miercuri, 22 ianuarie 2014

Priveghere la Schitul Closca in cinstea sfantului Marcu Evghenicul

Am fost iarasi la Schitul Closca.Vineri seara,cand oamenii se pregateau de week-end,am plecat cu cateva prietene spre Closca.
Noapte, aproape noapte cand am plecat si o ceata din cale afara de laptoasa si "prietenoasa".Pur si simplu nu vedeam soseaua pe care Iuliana mergea cu viteza. Iuliana nu sofeaza de mult, dar e plina de entuziasm sa ajunga la Parinte, indiferent unde este Parintele, asa ca, nimic, nici macar ceata nu o poate impiedica.Alaturi de ea, Paula- copilot spunea:
-Mergeti mai incet!Aveti grije, ati depasit banda... sunteti in tufis...mergeti cu 30 de km la ora, va rog...chiar 20 e bine...
-Oare am depasit Hanul Morii?
Nu se vedea nimic, nimic...Intuneric si ceata!Nici intunericul nu se vedea de ceata! Cand in sfarsit am vazut Hanul Morilor si a trebuit sa faca stanga, la intersectie, Iuliana a vazut tarziu si a intrat in intersectie ...ca la raliu.
Brusc, Maria, alaturi de mine a inceput sa-si faca cruce! 
-Taci, i-am soptit, si zi"Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pentru rugaciunile duhovnicului nostru!" 
Automat am inceput rugaciunea amandoua  in soapta.
-E clar cum merg, doamnele se roaga-a zis razand Iuliana, tragand cu urechea la noi .
Si noi radeam dar... ce puteam face? Cand am ajuns la Closca si am vazut biserica, a fost ca in vis! Credeam sincer ca mai avem de mers, nu vazusem nimic din spatiul care desparte Hanul Morilor de Closca, adica 6-7 km! Dumnezeu ne-a dus , nu noi sau Iuliana!
Am descarcat din masina bagajul...am salutat-o pe maica,pe parinte si fuga in biserica. 
Am constatat a nu stiu cata oara ca Dumnezeu aduce langa Parinte oameni de pretutindeni si biserica se umple. Slujbele pe care Parintele le tine sunt atat de frumoase incat oamenii ar  strabate pamantul sa ajunga acolo. A fost slujba de maslu... inainte sa inceapa, a mai venit un preot si pana la miezul noptii am fost cu totii in biserica. 


Am mers apoi la trapeza cu maica si am aranjat coliva pentru ziua urmatoare. Asa mi-am dorit, ca tatalui meu sa i-se faca pomenirea la 19 ani de la trecerea lui in Imparatia lui Dumnezeu, acolo, la Closca, unde este pomenit zi de zi, cu toti cei dragi mie. Si am luat binecuvantare de la parinte si maica stareta si am pregatit coliva...vinul...prosoapele legate cu funda...iubirea mea si lacrima si rugaciunea pentru cel care m-a iubit asa cum am fost...fetita lui ...Am amestecat graul fiert de acasa cu nuca si esentele...maica a pus pesmetul de biscuiti...tiparul si gandul meu a aparut pe coliva"Vesnica pomenire"...Vesnica pomenire, taicutul meu...din neam in neam... cu neamul nostru tot...


Am dormit doar cateva ore, repede vine ziua la Closca si v-am spus, aici trebuie sa te scoli si sa bati toaca...





  
Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor



Evanghelia zilei:
Deci zicea:Cu ce este asemenea Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?Asemenea este grăuntelui de muştar pe care,luându-l,un om l-a aruncat în grădina sa;şi a crescut şi s-a făcut copac,iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui.Şi iarăşi a zis:Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?Asemenea este aluatului pe care,luându-l,femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină,până ce s-a dospit totul.Şi mergea El prin cetăţi˛şi prin sate,învăţând şi călătorind spre Ierusalim.Şi I-a zis cineva:Doamne,puţini sunt,oare,cei ce se mântuiesc?Iar El le-a zis:Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă,că mulţi,zic vouă,vor căuta să intre,şi nu vor putea.După ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă,zicând:Doamne,deschide-ne!-şi el,răspunzând,vă va zice:Nu vă ştiu de unde sunteţi,atunci voi veţi începe să ziceţi:Am mâncat înaintea ta şi am băut şi în pieţele noastre ai învăţat.Şi el vă va zice:Vă spun:Depărtaţi-vă de la mine,toţi lucrătorii nedreptăţii.Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor,când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu,iar pe voi,aruncaţi afară.Şi vor veni alţii de la răsărit şi de la apus,de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.(Evanghelia după Luca 13,18-29)

Doamne , deschide-ne!Asta spunem de fiecare data cand dam de greu.Il strigam pe Dumnezeu si ni-se pare normal sa-L strigam, ne indreptatim sa-L strigam:nu este Dumnezeu al nostru?Dar, desi bun, milostiv si iertator, uneori Dumnezeu ne spune:"Nu va cunosc pe voi!"Si oare a cui va fi vina?De cate ori fugim de poarta cea stramta si cautam binele lumesc care nu tine cont decat de egoismul nostru!De cate ori murdarim chipul frumos al lui Dumnezeu si nu ne gandim ca ne va spune"Nu va stiu de unde sunteti!"

Pomenirea tatalui meu si intrebarea din evanghelie:Doamne,puţini sunt,oare,cei ce se mântuiesc?

Ma gandesc ca viata tatalui meu a fost o viata de jertfa si sacrificii, dar el nu l-a alungat din inima lui pe Hristos si in purtarea crucii lui a fost atat demnitate incat nadajduiesc... 

Ne-am adunat langa coliva pentru tata si ne-am rugat cu totii...si ma gandesc ca este primadata cand la rugaciunea pentru tata au participat credinciosi care chiar s-au rugat pentru iertarea lui, iesind din formalismul care exista de foarte multe ori...
Slujba s-a terminat tarziu, aproape de ora 13...noi ne-am retras cu maicile la trapeza sa pregatim masa de pranz pentru mesterii care reparau soba, si masa pentru dimineata de duminica...munca multa, aglomeratie , timpul zboara repede...si la patru deja eram la biserica asteptand vecernia.





Iarasi treaba la trapeza pana la ora 21.30 cand epuizata am plecat la chilie pentru 20 de minute, doar 20 de minute , pentru ca la ora 22 incepea Privegherea in cinstea Sfantului Marcu Evghenicul.
Am gasit biserica plina de oameni, prietenii mei din oras...si plina de flori.Coronite, rosii, galbene, albe, trandafiri, jerbera...alaturi de ghioceii maicutelor.Slujba putea sa inceapa. Si Parintele si noi eram deja nerabdatori. In fata noastra ore de rugaciune in comun, ore in care gandurile noastre, trairile noastre urmau sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre cinstirea sfintilor Sai.Si in mod deosebit , in noaptea acesta sf Marcu Evghenicul.










Seara şi dimineaţa şi la amiază Te lăudăm, Te 
binecuvântăm, Îţi mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al 


tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndreptează 

rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile 
noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de 
toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, 
Doamne, Doamne, ochii noştri, şi întru Tine am nădăjduit;
să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru;











Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de 
moarte, a sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase! Venind la 

apusul soarelui, lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul 

Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de 
glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru 
aceasta toată lumea Te măreşte.




Va spuneam,biserica a fost plina, plina...Credinciosii au venit aducandu-si pana si copii.Alina  a fost bineinteles cu noi.Intr-o zi am sa va vorbesc despre Alina si o sa o iubiti si voi.
Sa nu va imaginati ca e usor sa participi la priveghere de noapte ! Deci slujba a inceput la ora 22. La strana alaturi de maica stareta au participat doi psalti tineri dar cu o extraordinara pregatire si evlavie  .

Vecernie cu litie...

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de 

viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc, înaintemergă-torului şi botezătorului Ioan; cu ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli Petru şi Pavel, Andrei, Iacov şi Ioan Teologul, şi ale tuturor sfinţilor apostoli; ale sfintei şi întocmai cu apostolii Maria Magdalena şi a tuturor sfintelor femei mironosiţe; cu ale sfinţilor sfinţiţi mucenici: Ignatie, Irineu, Ciprian şi Haralambie; a celor între sfinţi părinţilor noştri şi mari dascălilumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur;cu ale sfinţilor Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, patriarhiiAlexandriei; cu ale celor între sfinţi părinţilor noştri: Nicolae al Mira-Likiei, Spiridon al Trimitundei şi Nectarie de Éghina – făcătorii deminuni; Fotie şi Nifon ai Constantinopolului, Grigorie Palamá, Marcu al Efésului, Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, Caliníc de la Cernica,Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţi ai Ţării Româneşti şiale tuturor sfinţilor ierarhi;cu ale sfântului întâiului mucenic şi diacon Ştefan şi ale sfinţilor,mari mucenici: Gheorghe purtătorul-de-biruinţă, Dimitrieizvorâtorul-de-mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina şi Ioan cel Nou, ale doctori fără de arginţi şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici; cu ale sfintelor Muceniţe Tecla, Anastasia, Varvara,Ecaterina, Tatiana, Marina, Filofteia şi a tuturor sfintelor muceniţe;cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilornoştri: Antonie cel Mare, Pahomie, Macarie, Teodosie, Eftimie, Ioan Casian şi Sava cel Sfinţit – începătorii vieţii de obşte, cu alepreacuvioşilor Efrem şi Isaac din Siria, Maxim Mărturisitorul, IoanDamaschin, Teodor Studitul şi Simeon Noul Teolog; Antonie şiTeodosie de la Kiev, Serghie de la Radonej, Serafim de la Sarov,Nicodim de la Tismana, Paisie de la Neamţ şi Ioan Hozevitul; cu alecuvioşilor părinţi atoniţi: Atanasie, Nicódim şi Siluan; cu ale sfintelorMaria Egipteanca, Parascheva, Teodora de la Sihla şi a tuturorsfintelor cuvioaselor maici;cu ale sfinţilor şi întocmai cu apostolii împăraţi Constantin şimaica sa Elena, a Sfinţilor împăraţi Iustinian, Irina şi Teodora, adreptcredincioşilor stăpânitori: Olga, Vladimir şi Nicolae cu familiasa; ale binecredincioşilor domnitori: Ştefan cel Mare, Neagóe Basarab,Constantin Brâncoveanu cu fii săi şi cu ale tuturor sfinţilor împăraţi,cneji şi domnitori;cu ale sfântului Marcu Evghenicul, a cărui pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi cu ale tuturor sfinţilor; rugămu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noipăcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi.

















Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, Evghenicul. Se numeşte aşa pentru că este altul decât Sfântul Marcu Evanghelistul. Vom spune câteva cuvinte despre Sfântul Marcu al Efesului.

***

Acest mare sfânt şi mărturisitor al Credinţei noastre Ortodoxe s-a născut în 1392. Unde s-a născut, în ce cetate? O, cetatea care l-a născut! Nu este elin şi nu este creştin ortodox cel care aude numele acestei cetăţi şi nu se emoţionează. S-a născut în cetatea visurilor noastre, în Constantinopol! S-a născut din părinţi binecinstitori şi bogaţi, care şi-au dorit realizarea copilului lor. Inteligent şi studios cum era, a studiat la diferite şcoli şi a audiat mulţi profesori. În felul acesta a dobândit o aleasă educaţie. Îl ştia pe Homer pe de rost! Acum, dacă vei întreba vreun copil de elin, nu ştie nici măcar un vers din Homer. Păcat de banii pe care îi cheltuieşte statul cu şcolile. Englezii îl ştiu pe Homer, germanii îl ştiu pe Homer. Noi? Nimic. O, patrie, unde ai ajuns cu politicienii care se laudă în Parlamentul elinilor că au „îngropat” – ei, groparii – frumoasa limbă elină!…

Aşadar, Marcu Evghenicul a studiat operele antice. Însă înainte de toate citea zi şi noapte şi avea sub perna sa – ce carte? – Sfânta Scriptură. A învăţat foarte bine Scriptura şi a devenit unul din cei mai înţelepţi profesori din Constantinopol. Cu această zestre a devenit apoi monah, diacon şi preot al Bisericii, iar în cele din urmă mitropolit al istoricei cetăţi Efes.

Dar a trăit într-o perioadă foarte dificilă. Într-o perioadă în care Bizanţul era în declin. Bizanţul a fost statul pe care l-a întemeiat Constantin cel Mare cu capitala la Constantinopol. A fost cel mai mare stat al lumii antice, stat care ca un arbore imens şi-a întins ramurile în Răsărit şi în Apus. A fost ce sunt astăzi America şi Anglia; sau, mai bine zis, Anglia şi America nu sunt nimic în comparaţie cu Imperiul Bizantin. Slavă mare. Acolo, biserici strălucitoare (Sfânta Sofia), acolo, părinţi şi dascăli, acolo, flori şi roade ale Bisericii, tot ce are lumea mai frumos. A ţinut Bizanţul – câţi ani? – O mie de ani! Şi a propovăduit Evanghelia în mod misionar în întreaga lume. Dar acum, în epoca Sfântului Marcu, erau deja ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Bizanţul „îşi trăgea ultimele răsuflări”, îşi dădea duhul, murea. Pentru că, după cum mor oamenii, mor şi popoarele. Şi au murit popoare şi popoare până acum. Dar mă tem, fraţii mei, ca nu cumva şi poporul nostru să moară, un popor istoric care durează de cinci mii de ani. Există acest pericol, dacă nu ne trezim toţi, mici şi mari, din toate partidele şi taberele, şi nu dobândim o unitate creştină.

Aşadar, atunci, statul îşi trăgea ultimele suflări. Cetatea era ameninţată de un duşman îngrozitor. Era ameninţată de Mahomed, care a pornit din Arabia şi a ajuns până în Constantinopol şi l-a împresurat. Împărat era Ioan Paleologul, fratele lui Constantin Paleologul, ultimul împărat. În această clipă dificilă – ce-a făcut Ioan? Şi-a întors privirile sale nu spre Dumnezeu, Tatăl nostru, ci a căutat o alianţă cu Occidentul. Ca şi noi, care căutăm alianţă când cu Occidentul şi America, când cu Orientul şi cu Rusia, şi niciodată cu Dumnezeu! În timp ce Elada singură, dar cu Dumnezeu, este atotputernică. „Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,… căci cu noi este Dumnezeu”! (Isaia 8, 9-10 şi Pavecerniţa Mare).

Aşadar, Ioan Paleologul şi-a întors privirile spre Occident. Dar acolo, stăpânea papa atunci. Avea putere. Ridica şi cobora principi şi împăraţi. Înaintea sa stăteau drepţi guvernatorii Italiei, Franţei, Germaniei şi alţii. Aşadar, Ioan a făcut păcatul de a cere ajutor de la papă împotriva lui Mahomed, care împresurase Constantinopolul. Şi s-a dus în Occident, luând cu el o mare suită. Printre membrii suitei era şi Marcu Evghenicul, ca om educat şi erudit, ce era capabil să întreţină convorbiri cu catolicii.

S-a dus la papa. Slăviţii strănepoţi ai lui Constantin cel Mare s-au prezentat înaintea lui ca nişte cerşetori, tremurând înaintea lui. Şi acesta ce pretenţii avea? Să i se închine şi să-i sărute pantoful! Ce să facă?! S-au închinat şi i-au sărutat pantoful.

Apoi a început dialogul. Este mare istoria, nu este posibil să le povestim pe toate. În cele din urmă, când la Ferrara şi când la Florenţa (1438-1439), a avut loc înţelegerea, un pact dezonorant. Adică: a făcut papa un document şi i-a obligat pe ortodocşi să semneze că acceptă toate rătăcirile şi ereziile lui şi primatul, dictatura şi sistemul totalitar cu care conduce.

Erau mulţi însoţitorii lui Ioan Paleologul. Şi toţi semnau, semnau, semnau… Deodată apare un „nu”. Cineva a spus: „Eu nu semnez”. Unul era. Îl roagă patriarhul, îl roagă ceilalţi episcopi, îl roagă împăratul.

- Nu, zice. Eu nu trec de partea papei, voi rămâne ortodox.În felul acesta s-a semnat pactul de dezonoare. Papa a întrebat:

- Au semnat toţi?

- Toţi, Sanctitate, în afară de unul.

- Cine este acesta?

- Marcu al Efesului.

- A, zice papa, el n-a semnat? Nu am făcut nimic…

Vedeţi?! O singură semnătură a unui singur luptător pentru Ortodoxie are valoare mai mare decât o mulţime de semnături ale oamenilor mici şi lipsiţi de importanţă.

S-au întors în Constantinopol. Poporul, revoltat împotriva acestei înţelegeri trădătoare, a ieşit şi l-a primit cu cinste doar pe Marcu Evghenicul. Deoarece acesta, un singur om, a ţinut Ortodoxia, urmând Sfântului Atanasie cel Mare. După cum Marele Atanasie a ţinut 50 de ani Ortodoxia pe umerii săi, ca un alt Atlas, aşa şi Marcu Evghenicul, a ţinut Credinţa noastră Ortodoxă în acele vremuri grele. De aceea, suntem recunoscători Sfântului Marcu pentru rezistenţa sa eroică.

***

Câţi ani au trecut de atunci? Calculaţi. Aproape 500-600 de ani. Şi iarăşi, acum şi noi suntem ameninţaţi ca neam care i-a succedat Bizanţului. Şi micul nostru neam, şi chiar Biserica noastră sunt în pericol. Duşmanii sunt mulţi! Doar cei nesimţiţi nu-i zăresc, doar aceia al căror gând este doar la bani, la mâncare, la erotisme… Mici şi neimportanţi, oameni cu deprinderi de fiară am ajuns, oameni împietriţi, fără idealuri lăuntrice mari.

Iubiţii mei, Biserica noastră este în pericol:

- Este în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte, este în pericol din toate părţile.

- Este în pericol din partea ereziilor, a francilor (catolicilor) şi a papei, care e unul şi acelaşi lucru. Toţi câţi se duc în afară, în Australia şi la Toronto, îl văd acolo pe papa care încearcă să distrugă elenismul ortodox.

- Este în pericol din partea protestanţilor.

- Este în pericol din partea iehoviştilor, biciul umanităţii, taifunul sionismului.

- Este în pericol din partea ateilor marxişti, care, deşi nu-L acceptă pe Dumnezeu, promit „paradisuri”, pentru a instaura pe pământ iadul.

- Este în pericol…, este în pericol…, este în pericol…

După cum a spus un sfânt din zilele noastre, dacă nu vom fi atenţi, va veni vremea în Elada, în care unii vor fi catolici, alţii protestanţi, unii iehovişti, alţii penticostali, unii atei, alţii necredincioşi, unii marxişti, alţii… Şi ortodocşi? Nu vor exista!

O, fraţii mei, cui vorbesc? La morţi, la pietre? Vouă vă vorbesc! O simţiţi? Nu vorbesc ca să treacă timpul. Eu simt în adâncul sufletului că Ortodoxia este mama noastră, dulcea noastră mamă. Dacă se stinge Biserica, s-a stins soarele. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. De aceea să repetăm şi noi cuvintele poetului Kristalli:


„O, Ortodoxie! Dulce mamă,

Ce glas frumos trimiţi prin clopot,

Şi cât de mult urneşte inima noastră acest glas!

Acea cruce din clopotniţele noastre, răspândind atât de multe raze de aur,

Varsă în adâncurile noastre, în suflet, atât de multe nădejdi dulci şi de aur!”.

(Omilia Mitropolitului Augustin Kantiotis al Florinei, Prespelor şi Eordeei, în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina, duminică, 19.01.1986)

(Traducere din elină, monahul Leontie)







Am sarutat cu totii icoana sfantului Marcu, fara de care nu am fi fost ortodocsi.

Sfanta si dumnezeiasca liturghie:

"Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor"


Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.













Evanghelia: Lc 17, 12-19


12 intrând într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe.

13 Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“

14 Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit.

15 Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu.

16 Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.

17 Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt?

18 Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?

19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.






Pe Prea Fericitul Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi pe Înalt-Prea Sfinţitul Arhi-Episcopul  nostru Teodosie, să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe  Cârmuitorii ţării noastre,  să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pe toţi cei din clerul bisericesc să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru înpărăţia Sa.

Pe adormiţii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian şi Iustin, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului locaşului acestuia şi pe alţi ctitori, miluitori şi făcători de bine, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa

Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi morţi să-i pomenască Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.




A fost o noapte lunga si dureroasa pentru mine. M-am asezat intr-un timp cumva aproape de culoarul care se face in biserica si am participat la slujba nu numai ascultand ci si vazand.Si am vazut crucea din sfantul altar, crucea pe care e rastingnit Iisus Hristos.Si am trait durerea de a stiti ca si pentru pacatele mele, El s-a suit pe cruce , ca eu sa am viata vesnica.Iar jertfa Lui nu a fost suficienta pentru indreptarea mea. M-am asemanat si ma aseman leprosilor care  nerecunoscatori isi vad de drumul lor, de viata lor, uitand ca desi vindecat cu  trupul, sufletul plin de nepasare, mandrie, iubire de arginti...ramane in aceiasi lepra si boala mea Il urca iar pe cruce...
M-am cutremurat gandindu-ma la sufletul Parintelui slujind acolo, in sfantul altar , alaturi de sfanta cruce ...Si m-am gandit iar ca sfnata si dumnezeiasca liturghie e dezvaluirea prezentei lui Hristos Cel Intrupat, Rastignit, Inviat si Inaltat. Dar si a Celui ce va sa vina!
Si-am plans si m-am rugat sa ma curatesc nu numai de lepra trupului meu dar si de cea sufleteasca, sa pot multumi curat, sa pot sa ma numar cu oile de-a dreapta , sa pot vedea lumina chipului Sau, impartasindu-ma cu El, spre Slava Lui ! Dar , poate ca mic semn al punerii inceputului  indreptarii mele, in noaptea aceia i-am cerut lui Dumnezeu mai mult decat oricand: sa ne mantuiasca pe toti, sa fiu si Dincolo cu toti cei pe care i-am cunoscut in acesta viata, cu cei care m-au iubit, dar si cu toti cei care au fost indiferenti sau m-au urat.Si nici macar nu intreb: e mult, Doamne? Pentru ca stiu ca in fiecare suflet omenesc este ceva:macar un sambure de iubire si ea, iubirea ne poate mantui!Si mai este ceva ce ne va salva: credinta noastra, fie ea si cat un sambure de mustar, ea va fi cea pentru care, ca in evanghelie Dumnezeu ne va mantui. 
Era ziua cand am plecat din biserica...
 In lume multi oameni ortodocsi, la ora aceia se sculau sa mearga spre bisericile lor.Rugaciunile lor continuau rugaciunea nostra si pentru  lantul acesta care de doua mii de ani nu se opreste,si pentru lantul lacrimilor si iubirii noastre,Dumnezeu tine lumea!










Un comentariu:

  1. Atat de frumos si adevarat... momente unice, traite doar aici (ma gadensc eu). Poate si altii au participat la slujbe si momente asa de frumoase, cu o traire interioara atat de puternica.
    De multe ori imi place sa spun ca ... nici in Efes nu a fost asa priveghere ca la noi.

    RăspundețiȘtergere