Ura

Cineva, o femeie, ma uraste atat de mult, incat chipul cand ma priveste i se schimonoseste ingrozitor. Isi strange buzele intr-o grimasa, muschii fetei i se contracta tremurand si-si schimba privirea de la mine. Dar ura si curiozitatea sunt atat de mari, incat in cateva secunde ma priveste iar. Ura o domina atat de mult, incat persoana mea o obsedeaza. Daca nu ma vede se agita si intreaba pe toata lumea unde sunt. Daca ma vede, este preocupata de imbracamintea si incaltamintea mea, de chipul meu, de ce vorbesc, cu cine vorbesc, cum tac, cum ma rog, cum nu ma rog...Vrea sa cred ca nu o intereseaza persoana mea, dar se aseaza langa mine, la un metru distanta, ca sa ma supravegheze, sa ma vada bine!

Am fost o tanara iubita. Am fost o femeie iubita. Sunt o mama pe care copiii ei o iubesc. Sunt un om pe care, asta e, il iubesc multi oameni.

Dar nimeni, niciodata nu a fost atat de obsedat de mine ca femeia aceasta, care ma uraste. Iubirea oamenilor nu mi-a dat atata atentie, cat ura ei.

 De unde vine ura? Nu stiu daca i-am facut ceva. Probabil, da. Inconstienta de "greseala" am patruns intr-o zona in care exista ea si prezenta mea a fost ca si cand am luat un loc pe care ea il ocupa. Asta crede! Eu insa cred ca sufletul ei mic, mic, ca un copilas  este sufocat de diavoli, este strivit, omorat, distrus sub puterea lor. Si am un cumplit sentiment de mila pentru ea si cu cat ura ei este mai mare, cu atat mai rau imi pare de ea. Acum cateva zile, am trecut pe langa ea insotita de doua doamne foarte dragute, distinse, elegante si ea striga dupa mine:

-Hotii! Hotilor! Si va mai apropiati de sfanta impartasanie!

Am stiut ca nu ea striga, ci uratii care stiu multe, inclusiv o amintire din copilaria mea. Cand eram copil ma jucam intr-un grup mare de nazdravani,  fructele din pomii nostri si ai vecinilor erau comune, erau ale noastre, faceam tot soiul de nebunii, inclusiv intr-o zi, in dorinta de a  fi bucatari, am furat impreuna cu altii, ouale din cuibarul vecinilor. Ce mult ne-am amuzat ziua urmatoare de proverbul "Cine fura azi un ou, maine va fura un bou''. Cred ca ea, femeia aceasta, de fapt uratii stiu ca am furat un ou! Si striga aici dupa mine cu vorbele pe care le vor spune la vami!

Cum as putea sa ma supar pe ea? Eu nu i-am daruit decat acest chinuitor sentiment de ura.

Ea, insa imi daruieste enorm. Ea imi aminteste pacatele mele. Ea imi aminteste greselile mele. Ea imi pune in fata intrebarile pe care le voi auzi la vami. Ea, cand altora nu le pasa de mine, ii pasa! Ce daca ura ii da gandul la mine? Acum, cand nimeni nu se gandeste ce fac, ea poate sta crispata rememorand gesturile mele.

Asa cum atat de frumos spune sfantul Nicolae Velimirovici, ea e doar o prietena aspra, ea, femeia aceasta atat de nefericita, careia i se pare ca eu am tot ceea ce ar face-o pe ea fericita, ma face sa-mi amintesc pacatele tineretii mele, sa-mi amintesc lucruri pe care le-as vrea uitate de Dumnezeu.

Ea imi face un dar de mare pret, ma face sa ingenunchez in linistea casei mele si sa ma rog.

"Doamne, invata-ma sa-Ti cunosc marirea si bunatatea. Da-mi inima curata si lesne iertatoare si cainta pentru supararile ce-am facut altora. Fa sa am dragoste crestineasca si sa pot rabda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facand porunca Ta. Ma fagaduiesc sa nu mai fac rau celor ce-mi fac rau,- pe cel ce ma blesteama, il voi binecuvanta. De va flamanzi vrajmasul, ii voi da paine,- iar de va inseta, il voi adapa. De va cadea, il voi ridica si de se va rataci, il voi povatui.

Doamne, eu nu sunt decat om neputincios. De aceea, ajuta-ma cu darul Tau sa fiu statornic in poruncile Tale. Trimite binecuvantarile Tale peste vrajmasii mei si intoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alunga suferintele si neodihna ce-mi vin de la ei si ne impaca pe noi. Da-mi pacea Ta, Doamne, ca sa putem sa vietuim pe pamant cu pace, cu bucurie, si sa-i zicem in unire, cu fata senina si cu inima curata: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Ca Tie se cuvine slava, cinstea si inchinarea in veci. Amin"

Ea mi-l aduce aproape pe Sfantul Nicolae Velimirovici cu rugaciunea aceasta atat de frumoasa:


"Doamne, binecuvintează-i pe vrăjmaşii mei.
Şi eu îi binecuvintez, şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit cînd eu m-am cruţat de la biciuire.


Ei m-au chinuit atunci cînd eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci cînd eu m-am vorbit de bine pe sine-mi.
Ei m-au scuipat atunci cînd eu m-am mîndrit cu sine-mi.


Binecuvintează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.
Cînd eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Cînd m-am făcut puternic, ei au rîs de mine ca de un ticălos.
Cînd am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.


Cînd m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au tras înapoi cu mînă de fier.
Cînd m-am gîndit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Cînd mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au gonit afară.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au întins mîinile pînă la veşmîntul Tău.

Binecuvintează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.

Binecuvintează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca mreaja de păianjen, ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să se facă mormîntul celor rele; ca toată comoara mea să o adun în Ceruri.

Ah, de m-aş slobozi odată de amăgirea de sine, care m-a înfăşurat în mreaja grozavă a vieţii înşelătoare.
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are vrăjmaşi pe pămînt, afară de sine însuşi.
Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sînt vrăjmaşi, ci prieteni aspri.

De aceea, Doamne, binecuvintează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei.
Sluga blestemă pe vrăjmaş, pentru că nu ştie; iar fiul îl binecuvintează, pentru că ştie.
Căci fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui.
Pentru aceea, el păşeşte slobod între ei şi se roagă lui Dummnezeu pentru ei.

Doamne, binecuvintează pe vrăjmaşii mei.
Şi eu îi binecuvintez, şi nu îi blestem. Amin."