Daca am vorbit adesea m-am cait,iar pentru ca am tacut, niciodata(Cuviosul Arsenie)
Cred ca lupta mea cea mare, e lupta cu vorbirea multa.Asa am fost de mica:vorbareata, excesiv de vorbareata si prietenoasa,pentru fiecare lucru trebuia sa gasesc un nume, pentru fiecare sentiment sa scriu o poezie.Pana si meseria mea are ca temei comunicarea verbala.
Am vorbit langa copiii mei atat de mult incat as fi putut sa dau ocol pamantului punand vorbele unele langa altele.Si am crezut ca le fac educatie!
Am vorbit langa sotul meu!Ma asculta cu tacere si rabdare.Uneori considera ca totul e retorica(desi nu era numai asta) si nici nu raspundea.Dar cred ca iubea vorbele mele, pentru ca statea langa mine si asculta cu chip luminos.Isi lua mici pauze in care se muta cu cafeaua pe balcon, intre flori si privea fascinat bulevardul:
-Vino, vino, repede, trece doamna P!-ma stiga.
Femeia cea mai eleganta din oras, vesnic aranjata ca pentru teatru, trecea la plimbare,de doua ori pe zi, de la un capat la celalalt al orasului.Si, desi era atat de fortata aparitia ei, ma striga mereu sa o vad.
Ii placea sa priveasca lumea,cerul, parcul de peste drum de blocul nostru...dar revenea robit la vorba si rasul meu.
Doamne si cate lucruri naroade nu am spus in 23 de ani de discutii cu el!
Abia dupa moartea lui am invatat sa tac.A fost un soc atat de mare incat m-a lasat fara cuvinte, intoarsa, distorsionata in mine.Si au urmat seri intregi, zile lungi de sambata si duminica, cand dupa slujba veneam acasa, casa era goala si tacuta...si nici macar nu trebuia sa spun ca David "Pune , Doamne straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele"pentru ca nu vorbeam cu nimeni.
Dar nu este niciun merit in asta.Singuratatea in care taci nu este nici un castig duhovniceste, pentru ca tacerea e impusa de lipsa unei persoane cu care sa vorbesti..Castig este sa taci cand esti in lume, sau sa te rupi de lume si sa taci vorbind cu Dumnezeu.In tacerea casei mele m-am maturizat, gandind trecutul pe care mi-l mai amintesc, plangand pentru el, regretandu-l si cerandu-i lui Dumnezeu ...mereu cerandu-i ca ultimul cersator, ca ultimul lepros, alergand dupa El si cersand.
Desigur, ies din casa si merg in lume.Vorbesc, inca vorbesc mult, am inca multe de spus, de povestit.Nimic nu e valoros din ceea ce spun, stiu asta, dar inca lupt cu patima vorbitului.
Stau mult timp singura in biroul meu, le aud pe doamne vorbind, suna telefoanele in celelalte birouri....eu stau in linistea intrerupta rar de cate un salariat,lumea s-a invatat sa ma protejeze si sa ma lase singura sau poate lumea nu a suportat schimbarea mea si atunci m-a lasat singura, dar ma ridic de acolo si intru zambitoare in birouri, bucuroasa de orice vorba.
Lupte, lupte mari.As vrea,sa pot spune ca Parintele Staniloe: "Lumea nu mai are pentru mine ceva care sa ma atraga spre ea, nici in mine nu mai e ceva care sa ma impinga spre lume. Sufletul se satisface deplin prin comuniunea cu Dumnezeu cel personal, nu prin lucruri. Ele trebuie sa fie numai mediul transparent al lui Dumnezeu cel personal, semne ale iubirii Lui"Dar cine sunt eu? Ce educatie am primit, cati ani am luptat cu lumea si castigarea ei ?Si acum dintr-odata sa vreau sa dobandesc inaltimea sfintilor? Da, as vrea, dar stiu ca nu e posibil.
Pentru tacere trebuie cumpatare.Uite ce spune sfantul Nectarie al Eghinei:Tacerea este semn al unei purtari cumpatate, insa ea singura, de la sine, nu aduce pocainta; tacerea ii face chiar si pe cei lipsiti de buna-crestere plini de cumintenie. Mai bine este sa taci decat sa vorbesti si fericit este cel caruia i s-a incredintat aceasta cheie. Cel care tace este superior celui care vorbeste mult, chiar daca ultimul n-ar rosti decat lucruri bune; tacerea este cea care impodobeste femeia. Invata [mai bine] sa taci decat sa vorbesti.
Tacerea nu aduce nici sete, nici tristete si nici durere; nimeni n-a regretat ca a tacut, dar multi sunt cei care regreta ca au vorbit. A-ti putea tine in frau limba aduce cinste atat tanarului, cat si celui in varsta.
Pentru cuvintele tale sa ai cantar si masura, iar pentru gura ta, zavor [ca sa-ti zavorasti] usa. Daca ai un cuvant intelept, raspunde-i aproapelui, daca nu ai, acopera-ti gura cu mana mai bine. Solomon se ruga ca Dumnezeu sa-i puna straja gurii sale si pecete asupra buzelor.(Sfantul Nectarie al Eghinei).
Imi doresc , da imi doresc sa pun straja gurii mele, ma straduiesc sa-mi amintesc asta, dar am atat de luptat cu firea mea, cu modul meu poznas de a fi, incat cred ca nu voi fi niciodata nici macar 1% ca fratii care calatoreau prin pustiu, de care povesteste in pilda aceasta Sfantul Sisoe:
Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: "Daca suntem intr-o calatorie si calauza ne rataceste, trebuie sa-i atragem luarea-aminte?". Batranul zice: "Nu". Fratele intreaba: "Sa-l lasam atunci sa ne rataceasca?". Batranul zice: "Dar ce sa faceti, sa luati un ciomag si sa-l bateti? Eu am cunoscut cativa frati care calatoreau prin pustiu si calauza lor i-a ratacit, noaptea. Erau doisprezece si toti stiau ca s-au ratacit si fiecare se lupta cu sine, ca sa nu spuna. Cand s-a facut ziua, calauza si-a dat seama ca au gresit drumul si le-a zis: «Iertati-ma, ne-am ratacit». Toti i-au zis: «Stiam, dar am tacut». El a fost uluit si le-a zis: «Fratii se stapanesc pana la moarte, ca sa nu vorbeasca». Si L-a slavit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o ratacisera era de douasprezece mile".
Va dati seama cat as fi vorbit eu in noaptea aceea?
Inca nu m-am desprins de lume, inca nu urasc lumea...Si asta inseamna ca inca nu o iubesc pe deplin!
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma !
Am citit articolul acesta de cateva ori,parca l-as fi scris eu despre mine,desi nu as fi facut-o asa bine.Totdeauna am spus ca sunt bolnav de limbarita.Cred ca am vorbit de multe ori corect,dar am spus si multe prostii.Pentru cele putine adevaruri pe care le-am spus,nu-mi pare rau pentru noianul de vorbarie de-a lungul vietii.Stiu ca tacerea e recomandata,cum e recomandata incercarea de a nu mai gandi la ceva,un fel de penitenta,dar tot ce s-a spus impotriva vorbirii,s-a spus prin vorbe.Cand eram la scoala,aveam o lectie la Frenceza,L'academie silaciose,murise un memebru al academiei si se tinea concurs la care participa un tanar,intre timp locul se ocupase,presedintele academiei ia un pahar si-l umple ochi cu apa,tanarul,ia o frunza dintr-un lamai,care era acolo,sugerand ca ar mai avea si el loc,astfel academia isi mareste numarul membrilor ca sa-l primeasca si pe el in randurile lor.Mi-a placul mult aceasta poveste,despre niste oamnei care vorbeau foarte putin si gandeau mult.Vorbirea insa face parte din atributele omului.Asa ne-a facut Dumnezeu.Omul este lucrator,nu poti sa fii lucrator fara sa vorbesti cu tine insuti intai,cu Dumnezeu si cu ce ne inconjoara.Apoi daca David s-ar fi retras in tacere,nu am fi avut psamii,daca Moise care era gangav ar fi tacut,nu aveam cele 5 carti ale V.T.Imi plac foarte,foarte mult povestirile despre trairile sfintilor,pilde din care ne hranim sufletele,dar intreaga viata a unui sfant,trairile,muncile,luptele,caderile,urcusurile,o suma de intrebari,de cercetari,de raspunsuri,sunt tot vorbe ale lor pe care nu le-ar vrea publice si nu ne-ar placea,iar despre un individ nu se va sti nicioadata in lume totul,Dumnezeu singurul care stie totul despre fiecare din noi.Pune Doamne straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul nuzelor mele,pentru ca si pacatele sunt insotite de vorbe.Din pacate vorbele nerostite ale unora care vorbesc putin formeaza deseori adversarii pacii.Un mitropolit statea odata de vorba cu niste maicute,si la un moment dat le-a zis:maicutelor daca ati sti ce gandesc tare mult m-as mai rusina,dar si daca as sti eu ce ganditi,tare mult v-ati mai rusina.Sunt oameni care isi ascund atat de bine viata,ca uneori nu-si aduc aminte de anumite evenimente,cu toate incercarile si argumentarile posibile,m-am intrebat adesea daca nu-si mai aduc amine sincer,sau voluntar refuza sa-si aduca aminte de anumite momente din viata lor,am cunoscut asemenea oameni,nu vorbeste gura fara ei,dar imi pare rau pentru ei,isi ascund gunoaiele in suflete,fara sa-si dea o sansa de a se putea pocai,atunci cand vorbesti mult nu prea te poti invata sa te ascunzi,si la un moment dat te poti cai,pentru ca spalarea pacatelor se face prin taina pocaintei,marturisind duhovnicului pacatele.Si cred ca iubesti lumea tocmai prin faptul ca vorbesti,lumii,semenilor si mai ales cu Dumnezeu,si cum spunea deseori parintele Teofil Paraian,de la Sfantul Apostol Pavel"harul Domnului nostru Iisus Hristos,dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu noi,amin.
RăspundețiȘtergerePe facebook, o prietena spunea ca a ras citind postarea mea.Si eu am ras acum recitind-o si citind si comentariu pe care l-ati facut.Asta e! Suntem vorbareti! Poate chiar e un talant!Pentru ca lupt cu asta, incerc ca vorbind sa fiu un aducator de pace cu vorbele mele...poate pana la sfarsitul vietii voi reusi...Iar dumnevoastra, cred ca vorbiti lafel de bine cum si scrieti!Multumesc.
Ștergere