarh şi se sfinţise: Sfântul Tarasie. Tatăl lui Fotie a fost un înalt funcţionar la palatul imperial.

De mic, Fotie a arătat vocaţie pentru studiu. Studia zi şi noapte. A fost educat ca nici un alt tânăr din vremea sa. Împăratul preţuia harismele lui şi l-a luat în slujba sa, unde foarte curând a ocupat o poziţie importantă. Serviciile imperiale i-au încredinţat cele mai dificile misiuni. Toţi se minunau de marea înţelepciune şi de capacităţile lui Fotie. Dar Fotie nu era făcut pentru afacerile politice. Dumnezeu îi rânduise ca într-o bună zi să devină unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Bisericii. Fotie, suflet smerit, niciodată nu şi-a închipuit că avea să urce în marile funcţii bisericeşti. Nu vâna măreţii şi slave. Dorea să rămână laic şi astfel să-şi ofere serviciile Bisericii. Pentru că şi un laic poate – fără rasă şi camilafcă – să slujească lui Dumnezeu şi să devină sfânt şi martir. Câţi mireni credincioşi nu au folosit Biserica mai mult decât preoţii şi episcopii, care din indiferenţă şi necredinţă au îngropat în pământ, au netrebnicit nepreţuiţii talanţi ai preoţiei! Sfântul Fotie era laic sau mirean.Mirean care era iubit şi preţuit de tot poporul; mirean credincios şi dedicat Bisericii; mirean, dar înflăcărat predicator al Evangheliei. Dar n-a rămas pentru totdeauna mirean. Împotriva voinţei lui, iubirea poporului şi preţuirea mai marilor l-au răpit şi l-au făcut patriarh. În câteva zile a devenit monah, ipodiacon, diacon, preot, iar în ziua de Crăciun în 857 a fost hirotonit episcop şi a luat asupra sa slujirea patriarhală.


Fotie patriarhul. S-a aprins atunci invidia celor care nu puteau să privească slava lui. Aceştia luptau împotriva lui şi îl bârfeau pretutindeni. Spuneau că este un lucru nemaiauzit ca un mirean să devină patriarh în câteva zile şi altele. Dar un sinod mare care a avut loc şi la care au participat şi reprezentanţii papei, a examinat învinuirile duşmanilor săi şi i-a dat dreptate. Fotie a rămas în tron.Învăţa şi catehiza poporul şi se îngrijea să răspândească Ortodoxia şi la alte popoare, care trăiau în idololatrie şi în rătăcire. Şi astfel de popoare au fost cele slave: sârbii, bulgarii, croaţii şi ruşii. Propovăduirea a avut succes în Bulgaria. Acolo au propovăduit doi mari misionari, Chiril şi Metodiu, pe care i-a trimis Sfântul Fotie. Regele bulgarilor Boris s-a botezat primul şi a primit un nou nume, numele de Mihail. Au trecut o mie de ani de când a avut loc minunea aceasta, un popor întreg din idolatru să devină ortodox.

Dar satana a invidiat această slavă a Bisericii. A venit alt împărat şi l-a izgonit cu forţa din tron pe Fotie şi l-a trimis în exil. Un sinod nelegiuit l-a condamnat. Mult a suferit în exil. Dar s-a întors din nou în tron. Poporul, când l-a văzut din nou pe Fotie în tron, s-a bucurat, iar Fotie cu un nou avânt şi cu un nou entuziasm a început iarăşi să propovăduiască Ortodoxia. Şi pentru că în Bulgaria intraseră oamenii papei pentru a atrage poporul de la Ortodoxie şi a-l face să se închine papei, Sfântul Fotie a luat măsuri: i-a invitat pe catolici să plece din Bulgaria şi să lase poporul în pace. Dar ei nu plecau şi continuau să semene în sufletul poporului zâzaniile, adică învăţăturile lor eretice. Atunci, Fotie a convocat un mare sinod, a condamnat învăţăturile eretice şi l-a afurisit pe papa.

De atunci a început schisma Bisericilor. Papa s-a despărţit de Ortodoxie şi continuă până astăzi să rămână despărţit. Şi cu toate că au trecut de atunci aproape 1100 de ani [acum sunt mai mulţi], papa nu şi-a recunoscut greşelile, ci rămâne nepocăit şi încearcă prin diferite acţiuni perfide să îi atragă pe ortodocşi de partea sa. Şi din nefericire există ortodocşi, clerici şi laici, episcopi şi chiar patriarhi, care nu vor să înţeleagă că Ortodoxia este în pericol din partea acţiunilor satanice ale papei.

Dar să revenim la Fotie. Duşmanii lui şi după această biruinţă împotriva papei nu s-au liniştit. L-au coborât pentru a doua oară din tron şi l-au trimis în exil. Patru ani a trăit în exil. Studia şi se ruga. În cele din urmă, pe 6 februarie 891 a murit.

***


Ce-am spus? „A murit?” Nu! Fotie nu a murit.Trăieşte împreună cu toţi martirii şi mărturisitorii şi aşteaptă a doua venire a Domnului ca să ia cununa. Dar Sfântul Fotie trăieşte şi în Biserica Ortodoxă. Pentru că tot ceea ce Sfântul Fotie a propovăduit şi noi astăzi propovăduim şi învăţăm. Şi precum Sfântul Fotie l-a condamnat pe papa ca eretic, aşa şi noi îl condamnăm pe papa nu doar pentru învăţăturile lui eretice mai vechi, ci şi pentru cele mai noi şi rămânem credincioşi Ortodoxiei. Ortodoxia, aceasta este nepreţuita noastră comoară.

Ortodoxia – comoara noastră, iubiţilor! Dar precum ne învaţă Evanghelia, această comoară nu trebuie să o ascundem, precum slujitorul cel viclean a ascuns talantul său în pământ. Nu! Să lucrăm. Să cultivăm talantul. Să ducem în lume această monedă autentică, care se numeşte Ortodoxia. Este bogăţie şi comoară. Este păcat să o ascundem şi să o îngropăm. Imitatori ai Sfântului Fotie, să propovăduim Ortodoxia la Răsărit şi la Apus şi să fim gata pentru păzirea şi răspândirea ei să suferim orice osteneală, necaz şi jertfă. Astfel, fiecare din noi se va învrednici să audă din gura lui Hristos: „Bine, slugă bună şi credincioasă! Peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21)

Sursa: www.acvila30.ro   

marți, 4 februarie 2014

Intampinarea Domnului si Bach

Duminica 2 februarie 2014 .
Am plecat de acasa dimineata atat de devreme incat era pustiu pe strazi.Pustiu alb, inghetat.Inceput sau sfarsit de lume...Si noi mergand iar la Closca pentru rugaciunea de duminica, pentru Intampinarea Domnului si cinstirea femeii cananeence.
Este desigur, un pic de nebunie in felul in care ne adunam si plecam la drum duminica, aproape 70 de km spre schitul Closca, suntem batrani, suntem copii, suntem bolnavi, suntem sanatosi...oricum am fi, ne adunam si plecam pentru sfanta liturghie sau pentru privegheri la Closca.Acolo e parintele nostru si noi, asemenea tuturor credinciosilor care si-au iubit si respectat duhovnicul, strabatem distante destul de mari, indiferent de vreme. Si Dumnezeu ne duce si ne aduce.Asa au facut credinciosii dintodeauna.Asa s-au dus sute de km dupa parintele Arsenie Boca si cand era preot la Sambata de Sus dar si cand era oprit de la slujire.Asa s-au dus oamenii si dupa parintele Ioan de la Recea.Asa s-au dus si dupa parintele Cleopa o tara intreaga...
I-am admirat totdeauna pe cei care nu s-au lasat influentati de gandurile  rele ale altora si care au ramas solidari si la rau.
Nu, nu spun ca e rau, desigur nu e nici comod ca trebuie sa plecam pentru sfanta liturghie atat drum, dar, daca vom trai prigoana, daca se va sluji in catacombe, daca nu vom mai avea sfanta impartasanie, ce vom face?
Asa ca...iata-ne la drum!Si iata-ne la schitul Closca in duminica Intampinarii Domnului. 









Evanghelia dupa Luca cap 2 ;22-40." .
 22. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. 
23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. 
24. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. 
25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. 
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. 
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, 
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, 
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, 
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, 
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. 
33. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. 
34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. 
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. 
36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. 
37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. 
38. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. 
39. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. 
40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui."

Batranul Simeon Il astepta demult,era inaintat in varsta ! Dumnezeu nu-i putea duce sufletul pentru ca ii promisese ca intai Il va primi in mainile lui pe Cel Necuprins cu mintea oamneasca! Stia ca intr-o zi IL vor aduce la templu si-L astepta.Si plin de Duh sfant, inainte de a-L lua in brate  simte ca Il are in fata sa pe Dumnezeu-Omul, pe Mesia.Si atunci il ia in bratele sale si cere sa fie slobozit pentru ca vede implinirea fagaduintelor lui Dumnezeu facute inca inainte de intemeierea lumii:

''Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, 

 Că ochii mei văzură mântuirea Ta, 


Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor''

 Sa fie slobozit,pentru ca L-a vazut pe Dumnezeu, L-a vazut pe Iisus Hristos, si vede implinirea fagaduintelor lui Dumnezeu de a-L trimite pe Mesia! Si  aceasta mantuire“lumina spre descoperirea neamurilor“este  Iisus  Pruncul din bratele sale batrane! Si spune Simeon: “si slava poporului Tau, Israel“. Slava poporului  Israel cel vechi, care doar in parte L-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, si slava poporului celui drept credincios, adica Israelul cel nou, poporul lui Dumnezeu botezat in numele Sfintei Treimi.
Dar acesta intamplare minunata nu se termina aici: Simeon , prooroc fiind spune:
 "Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri." pentru ca i-se descoperise ca acest Prunc va naste impotriviri, ca vor fi oameni inca din acele timpuri, asemenea lui Irod, pana la diavolii acestei lumi,care Il vor ura, vor crea  ideologii, care se vor impotrivi ca omenirea sa creada in venirea Lui  .Iar Sfintei Fecioare ii spune" 

Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.", proorocind Rastignirea pe Golgota, suferinta Maicii Domnului , dar si a tuturor celor care Il vor urma


Ascult Bach.Cantata nr 82... Nu ma mai satur ascultand-o!Cum am putut trai fara sa  stiu acesta cantare?Sau am stiut-o,dar sufletul meu in atatea cautari a uitat-o. Am cautat traducerea pentru ca nu stiu germana...Titlul acesteia este Ich Habe Genug (‘‘De-ajuns este mie”) si vorbeste despre moarte. Bach a  scris-o pentru solist si orchestra, pentru sarbatoarea Intampinarii Domnului .
Este in toata acesta cantare dorul omului dupa Imparatia cea cereasca si dorinta plecarii din acesta lume.Cantarea are trei arii in care cantaretul  se adreseaza propriului suflet.
In prima arie  spune ca  sfarsitul vietii este aproape: ”De-ajuns este mie! L-am primit pe Mantuitorul, nadejdea celor credinciosi, in ale mele brate pline de dorire. Destul este mie! Vazut-am pe El; credinta mea L-a imbratisat pe Hristos, iar astazi as parasi lumea bucuros. Singura mea nadejde este ca Iisus sa fie al meu, iar eu sa fiu al Lui. Ma alatur Lui cu credinta si, asemenea lui Simeon, intrezaresc de-acum bucuria vietii celeilalte. Sa ne alaturam, dar, Lui! O, de m-ar slobozi Domnul din lanturile formei omenesti; iar daca vremea plecarii mele ar veni, cu bucurie as spune lumii: De-ajuns este mie‘‘.

A doua arie e ca un  cantec de leagan, : ‘‘Dormiti acum, ochi osteniti, inchideti-va bland si in pace. Lume, eu nu mai zabovesc prea mult pe aici. Te parasesc, ca sufletu-mi sa poata sa se inalte. Aici totul e suferinta, iar acolo voi vedea dulcea pace, desavarsita odihna.Dumnezeul meu! Cand ma vei chema in pace sa vin langa Tine, sa zac in pamantul rece si odihna sa mi-o aflu in Tine?” Sufletul moare lumii si isi ia ramas bun: ”Noapte buna, lume!”
In a treia arie, sufletul scapa de trup si pleaca in vesnicie. Muzica nu ne arata niciun regret pentru cele pamantesti, doar bucuria intalnirii cu Dumnezeu: ”De moartea mea ma bucur!''
//www.moldovacrestina.info/wp-content/uploads/2009/11/Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose.pdf
 O tinerete intreaga in care in casa mea a rasunat pianul... Eu l-am cumparat, eu l-am urcat la etajul 4 al blocului meu. Era iarna cand l-am cumparat, Ruxandra avea doar cinci ani si cateva luni si Grig, tocmai in ziua in care trebuia sa soseasca pianul, m-a anuntat ca pleaca din oras si nu stie cand va sosi.Bineinteles ca m-am suparat! Era noapte ca acum  cand m-au anuntat ca au ajuns cu pianul langa bloc. A trebuit sa gasesc oameni, sa-i scot din casele lor si sa-i aduc sa care pianul care are cateva sute de kilograme.Am reusit! L-am asezat in locul pe care il alesem din timp, am mutat mobila...m-am bucurat de reusita cu Ruxandra si l-am asteptat pe Grig hotarata sa fiu tot suparata. Dar el a venit boem, mult dupa miezul noptii, s-a asezat la pian si a inceput sa cante! Nu stia, bineinteles ,dar...
-Vecinii trebuie sa afle ca avem pian! a zis de parca nu se aflase la cat zgomot se face cand urci un pian la etajul 4!
 In casa aceasta in care atunci nu exista decat o singura icoana, Ruxandra a cantat muzica lui Bach si a invatat dupa o carticica scrisa pentru fiica lui, Anna Magdalena. Intrega lui creatie preamareste pe Dumnezeu si inalta spiritual omul.  Bach îsi începea fiecare lucrare cu rugaciunea “Iisuse, ajuta-ma” si o sfarsea cu  “numai pentru slava lui Dumnezeu”. Bach ni-L daruieste pe Hristos cum eu nu stiu in muzica cineva sa ni-L mai fi dat. Bach ne arata ca  oricand trebuie sa fim pregatiti sa iesim spunand Noapte buna, lume!Astept rasaritul si stiu ca acolo este Totul, Iubirea, Linistea,Lumina!

http://www.youtube.com/watch?v=XopQG0Gjgmo&feature=share



Asa a fost la schitul Closca!Slujire minunata numai spre slava lui Dumnezeu!