duminică, 9 decembrie 2012

Seara- 9 spre 10 decembrie

Seara... 9 spre 10 decembrie.Nu am reusit sa ajung la vecernie.Impartita intre casa si exercitarea dreptului la vot, nu am ajuns la vecernie, am fost insa la cateheza in a doua parte.
Sunt deja 5 ani.Orice as face nu pot decat sa privesc in urma la ceea ce traiam la ora aceasta, la ceea ce urma sa traim, acele lucruri care ne-au schimbat viata definitiv noua si a sfarsit-o pe a lui... 
Acum 5 ani am pierdut pe cel mai bun prieten pe care Dumnezeu mi l-a dat, singurul om din viata mea care nu s-a plans niciodata de mine.Oricat de ciudata sau rasfatata am fost, oricat de urat m-am comportat eu, el nu s-a plans niciodata de mine.Si asta pentru ca el era un om bun si iertator, el era tolerant cu mine asa cum era cu noi toti...La priveghi a venit o doamna la mine si mi-a spus:
-Nu ma cunoasteti,sunt aici de cateva ore pentru ca l-am cunoscut si atunci cand sotul meu a murit m-a ajutat foarte mult.Am simtit nevoia sa vin aici ,sa stau alaturi de familie, chiar daca nu va pot ajuta cu nimic.
Pana si Tudorica, cersatorul orasului a venit tinand in mana o floare si plangand :
-Am venit pentru omul acesta bun!
Faptele lui bune au fost cele care l-au insotit, pentru ca s-a rupt de mana mea si a plecat fara voie, sa strabata lumea cealalta.Fara voie.Pentru ca Grig nu si-ar fi dorit niciun moment atunci sa plece.Mai avea atatea planuri, atatea lucruri de facut, copii nostrii erau abia spre iesirea din adolescenta, casa noastra, Bozioru era doar un proiect desenat de el, lucrurile stranse,curtea plina de materiale de constructii... Nu ar fi vrut sa ma lase singura  sa ma lupt cu multimea de facturi, sa cresc singura copii,sa-i insotesc singura la examene...
Dar nu am fost singura niciun moment.Pentru ca in mometul mortii lui, eu am ingenunchiat si nu m-am mai ridicat de acolo.Si Dumnezeu m-a insotit permanent.
Stiu, povetea acesta nu se deosebeste cu nimic de alte mii si milioane de povesti, dar nimic,nicio durere nu se compara cu durerea fiecaruia.Suferim diferit.Toleranta mea la durere e minima.Pot duce singuratatea.Nu ea este problema.Nu pot duce insa gandul ca el a plecat fara sa stie nici macar cu aproximatie ceea ce il asteapta.Cat de infricosator o fi fost pentru el intalnirea cu ingerii si cu ...
Imi fac atatea mustrari ca nu am fost acea nevasta care isi mantuieste in timpul vietii sotul!Eu am facut toate acele lucruri lumesti inutile, numai pentru sufletul lui nimic.Si atunci ma intreb daca am fost nevasta pe care el ar fi trebuit s-o aibe?
Am considerat ani de zile ultima noastra zi o zi perfecta.Ne-am trezit duminica dimineata pe la ora 9, ne-am baut cafeaua impreuna, am vorbit, am plecat la birou, la cumparaturi, am mancat impreuna la pranz, am dormit somnul de dupa amiaza,am facut clatite seara pe la ora 18...si tot asa!Perfect!Unde a fost insa sfanta liturghie?Unde a fost vecernia?Unde, cand, am facut o rugaciune pentru el? 
Am inceput sa scriu seara...intre timp s-a facut noapte!Aceleasi ore...Trecut in care nu pot schimba nimic.Pot insa face ceva pentru viitor.Maine dimineata merg iar la sfanta liturghie.Iar coliva.Iar pomenire la proscomidie.Iar impart.
Ploua.Poate voi ajunge iar la cimitir.Macar un pic.Desi imi este atat de greu acolo! In ultimul timp imi este foarte greu acolo.Privesc pierdua placa imensa de marmura asezata peste el.Si oricat de mult ma gandesc ca el nu e acolo, stiu ca el in haine de nunta este acolo.Si as vrea nebuna sa pot sa ma asez asa acolo, pe burta, peste placa, sa-mi pun capul unde stiu ca e capul lui , sa ma lipsesc incalzindu-l asa cum am facut in noaptea de acum 5 ani, cand el deja incetul cu incetul era cuprins de raceala mortii.
Trebuie sa mai fac ceva! Nu stiu ce!Acum nu stiu.Dar Dumnezeu imi va arata maine ce anume mai asteapta de la mine.Si eu voi face orice numai sa stiu ca el a mai parcurs macar un pic din distanta care il desparte probabil de sfinti.
Am sa spun iar rugaciunea:
Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitului  robului Tau Gheorghe,Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.
Si Dumnezeu  care nu este un Dumnezeu al dreptatii, pentru ca dupa dreptate ar fi si mai grea mantuirea, ci un Dumnezeu al milei,cu mila SA nesfarsita...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu