marți, 13 noiembrie 2012

Noiembrie(cei care nu suportati tristetea, nu cititi!)

Incerc de cateva ore sa nu scriu,si nu-mi reuseste, pentru ca gandurile mele sunt lipite de aceeasi tristete, si chiar nu vreau sa tulbur si pe altii.
De luni de zile, merg rar la Grig.Merg rar pentru ca... E foarte greu sa plec de acolo odata ce ajung si plecand, raman ore intregi cu gandul acolo, la fiecare lucru care exista:iarba, florile, cerul, candela lui... E mai usor sa te rogi in biserica si mai putin dureros.
Dar azi am fost sa pun trandafiri pe locul in care va fi candva trupul meu.
Alaturi, Gina stergea marmura neagra cu care au acoperit mormantul lui Radu.Radu, e fiul ei care a murit intr-un accident cu motorul, acum un an.Avea 28 de ani.Frumos ca un actor.Vesel.Iubitor de viata.Gina imi povestea razand ca a fost disperata dupa ce i-a pus crucea.A constatat ca exact unde e fotografia sunt pete de grasime.Si nu putea sa le stearga.A plans. A suferit intrebandu-se de ce e murdara...si apoi a inteles ca il pupa fetele si ramane urma rujului lor.Radea,Gina!E atat de frumoasa si senina incat exact ca pe un portelan reusit ai vrea sa o bagi intr-o vitrina, nimic sa nu o murdareasca, nimic sa nu-i strice frumusetea.Atat de incercata! Imi povestea:
-Eu am fost un copil fara parinti, am crescut cu mama de-a doua si tata de-al treilea!Si am vazut ca e mai usor ca oamenii sa te iubeasca daca esti vesel.Si am invata de mica sa rad, sa multumesc,ca sa pot fi acceptata. O prietena imi spunea in scoala"Fata, tu chiar ma enervezi!Esti in stare sa razi si la muste!"Si imbracamintea o puneam pe mine  in culori vii, vesele,asa ca sa ma insenineze.Iar acum nu mai pot primi decat negru, nu este doliu, le spun tuturor, e doar culoarea pe care o pot purta.

Dar, Gina are un zambet atat de frumos!Frumos ca chipul ei de printesa dulce.Si e atata bunatate si iubire in vorba ei, incat ai sta langa ea, doar sa te simti iubit de ea.
Te poti intreba cum de nu s-a asprit Gina dupa moartea fulgeratoare a lui Radu?Cum de nu s-a transformat intr-o mama preocupata doar de colive si cimitir?
Eu stiu raspunsul!Gina si-a asezat viata ei in mainile unui duhovnic cu singurul scop, mantuirea  lui Radu si a familiei ei.Si acum Gina desi plange, desi nu a uitat nimic din tot ce copilul ei i-a daruit 28 de ani, desi priveste miile de poze care il arata iubind viata, inconjurat de fete si baieti, desi ii este dor de el,Gina il vede cu iubirea ei, mutat in Imparatia lui Dumnezeu si spune:
-Lasa sa le fie bine dincolo!Dragii de ei!
...si aude cantarile heruvimice
"Noi, care pe heruvimi cu taina inchipuim
Si facatoarei de viata Treimi intreit sfanta cantare aducem,
Toata grija cea lumeasca  sa o lepadam
Ca pe Imparatul tuturor, sa primim,
Pe Cel inconjurat in chip nevazut de cetele ingeresti"
Am lasat-o pe Gina spalandu-i marmura stralucitoare in care i-a imbracat trupul.In bunatatea ei a promis ca ii va curata si lui Grig pamantul pe care l-am rasturnat cand i-am pus trandafirii.
Fie ca Dumnezeu sa-i primeasca si ei sa infloreasca spre veselia lor, a lui Grig si a lui Radu si spre zambetul atat de minunat al Ginei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu