marți, 16 octombrie 2012

Inima de mama(I)

De cateva saptamani incerc sa ajut o mamica cu un copil bolnav.Este vorba de o fetita care are  4 ani si pe care o cheama Iuliana-Radita.Ma gandeam ca acest nume , Radita, nu poate veni decat de la Radu, nume de sfant si inca sfant mucenic.
Aveam pe birou dosarul ei, adus de cineva de la o fundatie umanitara, cu mare speranta la ajutorul meu, inca de patru-cinci zile.Aproape nu-l mai vedeam in maldarul de  acte in dezordine...Of!Si azi m-au anuntat ca mama a venit in orasul nostru, resedinta de judet, acolo unde pentru multi, rasare prima data soarele in judet, si urma sa fac ultimii pasi pentru rezolvarea problemei.
Pe scurt, fetita a fost diagnosticata acum un an, deci cand avea 3 ani  cu nefroblastom, adica o tumora maligna.De anul trecut face tratament la un spital in Bucuresti, adica i-se administreaza odata pe luna doua citostatice.Sansele de vindecare sunt mari, cu conditia ca tratamentul sa fie facut inca doi ani, dar familia este deja la capatul sacului...Pentru ca pana acum, desi copilul trebuia sa fie trecut intr-un program subventinat de stat, nu s-a facut acesta si parintii ajutati de familie si cunostiinte au platit ei tratamentul.860Ron/luna.Enorm pentru ei!
Nu stiam despre familie mai nimic, doar acele date generale, venituri, numar de membrii, varsta copilului, boala...
Urma sa ma intalnesc cu mama undeva in fata unei institutii a statului si acolo am avut una din cele mai mari surprize ale vietii mele.Mama era o femei tanara, cu ochi calzi incalziti de lacrimi si tristete.Curata, imbracata decent, neutru, mai mult in lucruri negre.Ea insasi...rrom.Am avut vazand-o o strangere de inima pentru ea, gandindu-ma cat de greu trebuie sa-i fie sa lupte cu prejudecatile,dar si pentru cei care o sa ma judece, vazandu-ma cu ea.Dar nici un moment nu m-am gandit sa o parasesc!Dimpotriva! Am luat-o cu mine si am intrat in biroul prietenei mele, director general acolo.Ma astepta.Prietene vechii, de 20-30 de ani!Impreuna am urcat profesional, social, drumul nostru spre azi.Stia ca vin sa reziolvam un caz, dar sigur, in niciun moment nu s-a gandit ca voi merge sa intervin pentru un om atat de modest.Surpriza de a o zari, in spatele meu a fost atat de mare, incat a ramas impietrita pe scaunul ei mare, imens, de mare director.Nu a putut nici sa-mi raspunda la salut.Am ocolit biroul si am sarutat-o pe obraz, privind ecranul calculatorului pe care erau chipurile copiilor ei frumosi si sanatosi, azi tineri confirmand educatia primita.Nu a zis nimic, dar am simtit in aer tristetea ei pentru mine.Dar mie nu mi-a pasat!Am pus pe biroul ei dosarul si am indemnat-o pe mama sa se aseze pe scaun.
-Da, sigur, imi amintesc cazul, chiar am inca aici, notita cand am vorbit la telefon, dar...se compenseaza totul, dar...trebuie sa mergi la doctorul X.
Asta insemna prea mult si chiar un drum inchis, fara o interventie a lor!
Mi-am folosit toata rabdarea, toata diplomatia, toata dulceata, sa aduc in biroul ei o alta persoana, care nu a fost surpinsa nici de mine(nici nu ma cunostea, probabil) si nici de etnia mamei, mama a inceput sa vorbeasca despre tratamentul fetitei si boala, actele din dosar vorbeau si ele atat de mult! Aerul s-a incalzit de vorbele ei de mama desteapta, mama care a trait aproape toate suferintele lumii, prietena a ridicat telefonul de pe birou, salariata a vorbit la el, eu sopteam cate ceva de folos si...maine, mama va merge pentru acea reteta total compensata!
Am rugat-o pe mama sa ma astepte afara si eu am mai ramas un pic.Le-am vorbit atunci de Norine, englezoaica, catolica, care are 76 de ani si care conduce Fundatia Cuvioasa Parascheva, fundatie care are in grija ei 8-10 copii cu handicap major, copii parasiti de familii, paralizati de la nastere sau de la cateva luni...si pe care ea ii ingrijeste, ea plateste salariile personalului roman, care e angajat acolo pentru copii nostrii, ea ii hraneste,ea ii iubeste in locul nostru, ea umbla prin judet si afla de cei aflati in nevoi, asa cum a aflat si de micuta Iuliana-Radita.Le povesteam cum plangea Norine povestindu-mi de boala Iulianei, si cum tinea in bratele ei subtiri de varsta si munca, un copil paralizat, care avea 4 ani...si un picior cu doar jumatate de labuta...
Inima prietenei mele s-a inmuiat defintitiv.
-Sa stii ca nu am vazut-o pana acum cand am ajuns la tine,dar chiar daca as fi stiut ca este tiganca, tot as fi ajutat-o, pentru ca si ea tot inima de mama are!
-Dar nu am zis nimic!-mi-a spus un pic suparata pe mine.
Am mers si am sarutat-o iar pe obraz, spunandu-i:
-Sa facem asta pentru Grig, pe care l-am iubit atat de mult cu totii!
-Sigur ca da!
Si tineretea noastra cu atatea amintiri frumoase s-a rasturnat peste noi, aducandu-l cu zambetul lui vesnic senin si plin de bunatate.
Afara Clementina, mama fetitei ma astepta bucuroasa.Se simtea la capatul unui alt drum spre viata al copilului ei, dar acum tinandu-ma pe mine de mana, desi cu ochii in lacrimi, zambea.
Maine dimineata, la ora 6, va pleca cu un autobuz din comuna lor spre noi, spre oras, spre spital si maine mi-o aduce in dar pe Iuliana.Sa o cunosc.
Maica Domnului sa le daruiasca un somn linistit si inger de pace ca sa le ocroteasca pasii.Sfantul Radu Brancoveanu sa-i fie mijlocitor  pentru tamaduire si viata placuta lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu