Barsana este locul in care am vorbit cel mai putin. Am ajuns seara destul de tarziu. Eram obositi dupa un drum deja lung, lasasem in urma Sapanta si cimitirul vesel. Inca aveam vii in memorie crucile albastre incarcate de desene si versuri, povestile unor vietii spuse pe scurt de mesteri care au reusit, nu stiu cum, sa povesteasca uneori decenii, in doua fraze. Ma plimbasem prin cimitir impreuna cu micul Andrei si doamna Violeta, gandindu-ma iar cat de efemer e totul in lumea acesta si cat de gresit ne legam de lucruri lumesti, atat de lumesti...Si acum, ajunsi la manastirea Barsana peisajul ne amutise instantaneu. Vazusem raul Iza, trecusem prin locuri de o frumusete unica, sate cu porti din lemn care desi inchise parca te imbiau mai mult sa le deschizi, sa patrunzi in universul lor intim. Dar nimic nu te poate pregati pentru Barsana. Totul este incredibil. Trecusem gafaind usor pe sub imensa poarta maramureseana, urmasem greut aleea rasucita parca spre cer, pasisem pe sub turnul clopotnita si... dintr-o data, pe un platou, tasnind parca cladiri cu turle inalte, semete si totusi dantelate spre cer. Alei pietruite marginite de flori. Pajisti verzi manoase... Altarul de vara imprejmuit cu sfoara. Aghiazmatarul. Staretia o adevarata minune ca arhitectura. Lacul cu un podet, parca de poveste si totusi real. Fantana cu ciutura lasata. Troita insemnand iar suferinta Domnului pentru salvarea noastra de la pieire.Nu-mi venea a crede ca sunt acolo, ca Dumnezeu randuise sa ma intorc, dupa ce acum un an poposisem pentru cateva minute. Ma gandeam atunci ca ar fi fost minunat sa inoptam la Barsana, si uite acum, cu ajutorul parintelui Adrian, o femeie deschidea usa unei camere mari in care urma sa dormim. Pe hol, o masa si doua scaune si...balustrada plina de ghivece de muscate. Dar oricata frumusete era in locul acela, toaca anunta ceva minunat. Am pasit cu emotie in biserica acum deja terminata. Scari din lemn frumoase duceau la etaj, defapt la demisol si acolo... vecernia. Totul incredibil. Intr-o armonie perfecta, pictura peretilor in culori si forme cum nu am mai vazut nicaieri, covoarele grena in care se repetau modelele florale ale peretilor, lemn de stejar rasucit parca de pelelul unui pictor, nu de maini omenesti... Icoane ale celor 12 apostoli... Maica Domnului tinandu-l in brate pe Fiul Sau. Scena rastignirii Domnului... Iar acolo, dincolo de catapeteasma, un preot in varsta imbracat in vesmant alb cu motive florale rosii si in fata la strana, maici tinere.
''Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat. Varsa-voi inaintea Lui rugaciunea mea, necazul meu inaintea lui voi spune". Asa a fost construita Barsana si asa a renascut din ruine. Cu rugaciune multa, cu rugaciunea maicilor, a preotilor, a episcopului Justinian, a oamenilor locului acesta minunat. Si Dumnezeu in mare si desavarsita Lui bunatate a inflorit Barsana cum putine locuri sunt in spatiul nostru ortodox. Si a trimis acolo oameni pentru care timpul curge in alte dimensiuni, dar numai crestine, si peste toate se aude cantarea ''Lumina lina a sfintei slave, a Tatalui Ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara. laudam pe Tatal, pe Fiul si pe sfantul Duh, Dumnezeu;"
Am dormit la Manastirea Barsana si in zori m-am trezit in ciripit de pasarele si toaca maicutelor. Am coborat grabita cararile din piatra de rau, florile isi scuturau petalele, si le plecau smerite. In lumina dulcea a diminetii, ca o imparatesa, biserica ne astepta. Preotul citea la strana in locul maicutei care batea toaca. Abia am indraznit sa ma apropii de o maicuta si sa-i dau pomelnicele pentru proscomidie. Am vrut sa fim pomeniti acolo si noi. Dumnezeu ne cunoaste peste tot, si ingerii si sfintii ne stiu, dar era acolo, in acel loc ceva mai mult decat in alte locuri. Era smerenia preotului care parca plutea cu ochii plecati cand cadea, care slujea ca si cand vedea mai mult decat vedeam eu, a maicutelor care cantau cu voci nu din lumea aceasta. A fost o slujba minunata. Parintele Adrian a ramas intr-o nemiscare si tacere care spunea mai mult decat orice discursuri. Alaturi de sfintia sa doamna Violeta sorbea fiecare moment al sfintei liturghii. Nu stiu cand i-am vazut, aseazata la intrare, in spatele lor, strategic, sa vad sfantul altar am plans si am zambit de bucurie. Am cantat "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot! Plin e cerul si pamantul de marirea Ta", am ingenunchiat si mi-am pus capul in covoarele maicilor cu lacrimi de bucurie" Pe tine te laudam..."
Si cum as putea sa traiesc fara sa laud in fiecare clipa a vietii mele minunile pe care Dumnezeu le face cu noi? Cum as putea sa consider altceva decat un dar minunat, dumnezeiesc, Barsana? Daca ar fi sa ma mai intorc odata acolo...sigur as pleca mai greu decat am facut-o acum, as incerca sa invat sa bat toaca si macar atat... inainte de slujba sa chem lumea pentru rugaciune. Zambesc. Este un talant pe care, Tu, Doamne nu mi-l-ai dat, din pricini stiute de tine si binecuvantate. Sigur nu as reusi sa invat sa bat toaca, dar as lua de mana oamenii si i-as duce in soapta in biserica, invatandu-i sa fie partasi la slujirea preotului acela si al maicutelor. Si iarasi mi-l amintesc pe parintele Leontie, spunadu-mi ca nu am cunoscut inca aceasta lume cu smerenia si rugaciunea ei! Am plecat bucuroasa pentru ca traisem putin in coltul acela de rai si putin trista pentru absenta din biserica a pelerinilor... Dar Dumnezeu stie, poate in dimineata aceia, acolo fusese doar locul nostru , a celor 7 credinciosi, un preot si trei maicute. Si am plecat spunand "Slava Tie, Doamne, slava Tie!", cu credinta ca voi mai reveni in coltul acela de rai.
''Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat. Varsa-voi inaintea Lui rugaciunea mea, necazul meu inaintea lui voi spune". Asa a fost construita Barsana si asa a renascut din ruine. Cu rugaciune multa, cu rugaciunea maicilor, a preotilor, a episcopului Justinian, a oamenilor locului acesta minunat. Si Dumnezeu in mare si desavarsita Lui bunatate a inflorit Barsana cum putine locuri sunt in spatiul nostru ortodox. Si a trimis acolo oameni pentru care timpul curge in alte dimensiuni, dar numai crestine, si peste toate se aude cantarea ''Lumina lina a sfintei slave, a Tatalui Ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara. laudam pe Tatal, pe Fiul si pe sfantul Duh, Dumnezeu;"
Am dormit la Manastirea Barsana si in zori m-am trezit in ciripit de pasarele si toaca maicutelor. Am coborat grabita cararile din piatra de rau, florile isi scuturau petalele, si le plecau smerite. In lumina dulcea a diminetii, ca o imparatesa, biserica ne astepta. Preotul citea la strana in locul maicutei care batea toaca. Abia am indraznit sa ma apropii de o maicuta si sa-i dau pomelnicele pentru proscomidie. Am vrut sa fim pomeniti acolo si noi. Dumnezeu ne cunoaste peste tot, si ingerii si sfintii ne stiu, dar era acolo, in acel loc ceva mai mult decat in alte locuri. Era smerenia preotului care parca plutea cu ochii plecati cand cadea, care slujea ca si cand vedea mai mult decat vedeam eu, a maicutelor care cantau cu voci nu din lumea aceasta. A fost o slujba minunata. Parintele Adrian a ramas intr-o nemiscare si tacere care spunea mai mult decat orice discursuri. Alaturi de sfintia sa doamna Violeta sorbea fiecare moment al sfintei liturghii. Nu stiu cand i-am vazut, aseazata la intrare, in spatele lor, strategic, sa vad sfantul altar am plans si am zambit de bucurie. Am cantat "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot! Plin e cerul si pamantul de marirea Ta", am ingenunchiat si mi-am pus capul in covoarele maicilor cu lacrimi de bucurie" Pe tine te laudam..."
Si cum as putea sa traiesc fara sa laud in fiecare clipa a vietii mele minunile pe care Dumnezeu le face cu noi? Cum as putea sa consider altceva decat un dar minunat, dumnezeiesc, Barsana? Daca ar fi sa ma mai intorc odata acolo...sigur as pleca mai greu decat am facut-o acum, as incerca sa invat sa bat toaca si macar atat... inainte de slujba sa chem lumea pentru rugaciune. Zambesc. Este un talant pe care, Tu, Doamne nu mi-l-ai dat, din pricini stiute de tine si binecuvantate. Sigur nu as reusi sa invat sa bat toaca, dar as lua de mana oamenii si i-as duce in soapta in biserica, invatandu-i sa fie partasi la slujirea preotului acela si al maicutelor. Si iarasi mi-l amintesc pe parintele Leontie, spunadu-mi ca nu am cunoscut inca aceasta lume cu smerenia si rugaciunea ei! Am plecat bucuroasa pentru ca traisem putin in coltul acela de rai si putin trista pentru absenta din biserica a pelerinilor... Dar Dumnezeu stie, poate in dimineata aceia, acolo fusese doar locul nostru , a celor 7 credinciosi, un preot si trei maicute. Si am plecat spunand "Slava Tie, Doamne, slava Tie!", cu credinta ca voi mai reveni in coltul acela de rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu