M-am intors. Am fost plecata trei zile cat o viata, intr-un alt pelerinaj. Iarasi am parcurs mii de kilometri in cautatea unor colturi de rai, in cautarea unor preoti dragi...
Rar poti trai bucurii atat de mari ca bucuriile pelerinajului. Pe deoparte te desprinzi de lume, pe de alta parte te cufunzi mai mult in rugaciune pentru lume... timpul are alte dimensiuni si tot ce incapea inainte intr-o zi, acum nu incape in trei.
M-am intors aseara tarziu, in jurul miezului de noapte. O doamna imi povestea pe drum, ce greu i-a fost intr-un timp, cand a venit acasa si o astepta un copil si un caine si cat de fericita a fost iesind cu ei, in miez de noapte, sa se joace afara. Era obosita si fericita ca ii avea pe ei. Imi rasucea cutitul fara sa stie in rana, pe mine nu ma astepa nici un copil si nici un caine. Am pornit in cateva secunde calculatorul si m-am uitat cate mesaje aveam pe pagina de facebook si cati oameni accesasera blogul. Si mi-a fost drag sa vad ca lipsisem pentru cativa oameni, ca ma cautasera...
Am multe sa povestesc. Am invatat multe din ceea ce Dumnezeu a randuit pentru mine. Sper doar ca ele sa reprezinte lucruri vesnice in inima mea...
Am plecat vineri dimineata cu un autocar de 50 de locuri. Imens, atat de mare incat era imposibil sa-i inveti pe cei de langa tine. Si asta te instraina parca mai mult de lume si insingurata puteai sa te apleci spre Domnul. Alaturi de mine o doamna fina, fragila. Ploua marunt si rece in intunericul ca o pacla, autocarul se straduia sa topeasca kilometri, sa-i inghita sub rotile mari...
Alaturi, doamna vorbea incet, lucruri duhovnicesti, dar pe care eu, saraca, nu eram prea vrednica sa le inteleg si sa le primesc... Purtam in inima o tristete fara intrebari.
Spre pranz am ajuns la Varatic, loc drag mie, manastire de maici. Citisem inainte despre manastire, dornica ca intalnirea mea cu ea sa fie doar o continuare a unor alte intalniri. Am fost aici cu copiii mei si Grig acum multi ani, am revenit acum doi ani si anul trecut...dar in multimi de pelerinaje amintirile pot fi usor amestecate. Varaticul cu Agapia, manastiri surori cu destin asemanator, imi sunt deopotriva de dragi. Am parcurs drumul spre biserica cu emotie, dezmortindu-ma greu din frigul surpinzator al zilei.
Staretul Paisie trimite la cuvios o maica, pe maica Olimpiada si asa se naste Varaticul.
A ajutat la zidirea lui, a sprijinit maicile ca duhovnic si sfatuitor, a muncit cot la cot cu mesterii, a intarit cu rugaciune si cuvant maicile dupa incendiul manastirii...Chip de blandete si sfintenie. Simtind ca i se apropie sfarsitul s-a retras intr-un loc ferit. Cu o saptamana inainte de a trece la Domnul, i-a aparut Sfantul Paisie care i-a spus ca peste o saptamana va veni sa-l ia la miezul noptii. Intr-adevar, dupa ce a trecut sarbatoarea Nasterii Domnului, chiar in ziua sfantului Iosif, pe 28 decembrie, a trecut la cele vesnice. Aceasta este si ziua de sarbatoare a sfantului hotarata de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane.
Minunat loc biserica manastirii Varatic.
La iconostas, deasupra chipul bland al Domnului nostru Iisus Hristos, asa cum a fost zugravit pe mahrama sfintei Veronica,pictat de Nicolae Grigorescu. Catapeteasma frumos sculptata in lemn de tisa si suflata cu aur, covoarele imbracand regal, in rosu, biserica. Pictura se remarca printr-o portretistica deosebita si o tonalitate calda a culorilor.
Totul in manastirea Varatic te pregateste pentru intalnirea cu Agapia, manastire- sora mai mare.
Am ajuns repede la manastirea Agapia, tot pe ploaie, dar o ploaie deosebit de frumoasa. In curte florile imense, mii de culori, parca radeau sub picaturi, totul desavarsit cum trebuie sa fi fost raiul primelor zile. Cladiri albe, curate, incarcate de flori. Undeva sus, acum doi ani am dormit un pic de noapte, pentru ca bineinteles am participat la toate slujbele. Maicile imi bateau in liniste in podeaua bisericii si imi aratau sa ma asez langa ele. Purtam desigur fuste lungi, negre si bluze cu maneci lungi, negre...ca mine, ca insasi fiinta mea. Amintiri dragi.
Manastirea Agapia este cunoscuta iubitorilor de frumos si prin legatura deosebita a manastirii cu pictorul zugrav Nicolae Grigorescu. El a pictat biserica cand avea 20 de ani si in pofida tineretii sale, reuseste la Agapia sa creeze un stil propriu, imbinand traditia bizantina cu stilul neoclasic si arta populara romaneasca. Privind Agapia, inima ti se incalzeste sfant de iubire si iti vine sa zici mereu: Slava Tie Doamne, Slava Tie, pentru intepciunea pe care ai dat-o oamenilor care au inteles sa faca voia Ta si acest loc, casa Ta!
Vesnica pomenire, Doamne, maicii Tavefta Ursache! Ea e cea care l-a descoperit pe tanarul pictor in cautare de bani pentru a pleca la Paris, ca sa-si desavarseasca stilul. Ea e cea care vazand o icoana a pictorului i-a dat 2000 de galbeni pentru pictarea bisericii si a 24 de icoane. Trebuia sa o termine in 1 an si jumatate. A terminat in trei ani. Asa ni s-a daruit biserica manastirii Agapia. Cu truda, cu efort, dar si cu mult har.
Sfintii de pe pereti au acea minunata asemanare cu poporul roman pe care l-a iubit, cu preoti, maicile, mirenii care i-au iesit in cale. Minunata este Maica Domnului purtand in brate pruncul, naframa roz dulce impresurandu-i chipul, iar El, Iisus binecuvantandu-ne cu iubire, inconjurat de ingeri...Vezi in chipul Ei, al Maicii, acea dulceata a domnitelor noastre, a fetelor din familii boieresti care au umplut cu smerenie manastirile, tesand, cusand, pictand, ingrijind bolnavi in spitale, slujind la strana...maicutele neamului nostru!
Am ramas nevazuta de grup in biserica, in timp ce pelerinii se ospatau la trapeza. M-am asezat la strana maicutelor, aproape de Maica Domnului. Biserica era aproape goala si eu mi-am scos cartile de rugaciuni. O maica s-a apropiat intr-un timp de mine, m-am sfiit si am vrut sa ma retrag:
-Ramaneti acolo, va rog!-mi-a spus cu blandete, dar fermitate. Si ea s-a asezat intr-o strana alaturi, dar in picioare. Mai apoi avea sa ne vorbeasca despre Agapia cu multa iubire.
Am privit cu atentie picturile: Iisus Hristos, Intrarea in Ierusalim, Punerea in mormant, Purtarea crucii,Iisus Hristos rugandu-se in gradina Ghetimani,Sfanta Treime de pe inaltul cupolei...Iisus Hristos Pantocrator tanand in mana Pamantul ca un glob aseazat pe un curcubeu avand in el tricolorul... Sfantul Gheorghe de pe usa altarului, asezat in picioare inspirat de Dontello, prorocii, cautandu-l pe prorocul Daniil in al carui chip il vedem pe insusi tanarul Nicolae Grigorescu. Originea poporului roman arata in figurile sfintilor militari sfanatul Eustatiu si Sfatul Teodor, unul cu chip de dac si unul cu chip de roman. Este atata iubire si atata blandete in toate chipurile, incat intelegi ca prin lucrare dumnezeeasca, Grigorescu a dat in pictura manastirii Agapia, tot ceea ce omeneste putea sa dea, parca stiind ca Agapia avea sa fie ultima pictura religioasa a lui, ca dupa ea nu va mai picta nicio icoana, nimic religios. Se spune ca revenit dupa 40 de ani de la terminarea bisericii si dorind sa restaureze un tablou de pe usa altarului, sfantul...a capatat chipul unui ciobanas, parca Dumnezeu aratand ca atat a fost si asta pentru ca a fost deplin!
Nu am petrecut decat doua ore in curtea acestor manastiri, nu am fost decat pelerini, dar am plecat mai imbogatiti, mai blanzi, mai doritori de Dumnezeu, decat eram cand am intrat pe porti. Facusem prima pregatire pentru ceea ce urma. Dorna Arini.
M-am intors aseara tarziu, in jurul miezului de noapte. O doamna imi povestea pe drum, ce greu i-a fost intr-un timp, cand a venit acasa si o astepta un copil si un caine si cat de fericita a fost iesind cu ei, in miez de noapte, sa se joace afara. Era obosita si fericita ca ii avea pe ei. Imi rasucea cutitul fara sa stie in rana, pe mine nu ma astepa nici un copil si nici un caine. Am pornit in cateva secunde calculatorul si m-am uitat cate mesaje aveam pe pagina de facebook si cati oameni accesasera blogul. Si mi-a fost drag sa vad ca lipsisem pentru cativa oameni, ca ma cautasera...
Am multe sa povestesc. Am invatat multe din ceea ce Dumnezeu a randuit pentru mine. Sper doar ca ele sa reprezinte lucruri vesnice in inima mea...
Am plecat vineri dimineata cu un autocar de 50 de locuri. Imens, atat de mare incat era imposibil sa-i inveti pe cei de langa tine. Si asta te instraina parca mai mult de lume si insingurata puteai sa te apleci spre Domnul. Alaturi de mine o doamna fina, fragila. Ploua marunt si rece in intunericul ca o pacla, autocarul se straduia sa topeasca kilometri, sa-i inghita sub rotile mari...
Alaturi, doamna vorbea incet, lucruri duhovnicesti, dar pe care eu, saraca, nu eram prea vrednica sa le inteleg si sa le primesc... Purtam in inima o tristete fara intrebari.
Spre pranz am ajuns la Varatic, loc drag mie, manastire de maici. Citisem inainte despre manastire, dornica ca intalnirea mea cu ea sa fie doar o continuare a unor alte intalniri. Am fost aici cu copiii mei si Grig acum multi ani, am revenit acum doi ani si anul trecut...dar in multimi de pelerinaje amintirile pot fi usor amestecate. Varaticul cu Agapia, manastiri surori cu destin asemanator, imi sunt deopotriva de dragi. Am parcurs drumul spre biserica cu emotie, dezmortindu-ma greu din frigul surpinzator al zilei.
Am intrat pe sub turnul clopotnita, privind prin picaturi mici de ploaie biserica in forma de nava, cu doua turle rotunde si foarte inalte. Fatada bisericii, neteda, simpla, inconjurata pe sub strasina cu un brau de ocnite oarbe. Simplu. Parca nimic nu te pregateste pentru ceea ce este inauntru.
Dar odata intrata acolo, durerile toate au disparut. In dreapta placa de mormant a cuviosului Iosif si icoana sfantului, privindu-te bland. Au trecut secole decand sfantul Iosif, prin descoperire dumnezeeasca a ajutat la nasterea manastirii Varatic. A fost ucenic al sfantului Paisie Velicicovski, viata lui de rugaciune si asceza a fost necunoscuta oamenilor si doar cunoscuta de duhovnic si Dumnezeu. Cu binecuvantarea duhovnicului se muta de la Secu intr-un loc deasupra Varatecului si-si face o chilie langa Varful Ciungilor. Trei ani a petrecut in pustia muntilor Neamtului hranit de Dumnezeu. Intr-o noapte, cuviosul a auzit cantari ingeresti intr-o poiana si o lumina puternica. Vedenia se repeta de trei ori si staretul luand legatura prin padurar cu staretul Paisie, intelege ca Dumnezeu i-a descoperit ca in acel loc avea sa se inalte o manastire de maici.Staretul Paisie trimite la cuvios o maica, pe maica Olimpiada si asa se naste Varaticul.
A ajutat la zidirea lui, a sprijinit maicile ca duhovnic si sfatuitor, a muncit cot la cot cu mesterii, a intarit cu rugaciune si cuvant maicile dupa incendiul manastirii...Chip de blandete si sfintenie. Simtind ca i se apropie sfarsitul s-a retras intr-un loc ferit. Cu o saptamana inainte de a trece la Domnul, i-a aparut Sfantul Paisie care i-a spus ca peste o saptamana va veni sa-l ia la miezul noptii. Intr-adevar, dupa ce a trecut sarbatoarea Nasterii Domnului, chiar in ziua sfantului Iosif, pe 28 decembrie, a trecut la cele vesnice. Aceasta este si ziua de sarbatoare a sfantului hotarata de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane.
Minunat loc biserica manastirii Varatic.
La iconostas, deasupra chipul bland al Domnului nostru Iisus Hristos, asa cum a fost zugravit pe mahrama sfintei Veronica,pictat de Nicolae Grigorescu. Catapeteasma frumos sculptata in lemn de tisa si suflata cu aur, covoarele imbracand regal, in rosu, biserica. Pictura se remarca printr-o portretistica deosebita si o tonalitate calda a culorilor.
Totul in manastirea Varatic te pregateste pentru intalnirea cu Agapia, manastire- sora mai mare.
Am ajuns repede la manastirea Agapia, tot pe ploaie, dar o ploaie deosebit de frumoasa. In curte florile imense, mii de culori, parca radeau sub picaturi, totul desavarsit cum trebuie sa fi fost raiul primelor zile. Cladiri albe, curate, incarcate de flori. Undeva sus, acum doi ani am dormit un pic de noapte, pentru ca bineinteles am participat la toate slujbele. Maicile imi bateau in liniste in podeaua bisericii si imi aratau sa ma asez langa ele. Purtam desigur fuste lungi, negre si bluze cu maneci lungi, negre...ca mine, ca insasi fiinta mea. Amintiri dragi.
Manastirea Agapia este cunoscuta iubitorilor de frumos si prin legatura deosebita a manastirii cu pictorul zugrav Nicolae Grigorescu. El a pictat biserica cand avea 20 de ani si in pofida tineretii sale, reuseste la Agapia sa creeze un stil propriu, imbinand traditia bizantina cu stilul neoclasic si arta populara romaneasca. Privind Agapia, inima ti se incalzeste sfant de iubire si iti vine sa zici mereu: Slava Tie Doamne, Slava Tie, pentru intepciunea pe care ai dat-o oamenilor care au inteles sa faca voia Ta si acest loc, casa Ta!
Vesnica pomenire, Doamne, maicii Tavefta Ursache! Ea e cea care l-a descoperit pe tanarul pictor in cautare de bani pentru a pleca la Paris, ca sa-si desavarseasca stilul. Ea e cea care vazand o icoana a pictorului i-a dat 2000 de galbeni pentru pictarea bisericii si a 24 de icoane. Trebuia sa o termine in 1 an si jumatate. A terminat in trei ani. Asa ni s-a daruit biserica manastirii Agapia. Cu truda, cu efort, dar si cu mult har.
Sfintii de pe pereti au acea minunata asemanare cu poporul roman pe care l-a iubit, cu preoti, maicile, mirenii care i-au iesit in cale. Minunata este Maica Domnului purtand in brate pruncul, naframa roz dulce impresurandu-i chipul, iar El, Iisus binecuvantandu-ne cu iubire, inconjurat de ingeri...Vezi in chipul Ei, al Maicii, acea dulceata a domnitelor noastre, a fetelor din familii boieresti care au umplut cu smerenie manastirile, tesand, cusand, pictand, ingrijind bolnavi in spitale, slujind la strana...maicutele neamului nostru!
Am ramas nevazuta de grup in biserica, in timp ce pelerinii se ospatau la trapeza. M-am asezat la strana maicutelor, aproape de Maica Domnului. Biserica era aproape goala si eu mi-am scos cartile de rugaciuni. O maica s-a apropiat intr-un timp de mine, m-am sfiit si am vrut sa ma retrag:
-Ramaneti acolo, va rog!-mi-a spus cu blandete, dar fermitate. Si ea s-a asezat intr-o strana alaturi, dar in picioare. Mai apoi avea sa ne vorbeasca despre Agapia cu multa iubire.
Am privit cu atentie picturile: Iisus Hristos, Intrarea in Ierusalim, Punerea in mormant, Purtarea crucii,Iisus Hristos rugandu-se in gradina Ghetimani,Sfanta Treime de pe inaltul cupolei...Iisus Hristos Pantocrator tanand in mana Pamantul ca un glob aseazat pe un curcubeu avand in el tricolorul... Sfantul Gheorghe de pe usa altarului, asezat in picioare inspirat de Dontello, prorocii, cautandu-l pe prorocul Daniil in al carui chip il vedem pe insusi tanarul Nicolae Grigorescu. Originea poporului roman arata in figurile sfintilor militari sfanatul Eustatiu si Sfatul Teodor, unul cu chip de dac si unul cu chip de roman. Este atata iubire si atata blandete in toate chipurile, incat intelegi ca prin lucrare dumnezeeasca, Grigorescu a dat in pictura manastirii Agapia, tot ceea ce omeneste putea sa dea, parca stiind ca Agapia avea sa fie ultima pictura religioasa a lui, ca dupa ea nu va mai picta nicio icoana, nimic religios. Se spune ca revenit dupa 40 de ani de la terminarea bisericii si dorind sa restaureze un tablou de pe usa altarului, sfantul...a capatat chipul unui ciobanas, parca Dumnezeu aratand ca atat a fost si asta pentru ca a fost deplin!
Nu am petrecut decat doua ore in curtea acestor manastiri, nu am fost decat pelerini, dar am plecat mai imbogatiti, mai blanzi, mai doritori de Dumnezeu, decat eram cand am intrat pe porti. Facusem prima pregatire pentru ceea ce urma. Dorna Arini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu