duminică, 17 septembrie 2017

Schitul Closca in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci /17 septembrie 2017

Dimineata devreme am plecat spre Closca. De atatea ori am strabatut drumul acesta incat si cu ochii inchisi il pot reface.Slobozia, Tandarei, Giurgeni,Harsova, Hanul Morii si Closca, schitul in care foarte multi se simt, in casa lui Dumnezeu, ca Acasa.

 Am inceput in putini rugatori ca pana la sfarsit biserica sa fie plina , in ea intrand pelerini din multe localitati din jur. Vestea despre parintii minunati de la Closca ajungand tot mai departe.
 Imi era dor de cantarile utreniei
 de toaca parintelui Nectarie.



 Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1
"Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere."





 strigatul talharului...








 In timpul sfinteti liturghii am auzit in sfantul altar cuvintele spuse de Parinte"Aceasta sa o faceti spre pomenirea mea!" si m-am gandit ce inseamna, In seara acesta Dumnezeu mi-a descoperit sensul acestora in cuvantul parintelui Dimitrie Staniloae in cartea arhimandritului Ioanichie Balan - Convorbiri Duhovnicesti Vol 1 


,,Cum trebuie sa intelegem porunca lui Hristos rostita la Cina cea de Taina: "Faceti aceasta spre pomenirea Mea"?

- Prin porunca "Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19), Hristos ne asigura ca El va fi tot atat de prezent cu noi si Se va darui sub chipul painii si vinului, ori de cate ori Apostolii si urmasii lor se vor ruga Lui sa faca aceasta cum a facut-o la Cina cea de Taina. Ba chiar le porunceste sa faca aceasta spre a-L pomeni pe El, spre a-si aduce aminte de ceea ce a facut El atunci. Le cere sa-I adreseze Lui rugaciunea de a face mereu pentru ei ceea ce a facut El la Cina cea de Taina, ca sa-L pome­neasca. Pomenirea Lui nu este fara prezenta Lui si prezenta Lui nu are loc fara pomenirea Lui. Euharistia nu este o simpla pomenire a lui Hristos fara prezenta Lui, nici nu se obtine prezenta Lui fara pomenirea a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taina. Intre Cina cea de Taina si jertfa liturgica sau Euharistia din orice timp, este o stransa legatura. Aceea o face posibila pe aceasta si aceasta ne pune in legatura cu aceea. Nu El are nevoie de pomenirea noastra, ci noi, ca sa ni Se daruiasca mereu.''

 Sus sa a avem inimile!
 Avem catre Domnul!
 Am sarbatorit o fetita Sofia si pe Sofia noastra ...



 Am cantat cu doamnele Paraclisul Maicii Domnului Eleovritissa...




Am petrecut astazi cateva ceasuri la Closca, langa icoana sf Luca al Crimeei...in rugaciune catre Domnul, adaugandu-ma unor oameni care imi sunt dragi si pe care in ultimii doi ani, eu i-am vazut rar.

 A fost o zi a unei incercari de a masura linistea inimii mele.
M-am gandit poate cu mai multa liniste si detasare, la persoanele care imi sunt apropiate :copii, prieteni, fini...la cei ce ma iubesc si la cei ce ma urasc. la cei carora le este indiferent ce fac , cum sunt,la incercarile mari ale vietii mele  de femeie purtandu-si cu greutate crucea vaduviei.

Am inteles ca nu voi putea fi libera sa-mi continui drumul meu spre mantuire decat iertand si iubind. Am inteles ca iubirea adevarata e cea in care nu ceri nimic, nici macar ca omul acela sa fie ok , cum spunem in limbaj curent si modern. Nu e al meu sa-l schimb pe altul. Al meu e sa incerc sa-l iubesc si iubirea aceasta ma poate face liber si fericit...Spunea  mitropolitul Antonie de Suroj"Dragostea este un sentiment ui­mitor, însă ea nu este numai un sen­timent, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd", as­ta nu înseamnă: „pătrund cu mintea" sau „văd cu ochii", ci „pătrund cu toa­tă fiinţa mea". Taina iubirii fa­ţă de om începe în clipa când ne ui­tăm la el fără dorinţa de a-l poseda, fă­ră dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de fru­museţea care ni s-a descoperit."

M-am minunat de frumusetea oamenilor de la Closca,parinti tacuti, parinti de pateric, am plecat cu imaginea Atanasiei, mica, delicata, imbracata in negru spunandu-mi:
-Pomeniti-ma!
Si purtand pe trup urma imbratisarii Elisabetei ... studenta la medicina cautand si ea locul ei la icoana Maicii Domnului...
Si multumesc Domnului pentru frumusetea descoperirilor acestei zile...
Drumuri... drumuri diferite... maini diferite de care ne prindem  ... drumul spre casa intr-o zi de toamna perfecta... stiu, poate ma vor uita mai repede decat gandesc acum, desi cei care raman intr-un loc se gandesc mai des la cei care pleaca,important e sa nu-L uitam  niciodata pe Dumnezeu , Cel caruia, cum spune Parintele, I-se cuvine slava in vecii vecilor. Amin 

vineri, 15 septembrie 2017

Pururi tanar...

Am o zi "proasta".De cate ori spunem asta! Si eu o spun deseori.
Am petrecut o parte din noapte incercand sa pun o masa ... si nu aveam masa, nu ma pricepeam deloc sa amestec niste branza cu smantana si nici sa fac un ceai ...si cand dupa mult timp aveam si masa cu fata de masa alba si branza amestecata cu smantana  si ceaiul gata facut, am constat ca nu am paine si am plecat intr-un oras strain sa caut paine ...
Era un vis, dar un vis in care un monah dorea sa manance cu noi si eu eram cu Grig si Ruxandra...
Si Grig ... Grig...lacrima mea tot mai amara, lacrima batranetii mele.
Pentru ca ma vad tot mai neputincioasa si as avea nevoie de ajutorul lui.
Am rascolit casa si am daruit inclusiv lucruri de-ale lui. Am daruit canapeaua pe care se odihnea, cea pe care a dormit ultima lui saptamana pe acest pamant. Am daruit masuta din lemn de stejar  pe care isi sprijinea picioarele cand se uita la televizorul pe care ... l-am daruit.
Casa arata altfel... am pus in locul lucrurilor cumparate impreuna, altele mai usoare, mai usor de ridicat, desi in mod clar mai incomode.
In cutii de carton sunt carti pe care le va lua Ruxandra....carti despre betoane si constructii...Chiar daca nu vor folosi nimanui, ele trebuie sa ramana in familie cat timp va fi si amintirea lui Grig .In curand  am fi sarbatorit 60 de ani de viata ai lui, ani frumosi, bucurosi sa-i vedem pe copiii nostri alaturi, cu Filip urcandu-se pe picioarele lui si luandu-i telefonul sa asculte la ei cantecele.
Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost viata noastra impreuna.Nu pot! Prea mult ma zbat in toate problemele singura.Prea multe facturi...impozite...Prea multe deplasari in care vad cum soti/sotii de varsta noastra se ajuta unii pe altii, el poarta geamantanul si ea sacosa cu maruntisuri,merg impreuna la masa, privesc acelasi asfintit sau rasarit de soare.
Imbatranesc impreuna, 
Noi am ramas insa la varste diferite... eu imbatranesc, am trecut peste 6 decenii, parul meu alb se strange netuns in coc ,genunchii mei sunt tot mai slabi, mai bolnavi, mai copti de boala,ochii mei privesc tot mai neclar asfintiturile, el insa a ramas tanar si frumos ...singur ...singur...inca despartiti...inca asteptandu-ma...


"Nu credeam să învăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visător la steaua
Singuratatii!
Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.

joi, 7 septembrie 2017

Reflectie despre iertare si septembrie

01 09 2017
Sunt un om trecut prin multime de ani, cu o experienta destul de mare a vietii.
Am trait si am murit cu cei dragi.
Am iubit si am urat, iar uneori oamenii mi-au devenit indiferenti.
Am ras mult si am plans mult pana la transformarea plansului in plans interior, plans mai dureros decat orice.
Am fost si print si cersator.
Poate ordinea lucrurilor a fost inversa decat marturisesc, dar uite-ma acum, aproape  trecuta de 6 decenii rememorand si reflectand  despre iertare si despartiri.
Despartiri in septembrie...la inceput de toamna, la inceput de an...
Nu, nu vreau sa ma despart de nimeni. Nu vreau sa fiu suparata pe nimeni.
Ieri, alaltaieri, o diva adevarata,striga lucruri urate despre mine...desigur,toate acestea fiind, lumeste, neadevarate! Dar ea sufera cu atat durere din pricina a ceea ce credea ea ca reprezint eu, incat, desi as fi ras, mai degraba as fi plans.
O alta persoana, un om la a carei parere am tinut mult in anii din urma, crede despre mine ca sunt o femeie proasta, ca intelect, proasta-proasta si mai rau decat atat, fudula, luptata de o mandrie luciferica.Dar nu ma pot supara. Pot doar sa-mi amintesc Scriptura:
"Daca la tinerete n'ai adunat nimic,
cum vei gasi ceva la batranete?"

Are vreo importanta cum te vad altii? Niciuna, abolut niciuna, mai ales cand nu trebuie sa te angajeze la nimic parerea lor. 
 Dar oare de ce-i uram pe unii?
Uram pentru ca viata noastra e un esec si nu ni-l asumam.
Uram pentru ca nu ne este bine!
Si atunci cum sa nu-i intelegem pe cei ce ne urasc?
Daca le-ar fi bine, ar fi fericiti sa ne vada, sa ne stie. S-ar bucura cu noi! Dar pentru ca vietile noastre se intersecteaza, au sentimentul ca raul lor este din pricina noastra   si ne urasc, de multe ori nemeritat, gresit...
Nu este bine sa provoci acest rau, acest sentiment de invidie si de ura. Chiar daca te stii /te crezi nevinovat de raul altora, nu este confortabil sa stii ca altii oameni, alte suflete, sunt mistuite de ganduri rele, pornind de la tine. Poate sunt naluciri. Poate sunt bolnavi. Poate sunt posedati de duhuri de ura si invidie.
Dar ei trebuiesc iubiti, daca nu putem sa-i iubim, macar sa-i toleram, macar sa-i ingaduim langa noi, daca Dumnezeu ni i-a daruit spre incercarea noastra, sau sa stam departe de ei daca se poate, daca ne sunt straini...
Oricare dintre noi putem cadea in pacatul invidiei, al dusmaniei, al maniei...mai ales daca ii judecam si nu-i iertam pe cei care ne urasc.Este adevarat si constatat:tot ceea ce judecam si condamnam vom trai si noi.Deci mai bine sa ne amintim:cine este fara de pacat,  sa ridice primul piatra!
Sa nu gandim nimic rau despre nimeni!"Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet, şi cine n-a greşit cu limba sa?" intreba Ecclesiasticul.Sa acceptam pe fiecare asa cum e, fara a incerca cu inversunare sa-l schimbam...doar Dumnezeu face aceasta, nu noi, prin cai pe care nu le stim...
Sa primim cu seninatate si prigoana, si scuipatul pe obrazul nostru. Sa iubim. Sa iertam.Sa credem  orice neputinta.
Si pentru toate acestea, Dumnezeu va trimite pe ingerul Sau sa ne mangaie, dupa fiecare moment in care iertam si iubim.
Deja este septembrie! Iubesc nespus de mult acesta luna pentru milioane de motive; pentru dulceata soarelui lui, pentru apa inca calda a marilor, pentru nisipul care pastreaza caldura soarelui, pentru amintirile acelor intamplari vechi, amintiri care inmoaie in mine rautatea si ramane doar tristetea dulce... pentru imaginea caruselului din balci in care ma dadeam copil fiind si a berariilor la care tatal meu ma ducea sa mancam mici si pastrama, eveniment major al copilariei mele, pentru amintirea mirosului bucatariei mele in care mama punea muraturi in borcane mari ... pentru gustul perfect al strugurilor de la Bozioru si pentru imbratisarea copiilor si a lui Grig intr-o zi care se apropie ...Iubesc septembrie si septembrie ma iubeste pe mine!
Iubesc lumea si lumea uneori ma iubeste... duc si iubirea ca si ura cu imensa recunostinta pentru toti cei care isi pierd timpul cu mine. 

duminică, 20 august 2017

Opreste-te putin



De mult timp ma simt sub o presiune imensa. Nu stiu de cand, pentru ca nu mai masor timpul. Dar cred ca lupta aceasta acuta, este de dupa moartea lui Grig. Spaima ca nu este mantuit, ca zace in iad in chinuri imense, ca responsabilitatea mantuirii lui imi revine mie, doar mie, eu fiind vinovata de iadul lui in toate modurile posibile si imposibile, spaima ca nici nu voi fi in stare sa fac ceva, m-au transformat intr-un om permanent pe fuga.
Eram la Lainici in camera de sub altar, era trecut de miezul noptii si parintele Ambrozie mi-a spus ca sfintia sa nu crede ca e mantuit, ca a murit nespovedit si neimpartasit, despartit de Hristos, ca are o persoana foarte draga care a murit tot asa si stie ce spun sfintii parinti ai bisericii...acelasi lucru avea sa mi-l spuna peste cativa ani, parintele Antonie, la Odesa intre coloanele catedralei unde se afla sfantul Inochentie...
Am suferit atat de mult, incat atunci mi s-a agravat alergia cu care luptam de la moartea lui,m-am umplut de bube din cap pana in picioare, apoi dupa Oseda ceva a pocnit in creierul meu si am uitat Odesa crezand ca voi uita si cuvintele ...dar desi am uitat Odesa, cuvintele au ramas:
-Nu pot sa te mint! Nu plange! Sansa lui la mantuire esti tu, sotii se mantuiesc impreuna.Mantuieste-te tu si va fi si el mantuit.
Aceste cuvinte si altele care s-au adaugat, m-au tinut in pozitia acesta de atentie maxima.De constientizare a pacatelor pana la a nu mai putea trai fericita sfanta liturghie, pana cand heruvimicul s-a transformat in atata durere, incat rauri de sange curg din inima mea si iadul tot inghite sufletul meu...  rezist nu stiu cum, sustinuta de inger, pana la Osana Osana... si mantuieste-ne Doamne, e strigatul de biruinta mai puternic ca al  nibelungilor.
Acesta este adevarul. De aceia strabat lumea, la toate icoanele Maicii Domnului, la toti sfintii, la Sfantul Mormant, in Tara Sfanta...
Dar accidentul din primavara a incetinit pasul meu. Am obosit. Sincer, am obosit.
Dimineata m-am trezit la ora la care ma trezesc zilnic, dar am privit ceasul si am hotarat ca azi sa nu merg la biserica. Desi e sambata...Lucru extrem de rar, rar savarsit in aproape 10 ani.
 Am spus singura mergand prin casa rugaciunile diminetii, psalmul 50...Crezul...
Am pregatit micul  dejun, cafeaua...am mancat lejer, primadata dupa luni de zile ...am vorbit la telefon cu femei dragi... 
Azi a fost zi de vacanta. Nu deplina. Pentru ca am casa ca un santier . Totul strans , pus in cutii si in saci...de luni mesterii vor intra in casa si vor incepe zugravitul.
Imi doresc sa schimb ceva in viata mea. De fapt nu ceva ...mai mult decat ceva.Imi doresc sa ma odihnesc ... sa transform rugaciunea in altceva decat a fost pana acum...imi doresc atatea lucruri bune...lucruri pe care nu le voi face daca nu ascult acest indemn pe care "cineva" ...soptit mi-l spune"Opreste-te putin!"
Dar pana atunci, tragand un picior bolnav, mai ''strabat'' niste nori...mai vad niste mari...cautand peste tot, o silueta draga a Singurului drag...Cel de la care vine mantuirea...pe Domnul nostru Iisus Hristos!






miercuri, 9 august 2017

Rusia cu dragoste 2017 /ultima parte

 Vineri 15 iulie 2017
Am stat dimineata la Vladimir, la catedrala...












Apoi am plecat spre Murom











bucuria de a ne fotografia iar cu Anatolie in curtea mare si frumoasa a manastirii
 desi sfarsit de iulie, dupa calendar, acolo era primavara...iasomia inflorita ... si noi bucurosi ...oaspeti ai sfintilor Petru si Fevronia



si apoi...


ai sfantilor Mihail, Constantin si Teodor





si Maicii Domnului









Ne-am odihnit la Murom...am mers cu Anatolie ...api am mancat pe iarba alaturi de  maica Fotini


si am continuat drumul spre ...Diveevo







casutele frumoase ca in povesti

mure sau fragi...
si turlele bisericii in departare



Cazarea a fost la doua pensiuni. Anatolie nu a reusit sa ne cazeze la manastire pentru ca eram foarte multi si pentru ca am vrut sa stau cu fetele si cei care stateau patru in camera, stateau in acea cladire ...ne-a cazat in pensiunea cea mai indepartata... 
M-am tulburat desigur. Mergeam tot mai greu.Piciorul stang era ca o bucata de lemn si nici cel drept nu arata altfel. Racisem si ma simteam la capatul puterilor si la marginea Rusiei!
Si pensiunea acesta  mai departe de manastire, decat cealalta pensiune unde Anatolie isi dusese pe cei apropiati , ma intrista.
Am urcat greu doua etaje tragand de tot bagajul ... si inauntru am gasit ceva simplu si curat.


si am pus gand bun!
Era important ca eram cu fetele. Ele intr-o camera si eu cu Raluca in alta, avand comun baia si holul... Aveam sa ne simtim bine si aici. Seara invatam moldoveneste si radeam fara niciun stres ca deranjam pe cineva...







Aceasta ne-a fost casa! Manastirea!

































Biserica Schimbarea la Fata!





















sfantul Serafim si Maica Domnului. Gazdele noastre!
















cioara... 



cioara cea urata dar blanda...


Nu pot povesti Diveevo! Am stat la slujbe de dimineata pana noaptea. Am stat in curte... am ras si am plans...

ne-am bucurat de flori...




de dimineti si de seri

...ne-am rugat si ne-am uitat la altii cum se roaga cu adevarat...


am mancat la saraci




Ce mancare buna, Doamne! Multumesc , Tie!



am vorbit cu lumea... Maria avea un pisoi de dat cuiva si desi Raluca inca plange dupa el...l-am lasat la Diveevo, sa-l gasim mare




asfintituri...
si canafca in asfintit...





minunate seri...multumesc, Doamne pentru darurile Tale





"unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor."Evanghelia dupa Matei cap 18










zile dupa zile... seri cand ne intrebam la ce ora sa mergem la biserica: la prima liturghie la ora 5.30 sau la ora 8... si Elena zicand inteleapta:
-Hai sa nu ne usidem , ca suntem in concediu!
Si rasul nostru plin de voiosie si ...totusi de cele mai multe ori am ales liturghia de la ora 5.30



Iubim Diveevo pentru ca si Divvevo ne iubeste!Bucuria sfantului suntem si fiecare om e bucuria noastra.





bem impreuna apa de izvor...mancam impreuna atat cat avem...



dar intre noi este prietenie si iubire care nu se termina , care merge in Vesnicie...








Mancam mere de pe jos, din pomii sfantului Serafim 
icoana Maicii Domnului ...si zeci de drumuri la pangar

chipuri dragi incadreaza Diveevo ca in fotografii celebre...



O, cata frumusete si cata rugaciune pe canafca... Mi-e dor de  Ecaterina si Maricica si sora Maria, de Iuliana si celelalte femei din pelerinajul din primavara...Le adun in rugaciunea mea si o strig pe Maica Domnului sa le ajute...



























muncitori romani lucreaza la biserica acesta


O frumoasa inserare se lasa peste manastiri








minunata cina  la invitatia dragului nostru Anatolie...






minunate nopti...


si  dimineata ,marti, 18 iulie 2017 ultimul drum din vara acesta spre manastire , pe langa visini aflati in parga...si Veronica strigand:
-Ileana!





biserica care la Judecata de va inalta la cer, biserica sfintelor starete.




Biserica Sfintei Treimi















si am plecat greu , alergand sa strangem bagajele, sa luam tot, sa nu intarziem...

dor despartirile...pe mine ma dor! Si daca ar urma sa revin ziua urmatoare. pe mine ma doare...





rugaciuni de calatorie...si parintele Stefan plin de ravna, asezat in genunchi si rugandu-se pentru mama Rusie... cea care ne oblojise ranile atatea zile si nopti...



cer...nori... soare...




soare rasarind...soare asfintind...




un abur iesea din pamant

cupolele bisericilor strapungeau cerul prelungindu-se in el

si atat verde...

si campuri coapte...




am sa plang restul de viata dupa cerul Rusiei si oamenii pe care Rusia mi i-a dat





dar si lucruri pe care m-am rugat sa le uit si Dumnezeu nu a ingaduit uitarea ...si amestec Rusia cu ele, pentru ca toate fac parte din ingaduinta lui Dumnezeu...









vami...multe vami





Goloseev si ultima noapte impreuna....sarutul Alinei, prima care pleca! Doamne miluieste-o pe Alina si implineste-le pelerinilor acestia, toate cererile pe care Ti le-au facut in Rusia si le sunt de folos!







Si dimineata devreme, in ziua de sfantul Ilie...










batand la usi care erau inchise...


zambind si multumind... 
Cu Dumnezeu alaturi, chiar daca ai un picior frant si celalalt picior, bolnav, poti strabate lumea!
Pentru ca Dumnezeu a fost cel care a randuit langa mine oameni care mi-au fost sprijin si ajutor.
Multumesc tuturor celor care mi-au fost sprijin in acest pelerinaj:parintelui Marin care a crezut ca eu voi merge in Rusia, la doar o luna dupa operatia la picior si a facut tot ce a putut ca eu sa si strabat acest drum, dragului meu Anatolie care m-a ajutat  sa duc povara drumului si a noptilor, parintelui Valentin care m-a incurajat mereu, ca si Tudor, Denis si Andrei,  tuturor celor care mi-au carat bagajul...Raluca, Elena, Veronica, baietii la vama...,tuturor care m-au sprijinit in multe feluri,mi-au dat intaietate la urcat si coborat, m-au asteptat sa ajung si eu la locurile de inchinare, care mi-au dat paturile de jos sa pot sa dorm, locurile din fata sa stau comod,Paraschevei care mi-a impachetat picioarele in frunze de brusture, Elenei care mi-a adus unguent si scaunel din Republica Moldova ca sa-mi sprijin piciorul,celor care ma intrebau zilnic cum ma simt, celor care s-au rugat pentru mine, aducand asupra mea, mila lui Dumnezeu...tuturor celor care au facut posibil ca eu sa strabat 10 000 de km in 22 de zile, de la mine de acasa pana iar acasa la mine...totul in drumul si cautarea lui Dumnezeu. Caruia i se cuvine slava in vecii vechilor. Amin!