Am inceput intr-un timp sa notez amintirile mari ale vietii mele cu Grig. Si simt ca atat timp cat scriu, cat le traiesc iar, ziua este mai usor de trecut, noaptea mai usor de asteptat...
1989. Pe vremea aceea nu exista in Romania ecograf care sa-ti spuna ce sex are copilul pe care il porti in pantece. Imi amintesc cand am nascut si mi-au spus ca este fetita...am trait o bucurie atat de mare, incat inima mea toata s-a luminat. Copilul acela care abia venise pe lume, copilul meu de APGAR 10, fetita mea a fost cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu. A fost un dar pentru ca in noua luni de sarcina, niciun moment nu am crezut ca va fi fetita, desi imi doream enorm acest lucru. Mi-au adus-o s-o vad, o asistenta o tinea zambind in brate, copilul nu avea mai mult de 5 minute, se linistise din plans si era senina... fetisoara ei era rotunda si rozalie, ochii oblici de chinezoaica dar adumbriti de gene lungi, intoarse, iar capul era acoperit de un par des, negru si cret! O minune! O frumusete cum rar vezi! Toata lumea privea spre ea si ii zambea! Asa a fost primita Ruxandra pe lumea aceasta: cu zambet spontan, cu multa iubire. Prima fetita din familiile noastre. Mama si surorile mele se bucurau zicand:
-Are cine sa ne poarte blanurile. Avem cui sa-i dam bijuteriile si argintaria!
-Are cine sa ne poarte blanurile. Avem cui sa-i dam bijuteriile si argintaria!
Rad. Inca rad. Cat de putin ii pasa Ruxandrei de blanurile lor si cat de mult s-au scorojit in acesti 23 de ani! La Craciunul trecut mama i-a daruit gulerul ei de nurci, crezand ca ii face o mare bucurie si temandu-se ca Andreea, nora mea, se va supara ca nu i le da ei. Fetele au fost ingrozite de capetele cu ochi sticlosi ai nurcilor si odata ce au disparut din raza vizuala a bunicii, au refuzat sa puna mana pe ele.
Discutasem inainte numele ei. Mi-au luat ani de zile sa inteleg de ce Grig mi-a cerut sa-i pun copilului un nume pe care atunci nu-l vedeam frumos:
-Sa-i punem Doina-Elena!
Numele meu. Iubirea lui era atat de mare, incat vroia ca fetita sa poarte numele meu, sperand sa-mi semene. Am refuzat si i-am ales cu Andrei un nume mai rar, dintr-o lista de nume: Ruxandra-Maria. E singurul nume care i s-ar fi potrivit, desi bunica ei, adica mama mea, a considerat numele cam pur romanesc si a declarat ca ea ii va spune: Alice! Razboaiele din neamul meu!
Ruxandra este chipul feminin al lui Grig. Micul chinezoi din primele ei clipe a disparut si a ramas o fetita cu par drept si fata ovala. Doar genele sunt la fel de lungi si intoarse ca atunci. Nu-mi seamana mie decat prea putin...Ea este a lui, fetita lui cuminte si dulce. Ca sa infirme acuzatiile ca nu stim sa crestem copii si ca facem mare, imensa greseala facand copii care ne vor chinui, Ruxandra a fost un copil care nu a plans nici ziua, nici noaptea. A dormit de la bun inceput noaptea intreaga. A avut acea seninatate din primele clipe de viata si siguranta ca este in locul destinat ei de Dumnezeu. S-a simtit bine cu noi si doar ne privea zambind, serioasa si dulce. Am crescut-o usor, ocupandu-ne prea putin de ea, inca foarte atenti pe Andrei, dar ea nu ne cerea nimic, invata totul cu usurinta, zambea, ne proteja sa nu ne supere, chiar avea o imensa grija, ca nu cumva sa fim suparati... Am crescut-o cu bone, noi singuri, topindu-ne dupa ea si savurand fiecare moment:
-Grig, deja e lunga! Tine-o in brate cat mai poti, ca in curand picioarele ei vor fi prea lungi!
-Grig, deja e lunga! Tine-o in brate cat mai poti, ca in curand picioarele ei vor fi prea lungi!
O lipeam de noi si o iubeam...iar ea ne raspundea cu imensa iubire. Un copil destept, inteligent...La trei ani am inceput lectiile de engleza, la mai putin de 6 ani orele de pian...o profesoara venea in casa si alta pleca. Ne-am dorit sa fie un copil educat, cu o tinuta frumoasa, si ea a raspuns la nivelul cerintelor. Ni s-a parut normal sa fie prima in toate. Ordonata. Cuminte. Respectoasa. Niciodata obraznica.
In copilaria Ruxandrei a existat un episod care a durat destul de mult, poate un an, poate mai mult, in care Ruxandra mergea duminica de duminica la biserica! Noi, parintii, ramaneam acasa, dormeam, gateam, citeam prostii filozofice, iar copilul frumos imbracat, in rochita si cu palarioara pe cap mergea la biserica. Ii dadeam bani pentru a plati la altar, ceva ce nu stiam ce este, iar ea ii spunea "liturghie", adica mergea si spunea preotului numele nostru si ii spunea sa se roage pentru sanatatea noastra. Nu stiu de ce a trebuit sa treaca atat timp ca eu sa ajung in biserica, dar stiu ca Dumnezeu trebuia, eu l-am silit, sa faca ceva care sa ma duca acolo. Of!
In ultimul an petrecut impreuna, randuisem pentru Ruxandra un program care sa cuprinda scoala de soferi, examenul de engleza la Consiliul britanic, testul cambridge, iar in vara o scoala de vara la Londra. Plecarea la scoala, la Londra, a fost prima lor despartire mare. O priveam in aeroport asteptand plecarea ei, parea atat de mica, fragila si speriata de plecarea intr-o lume in care nu o astepta nimeni. Ore intregi pe aeroport...deja lumea mergea spre imbarcare, numai ea inca refuza sa se desprinda. Si atunci Grig a luat-o de umeri, a intors-o spre Plecare si i-a zis:
-Gata, tati, mergi! Hai, du-te!
Ea s-a desprins de noi cu lacrimi in ochi si a trecut prin cordonul de paza...un metru, inca unul...un stalp si altul...a disparut din raza noastra, ne-am privit disperati amandoi si cu lacrimi in ochi ne-am aruncat unul in bratele celuilalt. O pierdusem, o aruncasem in lume si toata disperarea lumii ne-a cuprins. Plangand, peste umarul lui am vazut-o intorcandu-se vesela sa ne mai salute o data, radea brusc curajoasa :
-Hei! isi flutura mana!
Gandind in urma, desi eu sunt mama, Grig a fost pentru Ruxandra, parintele pe care il iubesti mai mult. Poate stim cumva si nu constientizam pe care il pierdem primul si de aceea il iubim mai mult, nu stiu, cert e ca ea l-a iubit pe Grig si Grig a iubit-o pe Ruxandra fara nicio limita. O incuraja sa participe la concursurile de miss (lucru absolut oribil si pe care fata nu l-a facut niciodata, dar el o vedea perfecta), o sfatuia sa cumpere pantofi cu un numar mai mare ca nu cumva sa o stranga si ii spunea mereu sa urmeze o facultate cu taxe platite de el, ca sa nu se streseze, spre groaza mea, copilul fiind foarte bun la invatatura si neavand nevoie de niciun ajutor. Chiar cand avea ceva cu care nu era de acord, prefera sa-mi spuna mie in soapta ca ea sa nu auda, verificand ca nu cumva ea sa fie prin preajma si sa auda, iar eu radeam de el si-i ziceam tare:
-De ce nu-i spui lucrul acesta?
Si el suparat imi zicea:
-Taci, mai, din gura! De ce vorbesti asa tare?
Nu dorea sa o supere cu nimic. Niciodata.
Imparteau impreuna momente ale lor...Grig isi facuse programul asa incat la pranz sa fie acasa si sa o astepte sa vina de la scoala. In ultima vinere petrecuta impreuna, fetita a venit bucuroasa de la scoala si i-a spus in usa:
-Tati, am o veste buna sa-ti dau!
-Nu vreau sa-mi spui nimic, vreau sa mergi sa te schimbi, sa te speli si sa vii la bucatarie, la masa.
Fetita a mers si a facut intocmai, fara sa comenteze, a intrat in bucatarie, s-a asezat pe locul ei, a primit farfuria plina de mancare calda si el i-a spus:
-Stii, Ruxandra, imi place sa te primesc cand vii de la scoala si sa-ti pun sa mananci mancare calda, pentru ca asa ma astepta si pe mine mama mea cand eram elev!
I-a zambit larg, cu iubire, bucuros de marturisire si a continuat:
-Acum spune-mi, ce veste buna ai?
-Am luat o nota buna la chimie!
Gandul lui a mers spre mama lui cu iubire si recunostinta. Unii dintre noi suntem buni parinti pentru ca avem modele bune! Grig a avut un model bun, dar a fost si daruit de Dumnezeu cu inima buna.
Imi amintesc pana si ultima lui privire trecand peste mine, dar mergand dincolo de chipul meu, spre usa in spatele careia stia ca e Ruxandra.
Ruxandra si Andrei au fost darurile mele pentru el si poate motivele pentru care el mi-a acceptat toate ifosele, toate prostiile, toate ratacirile...
Am in casa o multime din lucrurile lui, inclusiv agendele pe care scria si arhiva lui de la birou. Camasile stau ordonate pe umeras. Costumele la fel. Pe un portmantou am sacoul lui preferat si camasa alba pe care a purtat-o in ultima zi de lucru, vinerea din care povestesc. Din cand in cand le scot si le pun pe hol, sa le vad mai bine, sa-mi bag capul in ele si ochii si nasul...Nu mai miros a el! Nimic din tot ce a tinut in maini nu mai e ca atunci cand le-a tinut el ultima oara! El este insa in copiii lui, in fata aceasta frumoasa si dulce care zambeste ca el, glumeste ca el, e serioasa ca el...in fiul lui care are tacerile lui si mintea lui stralucita si numele lui! In asta a ramas Grig. Iubeste cu inima lor si indreapta prin ei tot ce a facut stramb sau incomplet!
Sunt cinci ani...Nici unul din oamenii noi care au intrat in viata Ruxandrei nu stie ca tatal ei este plecat la Domnul. Sesizand ca e ceva suspect, o prietena a intrebat-o in Olanda, cand cumparau cadouri pentru cei dragi:
-Mi-ai spus ce-i iei mamei tale si fratelui, dar tatalui tau ce ii cumperi?
-Lalele! a raspuns Ruxandra.
Erau lalele care infloresc acum in fiecare primavara la cimitir langa trupul lui!
Cu nimeni in lumea acesta nu impart lacrima mea pentru el asa cum o fac cu fata lui, fetita mea...
Ruxandra ingenunchiaza in locul lui la icoane si spune cu incredere, bucurie si lacrima si in locul lui "Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea,intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta./
Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta"
Si am credinta ca rugaciunea pentru el, prin copiii lui, nu se va opri, implinind plansul meu si ruga mea permanenta la vesnica lui pomenire.
In copilaria Ruxandrei a existat un episod care a durat destul de mult, poate un an, poate mai mult, in care Ruxandra mergea duminica de duminica la biserica! Noi, parintii, ramaneam acasa, dormeam, gateam, citeam prostii filozofice, iar copilul frumos imbracat, in rochita si cu palarioara pe cap mergea la biserica. Ii dadeam bani pentru a plati la altar, ceva ce nu stiam ce este, iar ea ii spunea "liturghie", adica mergea si spunea preotului numele nostru si ii spunea sa se roage pentru sanatatea noastra. Nu stiu de ce a trebuit sa treaca atat timp ca eu sa ajung in biserica, dar stiu ca Dumnezeu trebuia, eu l-am silit, sa faca ceva care sa ma duca acolo. Of!
In ultimul an petrecut impreuna, randuisem pentru Ruxandra un program care sa cuprinda scoala de soferi, examenul de engleza la Consiliul britanic, testul cambridge, iar in vara o scoala de vara la Londra. Plecarea la scoala, la Londra, a fost prima lor despartire mare. O priveam in aeroport asteptand plecarea ei, parea atat de mica, fragila si speriata de plecarea intr-o lume in care nu o astepta nimeni. Ore intregi pe aeroport...deja lumea mergea spre imbarcare, numai ea inca refuza sa se desprinda. Si atunci Grig a luat-o de umeri, a intors-o spre Plecare si i-a zis:
-Gata, tati, mergi! Hai, du-te!
Ea s-a desprins de noi cu lacrimi in ochi si a trecut prin cordonul de paza...un metru, inca unul...un stalp si altul...a disparut din raza noastra, ne-am privit disperati amandoi si cu lacrimi in ochi ne-am aruncat unul in bratele celuilalt. O pierdusem, o aruncasem in lume si toata disperarea lumii ne-a cuprins. Plangand, peste umarul lui am vazut-o intorcandu-se vesela sa ne mai salute o data, radea brusc curajoasa :
-Hei! isi flutura mana!
Gandind in urma, desi eu sunt mama, Grig a fost pentru Ruxandra, parintele pe care il iubesti mai mult. Poate stim cumva si nu constientizam pe care il pierdem primul si de aceea il iubim mai mult, nu stiu, cert e ca ea l-a iubit pe Grig si Grig a iubit-o pe Ruxandra fara nicio limita. O incuraja sa participe la concursurile de miss (lucru absolut oribil si pe care fata nu l-a facut niciodata, dar el o vedea perfecta), o sfatuia sa cumpere pantofi cu un numar mai mare ca nu cumva sa o stranga si ii spunea mereu sa urmeze o facultate cu taxe platite de el, ca sa nu se streseze, spre groaza mea, copilul fiind foarte bun la invatatura si neavand nevoie de niciun ajutor. Chiar cand avea ceva cu care nu era de acord, prefera sa-mi spuna mie in soapta ca ea sa nu auda, verificand ca nu cumva ea sa fie prin preajma si sa auda, iar eu radeam de el si-i ziceam tare:
-De ce nu-i spui lucrul acesta?
Si el suparat imi zicea:
-Taci, mai, din gura! De ce vorbesti asa tare?
Nu dorea sa o supere cu nimic. Niciodata.
Imparteau impreuna momente ale lor...Grig isi facuse programul asa incat la pranz sa fie acasa si sa o astepte sa vina de la scoala. In ultima vinere petrecuta impreuna, fetita a venit bucuroasa de la scoala si i-a spus in usa:
-Tati, am o veste buna sa-ti dau!
-Nu vreau sa-mi spui nimic, vreau sa mergi sa te schimbi, sa te speli si sa vii la bucatarie, la masa.
Fetita a mers si a facut intocmai, fara sa comenteze, a intrat in bucatarie, s-a asezat pe locul ei, a primit farfuria plina de mancare calda si el i-a spus:
-Stii, Ruxandra, imi place sa te primesc cand vii de la scoala si sa-ti pun sa mananci mancare calda, pentru ca asa ma astepta si pe mine mama mea cand eram elev!
I-a zambit larg, cu iubire, bucuros de marturisire si a continuat:
-Acum spune-mi, ce veste buna ai?
-Am luat o nota buna la chimie!
Gandul lui a mers spre mama lui cu iubire si recunostinta. Unii dintre noi suntem buni parinti pentru ca avem modele bune! Grig a avut un model bun, dar a fost si daruit de Dumnezeu cu inima buna.
Imi amintesc pana si ultima lui privire trecand peste mine, dar mergand dincolo de chipul meu, spre usa in spatele careia stia ca e Ruxandra.
Ruxandra si Andrei au fost darurile mele pentru el si poate motivele pentru care el mi-a acceptat toate ifosele, toate prostiile, toate ratacirile...
Am in casa o multime din lucrurile lui, inclusiv agendele pe care scria si arhiva lui de la birou. Camasile stau ordonate pe umeras. Costumele la fel. Pe un portmantou am sacoul lui preferat si camasa alba pe care a purtat-o in ultima zi de lucru, vinerea din care povestesc. Din cand in cand le scot si le pun pe hol, sa le vad mai bine, sa-mi bag capul in ele si ochii si nasul...Nu mai miros a el! Nimic din tot ce a tinut in maini nu mai e ca atunci cand le-a tinut el ultima oara! El este insa in copiii lui, in fata aceasta frumoasa si dulce care zambeste ca el, glumeste ca el, e serioasa ca el...in fiul lui care are tacerile lui si mintea lui stralucita si numele lui! In asta a ramas Grig. Iubeste cu inima lor si indreapta prin ei tot ce a facut stramb sau incomplet!
Sunt cinci ani...Nici unul din oamenii noi care au intrat in viata Ruxandrei nu stie ca tatal ei este plecat la Domnul. Sesizand ca e ceva suspect, o prietena a intrebat-o in Olanda, cand cumparau cadouri pentru cei dragi:
-Mi-ai spus ce-i iei mamei tale si fratelui, dar tatalui tau ce ii cumperi?
-Lalele! a raspuns Ruxandra.
Erau lalele care infloresc acum in fiecare primavara la cimitir langa trupul lui!
Cu nimeni in lumea acesta nu impart lacrima mea pentru el asa cum o fac cu fata lui, fetita mea...
Ruxandra ingenunchiaza in locul lui la icoane si spune cu incredere, bucurie si lacrima si in locul lui "Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea,intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta./
Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta"
Si am credinta ca rugaciunea pentru el, prin copiii lui, nu se va opri, implinind plansul meu si ruga mea permanenta la vesnica lui pomenire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu