sâmbătă, 25 august 2012

Intre manastirea Visina si Manastirea Jiet-Parintele Ambrozie si Parintele Vasile

Parintele Ambrozie. Sfintii parinti filocalici spun ca ei, calugarii nu pot fi prieteni cu oamenii.Lumea din afara lor, este un obstacol pentru mantuire, atat timp cat se fac partasi lumii.Si de aceea, ei, calugarii se leapada de lume, pentru a se ruga mai bine pentru ea. Pare un paradox, greu de crezut ca cineva  care nu ma cunoaste,se poate ruga pentru mine. Si totusi asa e!
Dar mai minunat este ca sfintia sa, Parintele Ambrozie, este  totusi prietenul nostru.Si cand spun''nostru'', ma gandesc la Nicolae care l-a cunoscut primul, la Maria, sotia lui, la Daria fiica lor de un an si la mine. Parintele Ambrozie e unul din  darurile  pe care Dumnezeu ni l-a facut intr-un timp de mari suferinte. Sfintia sa este unul din cei care ne-au ajutata sa ne ridicam.Slujeste la manastirea Visina,aproape de Bumbesti la doar 12 km de Lainici.
Manastirea Visina dateaza se pare din secolul al XIV-lea si a fost inzestrata de catre multi domnitori, de Radu Basrab, Neagoe Basarab , Mihai Viteazul  cu mosii, cu munti, cu toate bogatiile care au facut din ea, o manastire bogata.Primul ei ctitor a fost un ucenic al sfantului Nicodim, pe numele lui, Dionisie. Pamanturile manastirii se intindeau pana unde se auzea dangatul clopotului...Vremuri de marire dar si de pizma.Legenda spune ca suparati pe darile mari pe care le dadeau manastirii, taranii au ucis un calugar si au furat clopotul care a cazut in Jiu, iar dangatul lui se aude  uneori vuind din valuri.Moartea calugarului a intinat locul care a cunoscut secole de pustiire.
Abia in anul 1995, la propunerea mitropolitului Nestor, s-a luat hotararea de reinfiintare a manastirii, lucrarea fiind incredintata arhimandritului Melchisedec.Prin stradania lui a fost zidita o alta biserica  din lemn si au inceput lucrarile la un corp de chilii.Hramul? Mi-e draga manastirea Visina si pentru hramul ei: Sfanta Treime!
Acolo,acum e staret parintele Irodion, parintele Ambrozie e preot slujitor, iar la strana mai este un calugar.Am cunoscut blandetea oamenilor, dar ea este un sentiment care nu dureaza.Am inteles in viata mea, ca e ceva care trece mai ales cu timpul, cu cat cineva te cunoaste mai bine.Parintele Ambrozie mi-a aratat ca ea, blandetea, poate ramane chiar daca trece timpul.Bucuria de a ne cunoaste, de a ne pleca capetele la mana sa pentru sarut, iar Parintele de a ne imbratisa cu palmele crestetul capului, este un sentiment pentru care merita sa strabati lumea.Si noi, cei trei, pentru ca Daria e prea mica, din cand in cand strabatem lumea ca sa traim sentimentul acesta.Cand lumea ma uita, parintele Ambrozie nu ma uita niciodata.Binele din viata mea, faptul ca ma ridic din pat in zilele in care totul se topeste in mine, e o dovada a rugaciunii si a lui.Nu spun ca e singurul, dar e poate singurul care cu iubire, ma scrie in lista lui de fii si fiice, desi nu- mi este duhovnic.
Pelerinajul meu avea de data asta un tel exact,o limita peste care nu puteam trece:Parintele Ambrozie.Si am ajuns la sfintia sa, ne-am bucurat enorm, atat de mult incat cuvintele au ramas nerostite, doar zambet tamp pe fata mea si  bucurie imensa la Parinte.Am convenit sa ne continuam drumul spre Lainici, Prislop si manastirea Jiet, la Parintele Vasile urmand sa ne intoarcem apoi la Visina si sa dormim acolo.Am sa reiau separat manastirile, dar acum vreau sa va vorbesc despre parintele Vasile.
Drumul pana la el l-am facut extraordinar de greu.Harta arata manastirea ca fiind la 20 de km de Petrila.Aproape.Numai ca era ceva care ne incurca mai rau decat la Iezer.Am strabatut sate, drumuri in lucru, poduri...ne intorceam, mai intrebam de manastire si ne mai intorceam odata...seara se lasa parca ca o negura peste drum...era tarziu, ne astepta un drum lung inapoi spre Visina, dar noi ne incapatinam sa ajungem, iar intrebam, iar mai mergeam, nicaieri nu se vedea nimic, ne-am mai intors odata si atunci am vazut borna care indica 17 km pana la Petrila:
-Deci mai erau trei km si ajungeam!
De undeva a aparut un om in pustietate care a confirmat, dar mai parcursesem 3 km deja, am intors si am refacut iar drumul...in stanga, intr-o poiana frumoasa, biserica arata exact ca in pliantul pe care mi-l daruise in primavara!
Am coborat cu bucurie, am intrat cu totii in biserica goala.Parintele isi pusese reverenda care ii da acea inaltime extraordinara, de neegalat, a preotie sale.Era obosit, dar bucuros, ca mi-a implinit o dorinta, eu am zburat in cladirea in care se vedea lumina si am strigat aproape:
-Doamne ajuta!Parinte Vasile!
Nu l-am vazut decat odata pana acum. Dar ce importanta are? Stiu ca-mi  sta  alaturi in luptele pe care le duc, stiu ca ma stie cu bune si mai ales cu relele vietii mele nespuse.
Stateau la masa, sfintia sa si cativa muncitori.S-a ridicat si a venit spre mine aproape zburand la chemare.
Ochii ni-s-au apropiat:eu bucurie si izbanda(v-am gasit, am ajuns), parintele bucurie( sant aici,stiam ca o sa ajungi intr-o zi).Exact asa mi-a spus:
-Mi-s-a spus ca o sa ajungeti!
Calugarii nu sunt prietenii nostrii, nici macar neamuri cu noi , nu ne putem imbratisa, ar fi deplasat, dar e acea bucurie a inimii, care valoreaza cat multe imbratisari lumesti.
Nu am stat mult, l-am prezentat prietenilor mei,ne-a dus in biserica care e mare bucurie a Parintelui, ne-am inchinat la icoane,nestiind ce sa facem mai repede in putinul timp cat puteam sa stam.Era deja noapte.Intunericul se lasase deja peste brazi. Ne bucuram atat de mult incat am fi putut sa nu ne spunem nimic, numai ca... am discutat despre cei de pe pomelnicul pe care i l-am dat parintelui Vasile in primavara si am vazut ca pentru sfintia sa nu sunt doar nume, sunt oameni, probleme, dureri...
-Virgil! Sigur ca trebuie sa-l ajutam sa fie sanatos! Cum se mai simte? Cum evolueaza boala?...Da, cred ca trebuie sa se opereze, sa asculte de medici...
Parintele a gasit cate o vorba buna pentru toti si un zambet si ceva care particulariza relatia sa cu fiecare, si cu Parintele Adrian, si cu doamna Violeta dar si cu Andrei.Vesel, binevoitor:
-Ramaneti sa dormiti aici!Am doar o camera cu usa si una fara usa...dar ramaneti!
-Sarut mana.Trebuie sa ajungem la Visina, la Parintele Ambrozie!
-Ramaneti macar sa mancati!Astazi am ce sa va dau!
Atat bucurie si renuntare la tot, la pat, la mancare...pentru noi.Ochii ni-s-au incalzit de iubirea Parintelui.
-Sarut mana! Mergem...este deja tarziu!
-Aveti un drum lung, pana acolo, doua ore-doua ore jumatate!
Ne-am privit iar lung cu bucurie, toti patru, prieteni fara sa putem fi prieteni...
Mana Parintelui s-a plecat pe capul nostru inchinandu-ne, s-a plecat spre Parintele Adrian pentru a-i saruta mana, gest repetat de celalalt parinte, fratii in Hristos...s-au imbratisat asa cum numai preotii o fac...ne-am urcat in masina nestiind daca ne vom mai vedea in aceasta viata, poate Dumnezeu o mai randui, oricum ramanand nedespartiti in rugaciune, unii pentru altii si am plecat spre Visina.
Nu puteam vorbi.
-Doamne, ce Om!Ce calugar!
Calugarii sunt lumina lumii.Vorbele le spuneam rar, aproape in soapta toti trei.
-Este asa o liniste in inima mea,am spus
-Si in a mea-a spus Andrei
-Si in a mea-a spus doamna Violeta
-Da, asa e!-a confirmat Parintele Adrian.Trebuie sa-l ajutati! Aici e un loc in care chiar trebuie sa-l ajutati!
Asta simt si eu.As spune tuturor.Parintele Vasile merita ajutat, pentru ca acel loc trebuie terminat. Lumea are nevoie de el, altfel Parintele Vasile nu ar sta acolo! 
Drumul de intoarcere?Doua ore si jumatate? Am ajuns la Visina in mai putin de o ora!Desi era noapte tarziu, intuneric deja. Parintele Ambrozie ne astepta, rugandu-se pentru noi, pe podul care trece peste Jiu.La celalalt capat, Parintele Vasile ne pazea cu rugaciunea sfintie sale.Sigur, in alt loc cineva se mai ruga pentru noi.Iar masina o conducea un preot!
Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda lui in gura mea.
In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca.
Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna.(Psalmul 33)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu